Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

14 defini╚Ťii pentru duruitur─â

durăitúră sf [At: LB / V: ~rui~ / Pl: ~ri / E: durăi + -tură] 1-5 (Pop) Durăit (1-5). 6 (Pop) Durăitoare (1). 7 (Trs) Așchii de lemn sau de metal care cad în timpul prelucrării unui material Si: geluituri, strujituri.
duruit├║r─â sf vz dur─âitur─â
DUR─éIT├ÜR─é, dur─âituri, s. f. (Pop.) Dur─âit. [Pr.: -r─â-i-] ÔÇô Dur─âi + suf. -tur─â.
DURUIT├ÜR─é, duruituri, s. f. Duruit. [Pr.: -ru-i-] ÔÇô Durui + suf. -tur─â.
DUR─éIT├ÜR─é, dur─âituri, s. f. Dur─âit. [Pr.: -r─â-i-] ÔÇô Dur─âi + suf. -tur─â.
DURUIT├ÜR─é, duruituri, s. f. Duruit. [Pr.: -ru-i-] ÔÇô Durui + suf. -tur─â.
DURUITÚRĂ, duruituri, s. f. Duruit. Se auzeau ciocanele înăbușite ale cizmarilor, duruiturile grele ale mașinilor de cusut în croitorii. SADOVEANU, O. IV 27. Ce duruitură se aude în podul casei? SBIERA, P. 37.
dur─âit├║r─â (pop.) (-r─â-i-) s. f., g.-d. art. dur─âit├║rii; pl. dur─âit├║ri
duruit├║r─â (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruit├║rii; pl. duruit├║ri
dur─âit├║r─â s. f., g.-d. art. dur─âit├║rii; pl. dur─âit├║ri
duruit├║r─â s. f., g.-d. art. duruit├║rii; pl. duruit├║ri
DURĂITÚRĂ s. v. huruitură.
duruit├║r─â f., pl., ─ş. Hu─şetu lucrurilor care duru─şe: aud o duru─ştur─â.
DUR─éITUR─é s. duduit, duduitur─â, dur─âit, duruit, huruial─â, huruit, huruitur─â, (reg.) dur─ât, hurduitur─â, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o strad─â pietruit─â.)

Duruitur─â dex online | sinonim

Duruitur─â definitie

Intrare: dur─âitur─â
dur─âitur─â substantiv feminin
duruitur─â substantiv feminin