Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

43 defini╚Ťii pentru duruit

dur─â├ş [At: LB / V: ~ru├ş / Pzi: ~├ęsc / E: dura1 + -─âi] (Pop) 1-2 vtr A (se) da peste cap (cu zgomot) Si: a (se) rostogoli. 3 vi (D. un car, o ma╚Öin─â etc.) A face zgomot mare Si: a durduca, ci hurduca, a hurui. 4 vt (D. om) A lucra la o ma╚Öin─â care huruie. 5 vi (D. o ap─â curg─âtoare) A curge cu zgomot Si: a vui. 6 vi (D. arme de foc; d. omul care le folose╚Öte) A produce pocnete puternice ╚Öi dese. 7 vi (D. porumbel) A g├ónguri. 8 vu (Ban) A tuna.
dur─â├şt sn [At: NEGRUZZI, S. I, 15 / V: ~ru├şt / Pl: ~uri / E: dur─âi] (Pop) 1-5 Dur─âire (1-5).
duru├ş v vz dur─âi
duru├şt sn vz dur─âit
DUR─é├Ź, pers. 3 d├║r─âie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. ÔÇô Dura1 + suf. -─âi.
DUR─é├ŹT s. n. (Pop.) Faptul de a dur─âi; zgomot produs de un obiect care dur─âie; huruitur─â, duruitur─â. ÔÇô V. dur─âi.
DURU├Ź, d├║rui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, ro╚Ťile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare ├«n timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. ╚Öi tranz. Fig. A vorbi repede, f─âr─â ├«ntrerupere (╚Öi cu glas ridicat); a turui. ÔÇô Dur2 + suf. -ui.
DURU├ŹT, duruituri, s. n. Faptul de a durui; zgomot produs de ceva care duruie; huruit, huruitur─â, duruitur─â. ÔÇô V. durui.
DUR─é├Ź, pers. 3 d├║r─âie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. ÔÇô Dura1 + suf. -─âi.
DUR─é├ŹT s. n. Faptul de a dur─âi; zgomot produs de un obiect care dur─âie; huruitur─â, duruitur─â. ÔÇô V. dur─âi.
DURU├Ź, d├║rui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, ro╚Ťile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare ├«n timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. ╚Öi tranz. Fig. A vorbi repede, f─âr─â ├«ntrerupere (╚Öi cu glas ridicat); a turui. ÔÇô Dur2 + suf. -ui.
DURU├ŹT, duruituri, s. n. Faptul de a durui; zgomot produs de ceva care duruie; huruit, huruitur─â, duruitur─â. ÔÇô V. durui.
DURU├Ź, d├║rui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un vehicul sau o ma╚Öin─â cu ro╚Ťi, despre ro╚Ťile lor etc.) A face zgomot mare ├«n mers; a hurui. C─âru╚Ťa duruie p├«n─â la noi acas─â. STANCU, D. 181. Se aud pe culoare duruind roatele paturilor. C. PETRESCU, ├Ä. II 75. Duruie surd, ├«n ├«nc─âperea extrem─â, ma╚Öina de cusut. id. C. V. 49. ÔÖŽ Fig. A vorbi repede, f─âr─â ├«ntrerupere ╚Öi cu glasul ridicat. Uneori dou─â cumetre se certau ╚Öi glasurile lor m├«nioase duruiau f─âr─â ├«ntrerupere un r─âstimp. SADOVEANU, O. IV 28. ÔÖŽ (Rar) A lucra la o ma╚Öin─â care huruie. Amalia, nevasta lui Mogrea, duruia la ma╚Öina de cusut. C. PETRESCU, ├Ä. II 128. ÔÖŽ A lovi ├«n ceva produc├«nd zgomote scurte ╚Öi repetate; a bate darabana. M─âz─ârichea duruia pe m─ânt─âi ca-n tabl─â, cioc─ânea ├«nfundat ├«n c─âciuli, ciupea din obraji. V. ROM. noiembrie 1953, 155. 2. Tranz. (Rar) A da (pe cineva) de-a dura. (Fig.) Au fost ╚Öi aci st─âp├«ni... dar revolu╚Ťia poporului i-a duruit. SADOVEANU, M. C. 108.
DURU├ŹT s. n. Faptul de a durui; zgomot f─âcut de ro╚Ťile unei c─âru╚Ťe, de tunet, de un obiect care se rostogole╚Öte sau care este t├«r├«t pe p─âm├«nt etc.; huruit. Deslu╚Öi chiote ╚Öi duruit dep─ârtat de ro╚Ťi, cine ╚Ötie unde, c─âtre podul cel mare al Tupila╚Ťilor. CAMILAR, TEM. 141. Poarta se ├«ncuie ├«n urma lui cu un duruit greu. DUN─éREANU, CH. 234. Foarte rar se auzea pe pod duruitul unei cale╚Öte. NEGRUZZI, S. I 15.
DUR─é├Ź, dur─âiesc, vb. IV. 1. Intranz. A hurui. 2. Tranz. ╚Öi refl. A (se) da peste cap, de-a dura, a (se) rostogoli. ÔÇô Din dura1.
dur─â├ş (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 d├║r─âie, imperf. 3 sg. dur─âi├í; conj. prez. 3 s─â d├║r─âie
dur─â├şt (pop.) s. n.
duru├ş (a ~) vb., ind. prez. 3 d├║ruie, imperf. 3 sg. durui├í; conj. prez. 3 s─â d├║ruie
duru├şt s. n., pl. duru├şturi
dur─â├ş vb., ind. ╚Öi conj. prez. 3 sg. d├║r─âie, imperf. 3 sg. dur─âi├í
dur─â├şt s. n.
duru├ş vb., ind. ╚Öi conj. prez. 1 sg. d├║rui, 3 sg. ╚Öi pl. d├║ruie, imperf. 3 sg. durui├í
duru├şt s. n., pl. duru├şturi
DUR─é├Ź vb. v. tuna.
DUR─é├Ź vb. v. hurui.
DUR─é├ŹT s. v. huruitur─â.
DURU├Ź vb. v. hurui.
DURU├ŹT s. v. huruitur─â.
A DUR─é├Ź d├║r─âi intranz. pop. A se rostogoli; a se da de-a dura. /dur─â + suf. ~─âi
A DURU├Ź d├║rui intranz. pop. 1) (despre vehicule, motoare ╚Öi obiecte ├«n mi╚Öcare) A produce un zgomot asurzitor continuu; a hurui. 2) A vorbi mult ╚Öi f─âr─â rost; a flec─âri; a tr─ânc─âni; a p─âl─âvr─âgi. [Sil. -ru-i] /dur + suf. ~ui
dur─â├Č v. Mold. V. duru├Č.
duru├Č v. a trece f─âc├ónd sgomot: tr─âsura durue. [Onomatopee].
d├║r─â─ş, -├şt V. duru─ş.
d├║ru─ş, a -├ş v. intr. (d. dur-dur, hu─şetu roatelor pe teren zgrun╚Ťuros. V. dur─â). Huru─ş, produc hu─şetu dur-dur (ca tr─âsurile pe drum ╚Ö.a.): c─şoc─ânitoarea duru─şa ├«n scoar╚Ť─â cu clon╚Ťu-─ş negru (Sadov., VR. 1930, 9-10, 194). ÔÇô ╚śi dur─â─ş.
DUR─éI vb. a durui, a hodorogi, a hurui, (rar) a turui, (pop.) a tr─ânc─âni, (reg.) a hurdui, a tronc─âni, (prin Ban.) a tr─âsc─âri. (C─âru╚Ťa ~ pe strada pietruit─â.)
dur─âi vb. v. TUNA.
DUR─éIT s. duduit, duduitur─â, dur─âitur─â, duruit, huruial─â, huruit, huruitur─â, (reg.) dur─ât, hurduitur─â, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o strad─â pietruit─â.)
DURUI vb. a dur─âi, a hodorogi, a hurui, (rar) a turui, (pop.) a tr─ânc─âni, (reg.) a hurdui, a tronc─âni, (prin Ban.) a tr─âsc─âri. (C─âru╚Ťa ~ pe strada pietruit─â.)
DURUIT s. duduit, duduitur─â, dur─âit, dur─âitur─â, huruial─â, huruit, huruitur─â, (reg) dur─ât, hurduitur─â, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o strad─â pietruit─â.)
duru├ş, duruiesc, vb. tranz. ÔÇô A rostogoli: ÔÇ×Apoi, fata ceea dur─âie g─âleata la cealalt─â fat─âÔÇŁ (Papahagi, 1925: 321). ÔÇô Din dura; cf. dur─âi (MDA).
duru├ş, duruiesc, vb. tranz. ÔÇô A rostogoli: ÔÇ×Apoi fata ceea dur─âie g─âleata la cealalt─â fat─âÔÇŁ (Papahagi 1925: 321). ÔÇô Din dura; cf. dur─âi.
DUR─é├ŹT, -─é, dur─âi╚Ťi, -te, adj. v. DUR─éI. ÔÇô [DLRM]
DURU├ŹT, -─é, durui╚Ťi, -te, adj. v. DURUI. ÔÇô [DEX ÔÇÖ98]

Duruit dex online | sinonim

Duruit definitie

Intrare: dur─âi
dur─âi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
durui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
dur─âi conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
Intrare: dur─âit
dur─âit substantiv neutru
duruit zgomot; -uri substantiv neutru
Intrare: duruit (adj.)
duruit adj.