durificá vtr [At: IBRĂILEANU, S. 186 / Pzi: durífic / E: dur1] 1-2 A (se) face mai dur1 (1), mai tare.

DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur1 (1), mai tare. – Din dur1.

DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur1 (1), mai tare. – Din dur1.

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificá vb., ind. prez. 1 sg. durífic, 3 sg. și pl. durífică

DURIFICÁ vb. a (se) întări. (A ~ un metal.)

DURIFICÁ vb. I. tr., refl. A (se) face dur, a (se) întări. [P.i. durífic. / cf. lat. durus – dur, fieri – a deveni].

DURIFICÁ vb. tr., refl. a (se) face dur, a (se) întări. (< dur + -ifica)

A DURIFICÁ durífic tranz. A face să se durifice. /Din dur

A SE DURIFICÁ mă durífic intranz. A deveni mai dur; a căpăta duritate. /Din dur

DURIFICA vb. a (se) întări. (A ~ un metal.)