Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru durifica

durific├í vtr [At: IBR─éILEANU, S. 186 / Pzi: dur├şfic / E: dur1] 1-2 A (se) face mai dur1 (1), mai tare.
DURIFIC├ü, dur├şfic, vb. I. Tranz. ╚Öi refl. A (se) face (mai) dur1 (1), mai tare. ÔÇô Din dur1.
DURIFIC├ü, dur├şfic, vb. I. Tranz. ╚Öi refl. A (se) face (mai) dur1 (1), mai tare. ÔÇô Din dur1.
durific├í (a ~) vb., ind. prez. 3 dur├şfic─â
durific├í vb., ind. prez. 1 sg. dur├şfic, 3 sg. ╚Öi pl. dur├şfic─â
DURIFICÁ vb. a (se) întări. (A ~ un metal.)
DURIFIC├ü vb. I. tr., refl. A (se) face dur, a (se) ├«nt─âri. [P.i. dur├şfic. / cf. lat. durus ÔÇô dur, fieri ÔÇô a deveni].
DURIFICÁ vb. tr., refl. a (se) face dur, a (se) întări. (< dur + -ifica)
A DURIFIC├ü dur├şfic tranz. A face s─â se durifice. /Din dur
A SE DURIFIC├ü m─â dur├şfic intranz. A deveni mai dur; a c─âp─âta duritate. /Din dur
DURIFICA vb. a (se) întări. (A ~ un metal.)

Durifica dex online | sinonim

Durifica definitie

Intrare: durifica
durifica verb grupa I conjugarea I