doldolíu, ~íe a vz durduliu

dordolíu, ~íe a vz durduliu

durdulíu, ~íe a [At: DELAVRANCEA, S. 141 / V: (Olt) dordolíu, doldolíu / Pl: ~ii / E: fo] (D. ființe și părți ale lor) Grăsuț.

DURDULÍU, -ÍE, durdulii, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras (1), rotofei, dolofan; bucălat; durd. – Durd + suf. -uliu.

DURDULÍU, -ÍE, durdulii, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras (1), rotofei, dolofan; bucălat; durd. – Durd + suf. -uliu.

DURDULÍU, -ÍE, durdulii, adj. (Despre persoane, mai ales despre copii și femei sau despre părți ale corpului) Grăsuliu, grăsun, dolofan, bucălat. Copilul, bălan și durduliu, nu știa decît de frica ei. REBREANU, R. I 148. Mai la o parte, căpitanul de linie, căpităneasa și surora ei... o ocheșică destul de frumoasă și durdulie. DELAVRANCEA, S. 141. Le zări fața plină și durdulie, luminată tare de strălucirea hainelor lor scumpe. ȘEZ. IX 117.

durdulíu adj. m., f. durdulíe; pl. m. și f. durdulíi

durdulíu adj. m., f. durdulíe; pl. m. și f. durdulíi

DURDULÍU adj. v. grăsuț.

Durduliu ≠ firav, plăpând

DURDULÍU ~e (~i) Care are forme pline și rotunjite; dolofan; grăsulean; rotofei. /Orig. nec.

durduliu a. grăsuliu, scurt și gros. [V. durd].

durdulíŭ, -íe adj. (d. durd. V. durdan). Fam. Cu forme rătunde, grăsuliŭ: fată durdulie. V. dopliță.

DURDULIU adj. bucălai, bucălat, dolofan, grăsan, grăsuliu, grăsuț, plin, rotofei, rotund, (reg.) brusnat, bucăliu, durd, (prin Olt.) vîrlav. (Copil ~.)