Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru durdui

durdúi2 sn [At: CHEST. IV, 90/176 b / Pl: ~e / E: nct] (Reg) Mică ridicătură de pământ.
durdu├ş1 [At: EMINESCU, P. 242 / Pzi: ~├ęsc, d├║rdui / E: cf dudui] 1 vu A tuna. 2 vi A hurui. 3 vtf A zgudui.
DURDU├Ź, pers. 3 d├║rduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. ÔÇô Cf. dudui.
DURDU├Ź, pers. 3 d├║rduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. ÔÇô Cf. dudui.
DURDU├Ź, pers. 3 d├║rduie, vb. IV. Intranz. A dudui. M├«ndrea avea cal bun ╚Öi durduia p─âm├«ntul subt el. SANDU-ALDEA, U. P. 96. Durduind soseau c─âl─ârii ca un zid ├«nalt de suli╚Ťi. EMINESCU, O. I 148. Tr─âsura noastr─â se auzea durduind... pe petri╚Öul p├«raielor. ALECSANDRI, C. 33. ÔÖŽ Tranz. A face s─â duduie, a zgudui, a cutremura. Tunurile bubuiau unul dup─â altul, zbucnind fulger─âtor de repede, durduind ferec─âturile cupolei, cutremur├«nd v─âzduhul. SANDU-ALDEA, U. P. 137.
durdu├ş (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 d├║rduie, imperf. 3 sg. durdui├í; conj. prez. 3 s─â d├║rduie
durdu├ş vb., ind. ╚Öi conj. prez. 3 sg. d├║rduie, imperf. 3 sg. durdui├í
DURDU├Ź vb. v. cl─âtina, cutremura, d├órd├ói, dudui, tremura, zgudui.
durdu├Č v. V. duru├Č: durduind sosiau c─âl─âri EM.
d├║rdu─ş, a -├ş v. intr. (imitativ d. dur-dur, hu─şetu pa╚Öilor gre─ş ╚Öi ├«ndesa╚Ť─ş. V. d├«rd├«─ş ╚Öi dudu─ş). Tropo─şesc ├«ndesat, vorbind de o mul╚Ťime care vine, de o ma╚Öin─â care dudu─şe ╚Ö.a.: ma╚Öina, p─âm├«ntu durdu─şe.
durdui vb. v. CLĂTINA. CUTREMURA. DÎRDÎI. DUDUI. TREMURA. ZGUDUI.

Durdui dex online | sinonim

Durdui definitie

Intrare: durdui
durdui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a