durdui definitie

11 definiții pentru durdui

durdúi2 sn [At: CHEST. IV, 90/176 b / Pl: ~e / E: nct] (Reg) Mică ridicătură de pământ.
durduí1 [At: EMINESCU, P. 242 / Pzi: ~ésc, dúrdui / E: cf dudui] 1 vu A tuna. 2 vi A hurui. 3 vtf A zgudui.
DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.
DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.
DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. Intranz. A dudui. Mîndrea avea cal bun și durduia pămîntul subt el. SANDU-ALDEA, U. P. 96. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți. EMINESCU, O. I 148. Trăsura noastră se auzea durduind... pe petrișul pîraielor. ALECSANDRI, C. 33. ♦ Tranz. A face să duduie, a zgudui, a cutremura. Tunurile bubuiau unul după altul, zbucnind fulgerător de repede, durduind ferecăturile cupolei, cutremurînd văzduhul. SANDU-ALDEA, U. P. 137.
durduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá; conj. prez. 3 să dúrduie
durduí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá
DURDUÍ vb. v. clătina, cutremura, dârdâi, dudui, tremura, zgudui.
durduì v. V. duruì: durduind sosiau călări EM.
dúrduĭ, a -í v. intr. (imitativ d. dur-dur, huĭetu pașilor greĭ și îndesațĭ. V. dîrdîĭ și duduĭ). Tropoĭesc îndesat, vorbind de o mulțime care vine, de o mașină care duduĭe ș.a.: mașina, pămîntu durduĭe.
durdui vb. v. CLĂTINA. CUTREMURA. DÎRDÎI. DUDUI. TREMURA. ZGUDUI.

durdui dex

Intrare: durdui
durdui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a