durativ definitie

10 definiții pentru durativ

duratív, ~ă a [At: GRAUR, I. L. 155 / Pl: ~i, ~e / E: fr duratif) (Lin) 1 (D. verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană. 2 (D. timpurile verbelor) Care arată că o acțiune este în curs de desfășurare.
DURATÍV, -Ă, durativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată. – Din fr. duratif.
DURATÍV, -Ă, durativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată. – Din fr. duratif.
DURATÍV, -Ă, durative, adj. (Despre verbe) A cărui acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) a cărui acțiune este în desfășurare, nu este terminată. «A dormi» este un verb durativ, ceea ce se vede clar dacă îl comparăm cu «a adormi». «Scria» arată o acțiune durativă, față de «am scris», care arată o acțiune terminată.
duratív adj. m., pl. duratívi; f. duratívă, pl. duratíve
duratív adj. m., pl. duratívi; f. sg. duratívă, pl. duratíve
DURATÍV, -Ă adj. (Despre verbe sau timpuri verbale) Care arată o acțiune care durează, care este în desfășurare. [Cf. fr. duratif, it. durativo].
DURATÍV, -Ă adj. (despre verbe) care arată că o acțiune este în desfășurare, durează; imperfectiv. (< fr. duratif)
DURATÍV ~ă (~i, ~e) (despre verbe) Care arată o acțiune în desfășurare continuă. /<fr. duratif
DURATÍV, -Ă adj. (cf. fr. duratif, it. durativo): în sintagmele aspect durativ, interjecție durativă, timp durativ și verb durativ (v.).

durativ dex

Intrare: durativ
durativ adjectiv