duraluminiu definitie

16 definiții pentru duraluminiu

duralumín sns vz duraluminiu
duralumíniu sns [At: CADE / V: duralumín, ~um / E: dur1 + aluminiu, cf fr duralumin] Aliaj al aluminiului cu cuprul și cu mici cantități de magneziu, mangan și siliciu, ușor și rezistent, folosit în special la construcția avioanelor.
duralumínium sns vz duraluminiu
DURALUMÍNIU® s. n. Aliaj al aluminiului cu cuprul și cu mici cantități de magneziu, ușor și rezistent, folosit în special la construcția avioanelor. – Dur1 + aluminiu (după fr. duralumin).
DURALUMÍNIU s. n. Aliaj al aluminiului cu cupru și cu mici cantități de magneziu, mangan și siliciu, ușor și rezistent, folosit în special la construcția avioanelor. – Dur1 + aluminiu (după fr. duralumin).
DURALUMÍNIU s. n. Aliaj ușor și rezistent al aluminiului cu magneziu, cupru, mangan, siliciu etc., folosit pe scară întinsă la construcții mecanice (în special la construcția avioanelor).
!duralumíniu [niu pron. nĭu] (du-ra-/dur-a-) s. n., art. duralumíniul
duralumíniu s. n. (sil. mf. dur-) [-niu pron. -niu], art. duralumíniul
DURALUMÍN s.n. v. duraluminiu.
DURALUMÍNIU s.n. Aliaj de aluminiu, cupru, magneziu, mangan și siliciu, foarte rezistent și ușor, folosit în aeronautică și în construcții mecanice. [Pron. -niu, var. duralumin, duraluminium s.n. / < fr. duralumin].
DURALUMÍNIUM s.n. v. duraluminiu.
DURALUMÍNIU s. n. aliaj de aluminiu, cupru, magneziu, mangan și siliciu, foarte rezistent și ușor; dural1. (< fr. duralumin)
DURALUMÍNIU n. Aliaj ușor și foarte rezistent, alcătuit din aluminiu, cupru și alte metale, folosit mai ales în aeronautică. /dur + aluminiu.
* duralumíniŭ n. Un aliaj format din aluminiŭ (93%), aramă (3%), manganez (3%) și magneziŭ (1%).
DURALUMINIU aliaj de aluminiu (~95%), cupru (~4%), magneziu (~0,5%), mangan (~0,5%) și alte elemente, având o rezistență ridicată obținută prin tratament termic fiind utilizat în aviație pe scară largă pentru crearea unor piese care necesită greutate specifică mică și rezistență ridicată.
DURALUMÍNIU (< germ., fr.; {s} Dür[en] + germ. Aluminium „aluminiu”) s. n. Aliaj de aluminiu cu cupru și magneziu, care poate fi durificat prin călire și îmbătrânire, folosit în ind. aeronautică, la fabricarea pieselor cu greutate specifică mică și rezistență mare. A fost obținut (1809) de metalurgul german A. Wilm.

duraluminiu dex

Intrare: duraluminiu
duraluminiu substantiv neutru
  • silabisire: dur-
  • pronunție: -niu pr. -nĭu
duralumin
duraluminium