dura definitie

90 definiții pentru dura

dur1, ~ă [At: TEODOREANU, M. II, 16 / Pl: ~i, ~e / E: fr dur, lat durus] 1 a (D. corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns Si: tare. 2 a (D. lumină) Puternic. 3 a (D. sunete) Aspru. 4 a (D. ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 5 a (Fon; îs) Consoană ~ă Consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 6-7 a, av (Fig) (În mod) sever. 8-9 a, av (Fig) (În mod) brutal. 10 a (Muz; d. ton, interval, acord, îoc minor) Major.
dur3 i vz dura1
durá2 [At: COD. VOR. 156/22 / Pzi: ~réz / E: ml dolare] (Îvp) 1 vt A ciopli o bucată de lemn Si: a dulgheri. 2 vr (Fig; d. oameni) A se forma. 3 vt A fabrica (un obiect). 4-5 vtrp A construi (o casă, o corabie, un pod etc.). 6 vt A constitui (1). 7 vt A așeza un stog, o claie etc. 8 vt A confecționa o haină. 9-10 vtrp A găti o mâncare. 11 vt (Fig) A crea. 12 vt (Gmi; c.i. cântec, concert) A executa. 13 vt (C.i. un drum, o călătorie etc.) A întreprinde. 14 vt A inventa minciuni. 15 A aprinde focul.
durá3 vi [At: EMINESCU, N. 75 / Pzi: ~réz / E: fr durer, lat durare] 1 (D. acțiuni în desfășurare) A se desfășura într-o anumită perioadă de timp. 2 A persista. 3 (D. lucruri) A fi trainic. 4 (Fig; d. oameni) A trăi.
durá4 vi [At: PAMFILE, VĂZD. 81 / Pzi: 3 dureáză / E: ns cf durăi] (Reg) A tuna.[1] modificată
dúra1 i [At: ALECSANDRI, P. III, 238 / V: dur / E: fo cf dură, durăi] 1 Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogolește sau se învârte repede. 2 (Spc) Cuvânt care imită zgomotul produs de o căruță care înaintează repede. 3 (Rep, înainte de precizări locale) Când... când Cf dâr. 4 (Îe) ~ în car (sau în căruță, încoace, încolo, în sus, în jos, la deal, la vale) Exprimă o mișcare continuă. 5 (Îae) Exprimă un schimb de vorbe prelungit, o chibzuire îndelungată. 6 (Îlav) De-a ~ De-a rostogolul.
dúră2 sf [At: CHEST. II, 217/223 / Pl: ~re / E: dura2] (Reg) Parte a podului casei care se face pe capetele ieșite afară ale grinzilor Si: duramă.
dúră1 sf [At: ȘEZ. VIII, 147 / Pl: ~re, ~ri (9) / E: cf dura1] (Pop) 1 (Mun) Roată (metalică masivă). 2 (Mol; spc) Rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut Si: bucșă, gălie, gărigă, gârlig, rotelie, rotilă, roturea, tărcoală. 3 Parte a sucalei. 4 Fiecare dintre cele șase sau opt rotițe ale carului joagărului. 5 Roată plină, fără spițe și butuc, având numai gaura, eventual buceaua pentru ax. 6 (Atm) Rotulă. 7 (Fig) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fig; îs) ~-n bătaie Un dans popular însoțit de lăutari. 9 (Fig; îs) În ~ri Nume al unui joc de copii.
DUR1, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.
DUR2 interj. v. dura1.
DURÁ2, durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.
DURÁ3, pers. 3 durează, vb. I. Intranz. 1. (Despre acțiuni în desfășurare) A ține un anumit timp, a se desfășura într-o anumită perioadă de timp. ♦ A persista, a dăinui, a se menține. 2. (Despre lucruri) A se menține (multă vreme) în stare bună; a fi trainic. – Din fr. durer, lat. durare.
DÚRA1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogolește sau se învârte repede. ◊ Loc. adv. De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. ◊ Expr. Dur în jos, dur în sus sau dur la deal, dur la vale sau dur în car, dur în căruță sau dur încoace, dur încolo, exprimă o mișcare continuă sau un schimb de vorbe prelungit, o ezitare, o chibzuire îndelungată. [Var.: dur interj.] – Onomatopee.
DÚRA MÁTER s. f. (Anat.) Membrana externă a meningelui. – Din lat. dura mater.
DÚRĂ, dure, s. f. (Pop.) Roată, rotiță (metalică masivă); spec. rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. – Cf. dura1.
DUR1, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.
DUR2 interj. v. dura1.
DURÁ2, durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.
DURÁ3, pers. 3 durează, vb. I. Intranz. 1. (Despre acțiuni în desfășurare) A ține un anumit timp, a se desfășura într-o anumită perioadă de timp. ♦ A persista, a dăinui, a se menține. 2. (Despre lucruri) A se menține (multă vreme) în stare bună; a fi trainic. – Din fr. durer, lat. durare.
DÚRA1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogolește sau se învârtește repede. ◊ Loc. adv. De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. ◊ Expr. Dur în jos, dur în sus sau dur la deal, dur la vale sau dur în car, dur în căruță sau dur încoace, dur încolo, exprimă o mișcare continuă sau un schimb de vorbe prelungit, o ezitare, o chibzuire îndelungată. [Var.: dur interj.] – Onomatopee.
DURAMÁTER s. f. (Anat.) Membrana externă a meningelui. – Din lat. dura mater.
DÚRĂ, dure, s. f. Roată, rotiță (metalică masivă); spec. rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. – Cf. dura1.
DUR2, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide, în opoziție cu moale) Greu de pătruns, greu de zgîriat, tare. V. vîrtos. Fierul este mai dur decît aurul. ◊ (Fon.; în opoziție cu consoană palatalizată sau muiată) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu comportă vreun element palatal (deci urmată de vocalele a, o, u). ♦ Fig. Greu, îngreuiat. Mi-era... capul dur și gol să poți lovi cu ciocanul în el. CAMIL PETRESCU, U. N. 123. 2. (Despre ape) Care conține săruri în proporție mare. 3. Fig. Aspru, tăios, necruțător, crud. Strigătul nostru... Să fie dur. Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant. BANUȘ, B. 110. Făptură Cu inima neomenească, dură! CAMIL PETRESCU, T. III 341. Adevărul, plin și dur, din pilda bătrînului... fusese imediat controlat. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 335. Fata asta necăjită trebuie să aibă ceva dur. IBRĂILEANU, S. 7. ♦ (Creație personală; în opoziție cu melodios) Lipsit de armonie. Te rog să lași în pace muza, Căci tu ești cel mai prost poet În Siracuza. Troheii șchiopi și iambii duri; Și nici nu știi măcar să furi. COȘBUC, P. I 85.
DUR1 interj. v. dura1.
DURÁ2, durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a clădi, a zidi (construcții trainice). Am găsit stuh nalt și voinic. Am durat perdele ca pe trei ierni. SADOVEANU, B. 59. În smîrcuri, își durau castorii zăgazuri de lemn și lacuri ciudate, cu un meșteșug și o iscusință la care încă oamenii timpului nu ajunseseră. C. PETRESCU, R. DR. 48. Pentru a nu răzleți feciorii de pe lîngă sine, mai dură încă două case. CREANGĂ, P. 3. Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod. EMINESCU, O. I 147. ◊ (Poetic) Forfota popasului nu mai avea alean; soarele, luminînd toată slava, dura punți de foc peste vaduri, înălbăstrea întunecimile codrilor. CAMILAR, T. 173. Venea din cer pe cîmp amurgul... De pe înaltul unui munte Dura, din umbră și lumină, în drum o minunată punte. GOGA, C. P. 10. Luna... din țărm în țărm durează o cărare de văpaie. EMINESCU, O. I 154. ◊ Fig. Din sărmana noastră viață am dura roman întreg. EMINESCU, O. I 157. (Refl.) S-a durat între mine și bătrîn o prietinie la cataramă. SADOVEANU, O. VII 295. 2. (Cu privire la stoguri, clăi etc.) A face, a așeza, a clădi. Legau snopii, durau clăile. CAMILAR, N. II 394. Alții cărau, alții durau girezi. CREANGĂ, P. 158. 3. (Cu privire la obiecte) A făuri, a face. Hai cu mine în pădure, să-mi durezi o cîrjă nouă de alun. ALECSANDRI, T. I 393. Bădiță la chip frumos, Fă-n pădurea cea din dos, Că-i găsi un păltinel Să durezi luntre din el, Și-i găsi două nuiele Să durezi vîsle din ele. id. P. P. 51. 4. (Cu privire la foc) A face, a aprinde. În mijlocul poienii, feciorii lui Fedeleș durară un foc de-a mai mare dragul. SADOVEANU, O. I 127.
DURÁ3, durez, vb. I. Intranz.. 1. (Despre acțiuni în desfășurare; folosit la pers. 3) A ține un anumit timp, a se desfășura într-o anumită perioadă de timp. Pînă seara durase această muncă grea și înfrigurată. DUMITRIU, N. 103. Unde-ai stat ascuns cît a durat cumpăna? CAMILAR, N. I 290. Procesul n-a durat mult. SAHIA, N. 83. ♦ A continua în timp, a persista, a dăinui, a se menține. De cînd dura amintirea copiilor, Constantin Lipan nu întîrziase niciodată la masă. C. PETRESCU, C. V. 89. [Conflictul] dura surd și se înăsprea de doi ani. id. ib. 99. 2. (Despre persoane) A se menține în viață, a trăi. Dacă am răbdare, zice el, apoi mai durez un timp. SADOVEANU, P. M. 191. Prin ele [cărți] am putut dura într-o lume rău întocmită, am putut suporta nefericirile, nădăjduind. id. C. 11. ♦ (Despre obiecte) A se menține în stare bună, a fi trainic. Geamantanele de piele durează mult.
DÚRA1 interj. (Uneori cu r repetat) Onomatopee care redă zgomotul produs de un lucru care se rostogolește sau se învîrtește repede. Împodobesc frumos o căruță, neunsă de cînd lumea... și așa fără veste, numai ce auzi, dura! la ușa tinzii. SEVASTOS, N. 317. ◊ Loc. adv. (De obicei în legătură cu verbe de mișcare) De-a dura = de-a rostogolul, de-a berbeleacul, rostogolindu-se. O caisă pică din caisul care năvălise în cerdac și veni de-a dura, prin tindă, pînă în dreptul lui Popa Tonea. GALACTION, O. I 190. Gros, bătrîn și îndesat cum era, ai fi zis că mai degrabă se dă de-a dura decît că aleargă. HOGAȘ, DR. II 87. Nu știu cum îi cade un urs mare [de mămăligă] din sîn și de-a dura prin clasă. CREANGĂ, A. 77. Și capul îi retezea, Capul de-a dura sărea, Sîngele bolborosea. ALECSANDRI, P. P. 89. ◊ Expr. (În forma dur) Dur în jos, dur în sus sau dur la deal, dur la vale sau dur în car, dur în căruță sau dur încoace, dur încolo, exprimă o mișcare continuă sau un schimb de vorbe continuu, o ezitare, o chibzuire îndelungată. Ce să facă, ce să dreagă, dur în jos și dur în sus... Hotărî să vîndă totul. CONTEMPORANUL, VIII 255. În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra! CREANGĂ, P. 43. – Variantă: (în expr.) dur interj.
DÚRĂ, dure, s. f. Roată, rotiță; (în special) rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. ♦ (Tehn.) Roată plină (fără spițe și butuc), avînd numai gaura, eventual și buceaua pentru ax.
dur1 adj. m., pl. duri; f. dúră, pl. dúre
dur2 interj.
durá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză
dúra1 interj.
dúra máter (lat.) s. f., g.-d. art. dúrei máter
dúră (pop.) s. f., g.-d. art. dúrei; pl. dúre
dur adj. m., pl. duri; f. sg. dúră, pl. dúre
durá (a construi, a face, a se desfășura în timp) vb., ind. prez. 1 sg. duréz, 3 sg. și pl. dureáză
dúra / dur interj.
dúra máter s. f., g.-d. art. dúrei máter
dúră s. f., g.-d. art. dúrei; pl. dúre
DUR adj. 1. v. tare. 2. agresiv, bătăios, brutal, coleric, impulsiv, iute, nestăpânit, violent, (fam. fig.) belicos. (Un om, un temperament ~.)
DUR adj. v. major.
DUR adj. v. câinesc, drastic, greu, răstit, ridicat, sever, tare.
DUR adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.
DURÁ vb. v. construi.
DURÁ vb. 1. v. dăinui. 2. v. menține. 3. a ține. (Spectacolul ~ două ore.) 4. a se păstra, a rezista, a ține. (O încălțăminte care ~ mult.)
DURAMÁTER s. (ANAT.) pahimeninge.
DÚRĂ s. v. rotiță.
Dur ≠ moale, maleabil
A dura ≠ a strica, a demola
DUR, -Ă adj. 1. Tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat. ◊ (Fon.) Consoană dură = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei. 2. (Despre ape) Bogat în săruri, cu mare proporție de săruri. 3. (Fig.) Aspru; crud, neomenos. [< fr. dur, it. duro, lat. durus].
DURÁ vb. I. tr. 1. A ține, a se desfășura un anumit timp, o anumită perioadă. 2. A dăinui, a se menține. 3. A se menține în viață, a trăi. 4. (Despre obiecte) A fi trainic, tare, rezistent, durabil. [< fr. durer, it., lat. durare].
DURAMÁTER s.f. Meninge extern de natură fibroasă și foarte rezistent; pahimeninge. [< fr. dure-mère < lat. dura – tare, mater – mamă].
DUR1 adj. (muz.) major. (< germ. dur)
DUR2, -Ă adj. 1. (despre corpuri) tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat. ♦ consoană ~ă = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei. 2. (despre ape) cu mare proporție de săruri de calciu și magneziu. 3. (fig.) aspru; crud, brutal. (< fr. dur, lat. durus)
DURÁ vb. tr. 1. a ține, a se desfășura un anumit timp. 2. a dăinui, a persista, a fi rezistent, durabil. (< fr. durer, lat. durare)
DURA MÁTER s. f. meninge extern de natură fibroasă și foarte rezistent; pahimeninge. (< lat. dura mater)
dur (dúră), adj. – Tare, aspru. Lat. durus (sec. XIX). – Der. dura, vb. (a ține, a fi, a dăinui); duritate, s. f. (tărie, rezistență); durabil, adj. (care durează); durabilitate, s. f. (trăinicie, rezistență); durată, s. f. (interval, răstimp), din it. durata, sau traducere din fr. durée.
dur interj. – Exprimă zgomotul produs de rostogolirea unui obiect rotund. Creație expresivă. – Der. dur(a)-vur(a) (var. tura-vura), adv. (inutil, degeaba); dură, s. f. (felie, bucată rotundă; Olt., dans popular); de-a dura, adv. (de-a rostogolul); duriță, s. f. (rotiță, stea la pinteni); durigă, s. f. (roată, scripete); duriga, vb. (Trans., a arunca; a face să se rostogolească); durilă, s. f. (Olt., mîner de vîrtelniță); durui (var. durăi, durdui), vb. (a se rostogoli cu zgomot; Trans. de Vest, a tuna), a cărui ultimă formă indică o confuzie cu dudui); durăt (var. durăit, duruit), s. n. (Mold., larmă, harababură); durăitură, s. f. (harababură); duruitoare (var. durăitoare), s. f. (morișcă; cascadă); durduca, vb. (a învîrti), rezultat din încrucișarea cu durdă; durdulica, vb. (Trans., a învîrti), cuvînt identic cu cel anterior, cu infixul expresiv -li; durligi, s. m. pl. (Mold., picioare), pare o încrucișare a lui durigă cu tîrlici (cf. Bogrea, Dacor., IV, 812).
durá (duréz, durát), vb.1. A ciopli lemnul. – 2. A edifica, a construi. – Mr. dor, durari. Lat. dolāre (Cihac, I, 84; Pușcariu 560; Candrea-Dens., 524; REW 2718), cf. alb. duruem, calabr. dulare, sp. dolar. – Der. durătură, s. f. (surcele de cioplitură, așchii).
DUR1 ~ă (~i, ~e) 1) (despre corpuri solide) Care nu se lasă a fi distrus cu ușurință; rezistent la actiunea unor forțe din exterior; tare. 2) Care este greu de suportat. Climă ~ă. Pedeapsă ~ă. 3) (despre apă) Care conține săruri peste limita admisă; aspru. 4): Consoană ~ă consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 5) fig. Care se caracterizează prin lipsă de indulgență; sever; aspru; exigent. /<fr. dur, lat. durus
DUR2 interj. reg. (se folosește pentru a reda zgomotul unui obiect ce se rostogolește) ◊ Dur în jos, dur în sus (sau dur încoace, dur încolo) a) se spune despre o mișcare continuă dintr-o parte în alta, despre o agitație fără rost; b) se spune despre un schimb de păreri continuu și contradictoriu. /Onomat.
A DURÁ1 ~éz tranz. 1) (clădiri, case etc.) A realiza prin lucrări de construcție; a ridica; a clădi; a zidi; a înălța; a construi; a edifica. 2) (stoguri, girezi, dăi) A ridica prin așezarea materialului în straturi; a clădi. 3) (obiecte) A produce prin muncă. 4) (foc) A face să se aprindă. /<lat. dolare
A DURÁ2 ~éz intranz. 1) (despre acțiuni) A se desfășura în timp; a ține; a continua; a se prelungi. 2) A-și perpetua existența; a continua să fie; a dăinui; a stărui; a persista. /<fr. durer, lat. durare
DÚRA interj. v. DUR2.De-a dura de-a rostogolul; de-a berbeleacul. /Onomat.
DURA MÁTER n. anat. Membrană externă, fibroasă și rezistentă a meningelui. /<lat. dura-mater
DÚRĂ ~e f. Roată (sau rotiță) având numai gaura din centru. /Din dur
dur a. 1. greu de sgâriat: diamantul e cel mai dur dintre toate corpurile; 2. fig. aspru, crud, neomenos.
dur! int. exprimă sgomotul rostogolirii: dur la deal, dur la vale! CR. [Onomatopee].
durà v. Mold. 1. a clădi, a construi: aici să-mi durați o mânăstire ’naltă POP.; 2. a strânge grămadă: a dura girezi; 3. a fabrica, a face: să-mi durezi o cârjă de alun AL.; 4. fig. a născoci: ce minciună să-i durez? AL. [Lat. DOLARE, a ciopli lemnul: durà se zicea în vechime de casele făcute din bârne lungi: tălpile clădirii erau alcătuite din patru copaci descojiți, pe cari se ridicau pereții din despicături sau bârne de lemn].
durà v. a trage: am durat un somn năstrușnic AL. [V. îndurà].
durà v. 1. a continua, a exista: viața cea mai lungă durează puțin; 2. a zăbovi: piesa durează cam mult.
dura! int. V. dur! de-a dura, a) rostogolindu-se: capul de-a dura săria POP.; b) numele unei hore muntenești.
dură (duriță) f. rotila ițelor, scripetele sucalei. [V. dura! după sgomotul ce produce].
* dur, -ă adj. (lat. durus). Tare, solid, greŭ de zgîriat: diamantu e cel maĭ dur corp. Fig. Aspru, crud, neomenos: om, suflet dur. Adv. În mod dur.
dur-dur interj. care arată huĭetu rostogoliriĭ saŭ zbuciumuluĭ: dur la deal, dur la vale. V. dura-dura.
durá f. (turc. durá, fascicul, legătură. V. durez 1 și tura 2). Est. Temelia acoperișuluĭ uneĭ case țărăneștĭ de moda veche: pe capele grinzilor de afară se așezaŭ costoroabele, cîte treĭ de fie-care parte a caseĭ, și formaŭ duraŭa (Șez. 36, 33).
* dúra matér f. (cuv. lat. care înseamnă „mamă dură” saŭ „tare”). Anat. Membrană exterioară și cea maĭ groasă din cele treĭ care acoperă creĭeru și măduva spinării.
dúră f., pl. ĭ (d. a durui. V. duriță). Vest. Rotiță saŭ roată de mașină (ca la cicîric): o bucată de cărbune cît dura unuĭ mosorel (ChN. 2, 15). Dura genuchĭuluĭ, rotula. De-a dura (toată țara), de-a rostogolu, rostogolind. Fig. Iron. A da pe cineva de-a dura, a-l da tava, a-l trînti, a-l bate.
2) *duréz v. intr. (fr. durer, d. lat. durare, d. durus, dur). Trăĭesc, țin, rezist, persist: piramidele Egiptuluĭ durează de miĭ de anĭ, această modă va dura mult, acest bolnav nu va dura mult.
1) duréz v. tr. (d. dura. Cp. și cu lat. dǒláre, a cĭocăni, a forma; it. dolare, sp. dolar). Rar azĭ. Construiesc, clădesc (din grinzĭ): a dura o casă, (fig.) o mincĭună. Durez un somn, trag un somn.
DUR adj. 1. rezistent, solid, tare, tenace, (pop.) țeapăn, vîrtos. (Un material ~.) 2. agresiv, bătăios, brutal, coleric, impulsiv, iute, nestăpînit, violent, (fam. fig.) belicos. (Un om, un temperament ~.)
DUR adj. (MUZ.) major. (Do ~.)
dur adj. v. CÎINESC. DRASTIC. GREU. RĂSTIT. RIDICAT. SEVER. TARE.
dur adj., adv. v. APRIG. ASPRU. BARBAR. BRUTAL. CÎINOS. CRÎNCEN. CRUD. CRUNT. CUMPLIT. FEROCE. FIOROS. HAIN. INUMAN. NECRUȚĂTOR. NEIERTĂTOR. NEÎMBLÎNZIT. NEÎNDUPLECAT. NEÎNDURAT. NEÎNDURĂTOR. NEMILOS. NEOMENOS. NEUMAN. RĂU. SĂLBATIC. SÎNGEROS. VIOLENT.
DURA vb. a clădi, a construi, a face, a înălța, a ridica, a zidi, (livr.) a edifica, (înv.) a temeia. (A ~ o nouă școală.)
DURA vb. 1. a dăinui, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămîne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît va ~ lumea și pâmîntul; vechi obiceiuri care ~ și azi.) 2. a dăinui, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui. (Amintirea lui ~ pînă astăzi.) 3. a ține. (Spectacolul ~ două ore.) 4. a se păstra, a rezista, a ține. (O încălțăminte care ~ mult.)
du ș. v. ROTIȚĂ.
dur, denumirea germană pentru major*. Provine din lat. durum. Ant.: moll*. V. b.
DURA LEX, SED LEX (lat.) legea e aspră, dar e lege – Adagiu din dreptul roman, care exprimă caracterul obligatoriu al legii, oricât de aspră ar fi.
Dur/a, -an,-ăscul v. Teodor IV 6.

dura dex

Intrare: dur (adj.)
dur 1 adj. adjectiv
Intrare: dura (vb.)
dura 1 vb. conjugarea a II-a grupa I verb
Intrare: dură
dură substantiv feminin
Intrare: dur(a) (interj.)
dur-dur interjecție
dur 2 interj.
dura 2 interj.
Intrare: Dura
Dura
Intrare: dura
dura
Intrare: dura (temelie)
dura 4 s.f. substantiv feminin
Intrare: dura mater
dura mater substantiv feminin (numai) singular