durăitúră sf [At: LB / V: ~rui~ / Pl: ~ri / E: durăi + -tură] 1-5 (Pop) Durăit (1-5). 6 (Pop) Durăitoare (1). 7 (Trs) Așchii de lemn sau de metal care cad în timpul prelucrării unui material Si: geluituri, strujituri.

duruitúră sf vz durăitură

DURĂITÚRĂ, durăituri, s. f. (Pop.) Durăit. [Pr.: -ră-i-] – Durăi + suf. -tură.

DURUITÚRĂ, duruituri, s. f. Duruit. [Pr.: -ru-i-] – Durui + suf. -tură.

DURĂITÚRĂ, durăituri, s. f. Durăit. [Pr.: -ră-i-] – Durăi + suf. -tură.

DURUITÚRĂ, duruituri, s. f. Duruit. [Pr.: -ru-i-] – Durui + suf. -tură.

DURUITÚRĂ, duruituri, s. f. Duruit. Se auzeau ciocanele înăbușite ale cizmarilor, duruiturile grele ale mașinilor de cusut în croitorii. SADOVEANU, O. IV 27. Ce duruitură se aude în podul casei? SBIERA, P. 37.

durăitúră (pop.) (-ră-i-) s. f., g.-d. art. durăitúrii; pl. durăitúri

duruitúră (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitúrii; pl. duruitúri

durăitúră s. f., g.-d. art. durăitúrii; pl. durăitúri

duruitúră s. f., g.-d. art. duruitúrii; pl. duruitúri

DURĂITÚRĂ s. v. huruitură.

duruitúră f., pl., ĭ. Huĭetu lucrurilor care duruĭe: aud o duruĭtură.

DURĂITURĂ s. duduit, duduitură, durăit, duruit, huruială, huruit, huruitură, (reg.) durăt, hurduitură, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o stradă pietruită.)