durăitură definitie

14 definiții pentru durăitură

durăitúră sf [At: LB / V: ~rui~ / Pl: ~ri / E: durăi + -tură] 1-5 (Pop) Durăit (1-5). 6 (Pop) Durăitoare (1). 7 (Trs) Așchii de lemn sau de metal care cad în timpul prelucrării unui material Si: geluituri, strujituri.
duruitúră sf vz durăitură
DURĂITÚRĂ, durăituri, s. f. (Pop.) Durăit. [Pr.: -ră-i-] – Durăi + suf. -tură.
DURUITÚRĂ, duruituri, s. f. Duruit. [Pr.: -ru-i-] – Durui + suf. -tură.
DURĂITÚRĂ, durăituri, s. f. Durăit. [Pr.: -ră-i-] – Durăi + suf. -tură.
DURUITÚRĂ, duruituri, s. f. Duruit. [Pr.: -ru-i-] – Durui + suf. -tură.
DURUITÚRĂ, duruituri, s. f. Duruit. Se auzeau ciocanele înăbușite ale cizmarilor, duruiturile grele ale mașinilor de cusut în croitorii. SADOVEANU, O. IV 27. Ce duruitură se aude în podul casei? SBIERA, P. 37.
durăitúră (pop.) (-ră-i-) s. f., g.-d. art. durăitúrii; pl. durăitúri
duruitúră (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitúrii; pl. duruitúri
durăitúră s. f., g.-d. art. durăitúrii; pl. durăitúri
duruitúră s. f., g.-d. art. duruitúrii; pl. duruitúri
DURĂITÚRĂ s. v. huruitură.
duruitúră f., pl., ĭ. Huĭetu lucrurilor care duruĭe: aud o duruĭtură.
DURĂITURĂ s. duduit, duduitură, durăit, duruit, huruială, huruit, huruitură, (reg.) durăt, hurduitură, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o stradă pietruită.)

durăitură dex

Intrare: durăitură
durăitură substantiv feminin
duruitură substantiv feminin