Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

41 defini╚Ťii pentru dur

dur1, ~─â [At: TEODOREANU, M. II, 16 / Pl: ~i, ~e / E: fr dur, lat durus] 1 a (D. corpuri solide) Greu de zg├óriat sau de str─âpuns Si: tare. 2 a (D. lumin─â) Puternic. 3 a (D. sunete) Aspru. 4 a (D. ape) Care con╚Ťine s─âruri (de calciu ╚Öi magneziu) peste limita admis─â pentru apele potabile industriale. 5 a (Fon; ├«s) Consoan─â ~─â Consoan─â a c─ârei articula╚Ťie nu con╚Ťine nici un element palatal. 6-7 a, av (Fig) (├Än mod) sever. 8-9 a, av (Fig) (├Än mod) brutal. 10 a (Muz; d. ton, interval, acord, ├«oc minor) Major.
dur3 i vz dura1
dur2 i [At: DIONISIE, C. 197 / E: tc dur!] (Tc├«; Mun) 1 Cuv├ónt prin care se atrage aten╚Ťia cuiva pentru a se opri Si: Stai!. 2 Cuv├ónt prin care se atrage aten╚Ťia cuiva asupra unui lucru.
DUR1, -─é, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zg├óriat sau de str─âpuns; tare. 2. (Despre ape) Care con╚Ťine s─âruri (de calciu ╚Öi magneziu) peste limita admis─â pentru apele potabile sau industriale. 3. (├Än sintagma) Consoan─â dur─â = consoan─â a c─ârei articula╚Ťie nu con╚Ťine niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. ÔÇô Din fr. dur, lat. durus.
DUR2 interj. v. dura1.
D├ÜRA1 interj. Cuv├ónt care imit─â zgomotul produs de un lucru care se rostogole╚Öte sau se ├«nv├órte repede. ÔŚŐ Loc. adv. De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. ÔŚŐ Expr. Dur ├«n jos, dur ├«n sus sau dur la deal, dur la vale sau dur ├«n car, dur ├«n c─âru╚Ť─â sau dur ├«ncoace, dur ├«ncolo, exprim─â o mi╚Öcare continu─â sau un schimb de vorbe prelungit, o ezitare, o chibzuire ├«ndelungat─â. [Var.: dur interj.] ÔÇô Onomatopee.
DUR1, -─é, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zg├óriat sau de str─âpuns; tare. 2. (Despre ape) Care con╚Ťine s─âruri (de calciu ╚Öi magneziu) peste limita admis─â pentru apele potabile industriale. 3. (├Än sintagma) Consoan─â dur─â = consoan─â a c─ârei articula╚Ťie nu con╚Ťine nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. ÔÇô Din fr. dur, lat. durus.
DUR2 interj. v. dura1.
D├ÜRA1 interj. Cuv├ónt care imit─â zgomotul produs de un lucru care se rostogole╚Öte sau se ├«nv├órte╚Öte repede. ÔŚŐ Loc. adv. De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. ÔŚŐ Expr. Dur ├«n jos, dur ├«n sus sau dur la deal, dur la vale sau dur ├«n car, dur ├«n c─âru╚Ť─â sau dur ├«ncoace, dur ├«ncolo, exprim─â o mi╚Öcare continu─â sau un schimb de vorbe prelungit, o ezitare, o chibzuire ├«ndelungat─â. [Var.: dur interj.] ÔÇô Onomatopee.
DUR2, -─é, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide, ├«n opozi╚Ťie cu moale) Greu de p─âtruns, greu de zg├«riat, tare. V. v├«rtos. Fierul este mai dur dec├«t aurul. ÔŚŐ (Fon.; ├«n opozi╚Ťie cu consoan─â palatalizat─â sau muiat─â) Consoan─â dur─â = consoan─â a c─ârei articula╚Ťie nu comport─â vreun element palatal (deci urmat─â de vocalele a, o, u). ÔÖŽ Fig. Greu, ├«ngreuiat. Mi-era... capul dur ╚Öi gol s─â po╚Ťi lovi cu ciocanul ├«n el. CAMIL PETRESCU, U. N. 123. 2. (Despre ape) Care con╚Ťine s─âruri ├«n propor╚Ťie mare. 3. Fig. Aspru, t─âios, necru╚Ť─âtor, crud. Strig─âtul nostru... S─â fie dur. S─â despice, s─â taie, Cum despic─â ╚Öi taie un diamant. BANU╚ś, B. 110. F─âptur─â Cu inima neomeneasc─â, dur─â! CAMIL PETRESCU, T. III 341. Adev─ârul, plin ╚Öi dur, din pilda b─âtr├«nului... fusese imediat controlat. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 335. Fata asta nec─âjit─â trebuie s─â aib─â ceva dur. IBR─éILEANU, S. 7. ÔÖŽ (Crea╚Ťie personal─â; ├«n opozi╚Ťie cu melodios) Lipsit de armonie. Te rog s─â la╚Öi ├«n pace muza, C─âci tu e╚Öti cel mai prost poet ├Än Siracuza. Troheii ╚Öchiopi ╚Öi iambii duri; ╚śi nici nu ╚Ötii m─âcar s─â furi. CO╚śBUC, P. I 85.
DUR1 interj. v. dura1.
D├ÜRA1 interj. (Uneori cu r repetat) Onomatopee care red─â zgomotul produs de un lucru care se rostogole╚Öte sau se ├«nv├«rte╚Öte repede. ├Ämpodobesc frumos o c─âru╚Ť─â, neuns─â de c├«nd lumea... ╚Öi a╚Öa f─âr─â veste, numai ce auzi, dura! la u╚Öa tinzii. SEVASTOS, N. 317. ÔŚŐ Loc. adv. (De obicei ├«n leg─âtur─â cu verbe de mi╚Öcare) De-a dura = de-a rostogolul, de-a berbeleacul, rostogolindu-se. O cais─â pic─â din caisul care n─âv─âlise ├«n cerdac ╚Öi veni de-a dura, prin tind─â, p├«n─â ├«n dreptul lui Popa Tonea. GALACTION, O. I 190. Gros, b─âtr├«n ╚Öi ├«ndesat cum era, ai fi zis c─â mai degrab─â se d─â de-a dura dec├«t c─â alearg─â. HOGA╚ś, DR. II 87. Nu ╚Ötiu cum ├«i cade un urs mare [de m─âm─âlig─â] din s├«n ╚Öi de-a dura prin clas─â. CREANG─é, A. 77. ╚śi capul ├«i retezea, Capul de-a dura s─ârea, S├«ngele bolborosea. ALECSANDRI, P. P. 89. ÔŚŐ Expr. (├Än forma dur) Dur ├«n jos, dur ├«n sus sau dur la deal, dur la vale sau dur ├«n car, dur ├«n c─âru╚Ť─â sau dur ├«ncoace, dur ├«ncolo, exprim─â o mi╚Öcare continu─â sau un schimb de vorbe continuu, o ezitare, o chibzuire ├«ndelungat─â. Ce s─â fac─â, ce s─â dreag─â, dur ├«n jos ╚Öi dur ├«n sus... Hot─âr├« s─â v├«nd─â totul. CONTEMPORANUL, VIII 255. ├Än sf├«r╚Öit, dur la deal, dur la vale, unul mai d─â, altul mai las─â, ╚Öi Prepeleac m─ârit─â capra! CREANG─é, P. 43. ÔÇô Variant─â: (├«n expr.) dur interj.
dur1 adj. m., pl. duri; f. d├║r─â, pl. d├║re
dur2 interj.
d├║ra1 interj.
dur adj. m., pl. duri; f. sg. d├║r─â, pl. d├║re
d├║ra / dur interj.
DUR adj. 1. v. tare. 2. agresiv, bătăios, brutal, coleric, impulsiv, iute, nestăpânit, violent, (fam. fig.) belicos. (Un om, un temperament ~.)
DUR adj. v. major.
DUR adj. v. câinesc, drastic, greu, răstit, ridicat, sever, tare.
DUR adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, c├óinos, cr├óncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necru╚Ť─âtor, neiert─âtor, ne├«mbl├ónzit, ne├«nduplecat, ne├«ndurat, ne├«ndur─âtor, nemilos, neomenos, neuman, r─âu, s─âlbatic, s├óngeros, violent.
Dur Ôëá moale, maleabil
DUR, -─é adj. 1. Tare, solid; greu de str─âpuns, de zg├óriat. ÔŚŐ (Fon.) Consoan─â dur─â = consoan─â care nu are nici un element palatal ├«n articula╚Ťia ei. 2. (Despre ape) Bogat ├«n s─âruri, cu mare propor╚Ťie de s─âruri. 3. (Fig.) Aspru; crud, neomenos. [< fr. dur, it. duro, lat. durus].
DUR1 adj. (muz.) major. (< germ. dur)
DUR2, -─é adj. 1. (despre corpuri) tare, solid; greu de str─âpuns, de zg├óriat. ÔÖŽ consoan─â ~─â = consoan─â care nu are nici un element palatal ├«n articula╚Ťia ei. 2. (despre ape) cu mare propor╚Ťie de s─âruri de calciu ╚Öi magneziu. 3. (fig.) aspru; crud, brutal. (< fr. dur, lat. durus)
dur (d├║r─â), adj. ÔÇô Tare, aspru. Lat. durus (sec. XIX). ÔÇô Der. dura, vb. (a ╚Ťine, a fi, a d─âinui); duritate, s. f. (t─ârie, rezisten╚Ť─â); durabil, adj. (care dureaz─â); durabilitate, s. f. (tr─âinicie, rezisten╚Ť─â); durat─â, s. f. (interval, r─âstimp), din it. durata, sau traducere din fr. dur├ęe.
dur interj. ÔÇô Exprim─â zgomotul produs de rostogolirea unui obiect rotund. Crea╚Ťie expresiv─â. ÔÇô Der. dur(a)-vur(a) (var. tura-vura), adv. (inutil, degeaba); dur─â, s. f. (felie, bucat─â rotund─â; Olt., dans popular); de-a dura, adv. (de-a rostogolul); duri╚Ť─â, s. f. (roti╚Ť─â, stea la pinteni); durig─â, s. f. (roat─â, scripete); duriga, vb. (Trans., a arunca; a face s─â se rostogoleasc─â); duril─â, s. f. (Olt., m├«ner de v├«rtelni╚Ť─â); durui (var. dur─âi, durdui), vb. (a se rostogoli cu zgomot; Trans. de Vest, a tuna), a c─ârui ultim─â form─â indic─â o confuzie cu dudui); dur─ât (var. dur─âit, duruit), s. n. (Mold., larm─â, harababur─â); dur─âitur─â, s. f. (harababur─â); duruitoare (var. dur─âitoare), s. f. (mori╚Öc─â; cascad─â); durduca, vb. (a ├«nv├«rti), rezultat din ├«ncruci╚Öarea cu durd─â; durdulica, vb. (Trans., a ├«nv├«rti), cuv├«nt identic cu cel anterior, cu infixul expresiv -li; durligi, s. m. pl. (Mold., picioare), pare o ├«ncruci╚Öare a lui durig─â cu t├«rlici (cf. Bogrea, Dacor., IV, 812).
DUR1 ~─â (~i, ~e) 1) (despre corpuri solide) Care nu se las─â a fi distrus cu u╚Öurin╚Ť─â; rezistent la actiunea unor for╚Ťe din exterior; tare. 2) Care este greu de suportat. Clim─â ~─â. Pedeaps─â ~─â. 3) (despre ap─â) Care con╚Ťine s─âruri peste limita admis─â; aspru. 4): Consoan─â ~─â consoan─â a c─ârei articula╚Ťie nu con╚Ťine nici un element palatal. 5) fig. Care se caracterizeaz─â prin lips─â de indulgen╚Ť─â; sever; aspru; exigent. /<fr. dur, lat. durus
DUR2 interj. reg. (se folose╚Öte pentru a reda zgomotul unui obiect ce se rostogole╚Öte) ÔŚŐ Dur ├«n jos, dur ├«n sus (sau dur ├«ncoace, dur ├«ncolo) a) se spune despre o mi╚Öcare continu─â dintr-o parte ├«n alta, despre o agita╚Ťie f─âr─â rost; b) se spune despre un schimb de p─âreri continuu ╚Öi contradictoriu. /Onomat.
D├ÜRA interj. v. DUR2. ÔŚŐ De-a dura de-a rostogolul; de-a berbeleacul. /Onomat.
dur a. 1. greu de sgâriat: diamantul e cel mai dur dintre toate corpurile; 2. fig. aspru, crud, neomenos.
dur! int. exprim─â sgomotul rostogolirii: dur la deal, dur la vale! CR. [Onomatopee].
dura! int. V. dur! de-a dura, a) rostogolindu-se: capul de-a dura săria POP.; b) numele unei hore muntenești.
* dur, -─â adj. (lat. durus). Tare, solid, gre┼ş de zg├«riat: diamantu e cel ma─ş dur corp. Fig. Aspru, crud, neomenos: om, suflet dur. Adv. ├Än mod dur.
dur-dur interj. care arat─â hu─şetu rostogoliri─ş sa┼ş zbuciumulu─ş: dur la deal, dur la vale. V. dura-dura.
DUR adj. 1. rezistent, solid, tare, tenace, (pop.) ╚Ťeap─ân, v├«rtos. (Un material ~.) 2. agresiv, b─ât─âios, brutal, coleric, impulsiv, iute, nest─âp├«nit, violent, (fam. fig.) belicos. (Un om, un temperament ~.)
DUR adj. (MUZ.) major. (Do ~.)
dur adj. v. CÎINESC. DRASTIC. GREU. RĂSTIT. RIDICAT. SEVER. TARE.
dur adj., adv. v. APRIG. ASPRU. BARBAR. BRUTAL. CÎINOS. CRÎNCEN. CRUD. CRUNT. CUMPLIT. FEROCE. FIOROS. HAIN. INUMAN. NECRUȚĂTOR. NEIERTĂTOR. NEÎMBLÎNZIT. NEÎNDUPLECAT. NEÎNDURAT. NEÎNDURĂTOR. NEMILOS. NEOMENOS. NEUMAN. RĂU. SĂLBATIC. SÎNGEROS. VIOLENT.
dur, denumirea german─â pentru major*. Provine din lat. durum. Ant.: moll*. V. b.
DURA LEX, SED LEX (lat.) legea e aspr─â, dar e lege ÔÇô Adagiu din dreptul roman, care exprim─â caracterul obligatoriu al legii, oric├ót de aspr─â ar fi.

Dur dex online | sinonim

Dur definitie

Intrare: dur (adj.)
dur 1 adj. adjectiv
Intrare: dur
dur
Intrare: dur(a) (interj.)
dur-dur interjec╚Ťie
dur 2 interj.
dura 2 interj.