duplica definitie

17 definiții pentru duplica

duplicá [At: SĂULESCU HR. I, XVIII/2 / Pzi: dúplic / E: lat duplicare] 1 vt (Înv) A dubla. 2 vt A face al doilea exemplar (al unui act). 3 vr (Reg) A se gândi.
dúplică sf [At: DICȚ / Pl: ~ci / E: fr duplique] (Iuz) Răspuns la o replică.
dúplică sf [At: DN3 / Pl: ~ce / E: ns cf fr duplique, ger Duplik, it duplica] (Jur) Răspuns la o replică.
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A dubla.
duplicá vb. (sil. -pli-), ind. prez.1 sg. dúplic, 3 sg. și pl. dúplică
duplícă s. f. (sil. -pli-)
DUPLICÁ vb. v. dubla, îndoi.
DUPLICÁ vb. I. tr. (Rar) A face un duplicat, a dubla. [P.i. dúplic și -chez. / < fr. dupliquer, it., lat. duplicare].
DÚPLICĂ s.f. (Jur.) Răspuns la o replică. [Cf. fr. duplique, germ. Duplik, it. duplica].
DUPLICÁ vb. tr. a face un duplicat, a reproduce un document, a dubla. (< fr. dupliquer, lat. duplicare)
DUPLÍCĂ s. f. (jur.) răspuns la o replică. (< fr. duplique)
A DUPLICÁ dúplic tranz. rar 1) (acte oficiale) A copia pentru a realiza un duplicat. 2) A mări de două ori; a deveni dublu; a dubla. /<fr. dupliquer, lat. duplicare
duplicà v. a îndoi o cantitate.
* dúplic, a -á v. tr. (lat. dúplico, -áre). Îndoiesc, fac duplu.
duplica vb. v. DUBLA. ÎNDOI.

duplica dex

Intrare: duplica (1 duplic)
duplica 1 duplic verb grupa I conjugarea I
  • silabisire: -pli-
Intrare: duplica (1 duplichez)
duplica 1 duplichez verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: duplică
duplică