Dicționare ale limbii române

2 intrări

19 definiții pentru dupăit

dupăí vi [At: SBIERA, P. 10 / V: ~puí, tu~ / Pzi: ~ésc / E: dup2, cf ceh dupati] (Reg) 1 A umbla cu picioarele goale. 2 A călca apăsat. 3 A izbi cu piciorul în pământ.
dupăít sn [At: BARBU, PRINC. 210 / P: ~pă-it / Pl: ~uri / E: dupăi] (Reg) Tropăială.
dupui1 vt [At: ALR II, 4092/551 / Pzi: 3 dúpuie / E: nct] (Mol) A smulge penele de pe o pasăre Si: a jumuli.
dupuí2 v vz dupăi
DUPĂÍ, dupăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A călca îndesat, apăsat, cu zgomot; a tropăi. [Prez. ind. și: dúpăi] – Dup + suf. -ăi.
DUPĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a dupăi; zgomot produs de cineva care merge cu pași apăsați; tropăit, dupăitură. – V. dupăi.
DUPĂÍ, dupăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A călca îndesat, apăsat, cu zgomot; a tropăi. – Dup + suf. -ăi.
DUPĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a dupăi; zgomot produs de cineva care merge cu pași apăsați; tropăit, dupăitură. – V. dupăi.
DUPĂÍ, dupăiesc, vb. IV. Intranz. (Mold.) A călca apăsat, îndesat; a tropăi. Badea Ghiță a bătut cu bîta în ușă și a dupăit la prag. SADOVEANU, N. P. 87.
dupăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. dupăiéște/dúpăie, imperf. 3 sg. dupăiá; conj. prez. 3 să dupăiáscă/să dúpăie
dupăít (reg.) s. n.
dupăí vb., ind. prez. 1 sg. dupăiésc/dúpăi, 3 sg. dupăiéște/dúpăie, imperf. 3 sg. dupăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dupăiáscă/dúpăie
dupăít s. n.
DUPĂÍ vb. v. bufni, izbucni, pufni, tropăi.
DUPĂÍT s. v. tropăială, tropăit, tropăitură, tropot.
dúpăĭ și dúpuĭ, a -í v. intr. (d. dup 3 și rudă și cu sîrb. dúpiti, nsl. dúpati, ceh. dupati, a dupui ș.a. [Bern. 1, 238]. V. dupăcesc, zdup). Fam. Calc greŭ, fac dup-dup cînd fug (cu picĭoarele goale pin casă orĭ cu ghetele pe pămînt). – Și zd-: sărĭ zdupăind (VR. 1924, 2, 188). V. duduĭ.
dúpuĭ v. intr. V. dupăĭ.
dupăi vb. v. BUFNI. IZBUCNI. PUFNI. TROPĂI.
dupăit s. v. TROPĂIALĂ. TROPĂIT. TROPĂITURĂ. TROPOT.

dupăit definitie

dupăit dex

Intrare: dupăi
dupăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
dupăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
dupui
Intrare: dupăit
dupăit