duioșie definitie

11 definiții pentru duioșie

duioșíe sf [At: VALIAN, V. / V: (înv) doi~ / Pl: ~ii / E: duios + -ie] 1 Gingășie. 2 Emoție. 3 Melancolie. 4 (Îlav) Cu (mare sau toată) ~ Cu afecțiune. 5 Jale. 6 (Îlav) Cu ~ Trist.
DUIOȘÍE, duioșii, s. f. 1. Simțire gingașă, delicată, pornită din inimă; gingășie. 2. Melancolie, tristețe, jale. [Pr.: du-io-] – Duios + suf. -ie.
DUIOȘÍE, duioșii, s. f. 1. Simțire gingașă, delicată, pornită din inimă; gingășie. 2. Melancolie, tristețe, jale. [Pr.: du-io-] – Duios + suf. -ie.
DUIOȘÍE, duioșii, s. f. 1. Simțire plină de atenție iubitoare, de compătimire sau de milă; emoție, gingășie. Îi mîngîie părul cu sfiala omului neobișnuit cu duioșia. DAVIDOGLU, M. 45. Iubești întîi din milă... din duioșie. CAMIL PETRESCU, U. N. 19. Cu părul nins, cu ochii mici Și calzi de duioșie, Aievea parc-o văd, aici, Icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie. IOSIF, V. 41. 2. Tristețe, melancolie, dor, jale. Un cîntec de-o duioșie adîncă umplea odaia. SADOVEANU, O. I 454. Mărturisind duioșii și dezamăgiri... cîntarea înecată de dor se îndepărta, se stingea. M. I. CARAGIALE, C. 158. Voinicul s-au apucat și au tras vro cîteva doine de jale cu atîta duioșie, cît numai lacrimile podidiră pe zîna aceea. SBIERA, P. 37.
duioșíe s. f., art. duioșía, g.-d. art. duioșíei; pl. duioșíi, art. duioșíile
duioșíe s. f. (sil. -io-), art. duioșía, g.-d. art. duioșíei; pl. duioșíi, art. duioșíile
DUIOȘÍE s. 1. v. înduioșare. 2. v. melancolie. 3. v. tristețe.
DUIOȘÍE ~i f. 1) Caracter duios; gingășie. 2) Comportare de om duios. [Sil. du-io-și-e] /duios + suf. ~ie
duioșie f. sentiment de gingașă iubire.
duĭoșíe f. (d. duĭos). Blîndeță, ĭubire. Delicateță, gingășie.
DUIOȘIE s. 1. emoție, înduioșare. (Cu glasul plin de ~.) 2. melancolie. (O ~ de neînvins pentru vremurile copilăriei.) 3. durere, întristare, jale, tristețe. (~ exprimată de o doină.)

duioșie dex

Intrare: duioșie
duioșie substantiv feminin
  • silabisire: -io-