duhovnic definitie

17 definiții pentru duhovnic

duhómnic sm vz duhovnic
duhópnic sm vz duhovnic
duhóvnec sm vz duhovnic
duhóvnic sm [At: CORESI, EV. 306/10 / V: (înv) dehoán~, ~homn~, ~nec / Pl: ~ici / E: vsl дооуховьникь] 1 (Bis) Preot care spovedește pe credincioși Si: (liv) confesor. 2 (Fig) Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime.[1]
DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. (La ortodocși) Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĭnikŭ.
DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĭnikŭ.
DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. (În religia creștină) Preot care spovedește pe credincioși. Starețul, milostivindu-se, i-a dat duhovnic. SADOVEANU, Z. C. 236. Ce să te mai spovedești? Ce-i să spui duhovnicului? NEGRUZZI, S. I 156.
duhóvnic s. m., pl. duhóvnici
duhóvnic s. m., pl. duhóvnici
DUHÓVNIC s. v. confesor.
DUHÓVNIC s. v. cleric.
duhóvnic (duhóvnici), s. m. – Confesor, părinte spiritual. – Megl. dovnic. Sl. duchovĭnikŭ, bg. duhovnik, din sl. duchŭ „spirit”, cf. duh. – Der. duhovnicesc, adj. (confesional; spiritual); duhovnicește, adv. (spiritual); duhovnici, vb. (a spovedi, a confesa); duhovnicie, s. f. (misiunea de a spovedi).
DUHÓVNIC ~ci m. Preot care oficiază ritualul spovedaniei; confesor. /<sl. duhoviniku
duhovnic m. părinte sufletesc, preot căruia se mărturisește [!] păcatele. [Slav. DUHOVNĬKŬ].
duhóvnic m. (vsl. duhovĭnikŭ). Confesor, preut căruĭa-ĭ mărturiseștĭ păcatele.
DUHOVNIC s. (BIS.) confesor, (astăzi rar) spiritual, (înv.) mărturisitor, spoveditor. (Preotul care spovedește se numește ~.)
duhovnic s. v. CLERIC.

duhovnic dex

Intrare: duhovnic
duhovnic substantiv masculin
duhomnic
duhopnic
duhovnec