duhori definitie

2 intrări

22 definiții pentru duhori

duhoáre sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~óri / E: duh + (put)oare] 1 Emanație rău mirositoare răspândită de ceva sau cineva. 2 Atmosferă viciată dintr-un spațiu închis. 3 (Reg) Spumă rău mirositoare pe care inundația o scoate la suprafața apei. 4 (Reg) Dogoare.
duhorí vi [At: VLAHUȚĂ, D. 239 / V: ~rî́ / Pzi: ~resc / E: duhoare] (Rar) A duhni.
duhorî́ vi vz duhori
duhurí v vz duhori
DUHOÁRE, duhori, s. f. Miros urât și greu; putoare. ♦ Atmosferă viciată, aer greu (dintr-un spațiu închis). – Contaminare între duh și [put]oare.
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.
DUHOÁRE, duhori, s. f. Miros urât și greu; putoare. ♦ Atmosferă viciată, aer greu (dintr-un spațiu închis). – Probabil contaminație între duh și [put]oare.
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.
DUHOÁRE, duhori, s. f. Miros greu și urît; putoare. Venea de undeva o duhoare grozavă de țarcuri de porci. DUMITRIU, N. 33. Onufrie își apucă între degete nasul încrețit de-o duhoare grea de gaz răzbătînd din fîn. CAMILAR, TEM. 181. Deschide ușa și intră. O duhoare grea și încropită o izbi în față. VLAHUȚĂ, O. A. 135. ♦ Atmosferă viciată, aer greu. Ca să nu piardă rîndul la muncă, mulți rămîneau noaptea pe loc, sforăind pînă la ziuă pe scaune, rezemați în coate la mesele de lemn, în duhoarea cafenelelor din port. BART, E. 288.
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «a») A duhni. Două luni zăcuse în murdărie... nespălat și duhorind. C. PETRESCU, Î. II 226. Unchiul lor... avea o figură idioată și duhorea a rachiu, ca o velniță. VLAHUȚĂ, O. A. III 144.
duhoáre s. f., g.-d. art. duhórii; pl. duhóri
duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă
duhoáre s. f., g.-d. art. duhórii; pl. duhóri
duhorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. duhoreáscă
DUHOÁRE s. v. putoare.
DUHORÍ vb. v. duhni, mirosi, puți.
Duhoare ≠ mireasmă, parfum
DUHOÁRE ~óri f. 1) Miros greu, neplăcut; putoare. 2) Aer închis, greu de respirat; nădușală. [Sil. du-hoa-] /duh + [put]oare
duhoare f. miros urît: un sânge mohorît și de rea duhoare ISP. [Derivat din duh, în sens de suflare grea].
duhoáre f., pl. orĭ (d. duh. V. și tihoare). Emanațĭune (suflare) puturoasă: duhoare de vin, de hoĭt.
DUHOARE s. infecție, împuțiciune, miasmă, putoare, (livr.) fetiditate, (înv.) duh, smreduire. (Simțea o ~ insuportabilă.)
duhori vb. v. DUHNI. MIROSI. PUȚI.

duhori dex

Intrare: duhoare
duhoare substantiv feminin
Intrare: duhori
duhori verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
duhuri
duhorî