duelgíu sm [At: ALECSANDRI, T. 520 / P: du-el~ / Pl: ~ii / E: duel + -giu] (Înv) 1 Persoană care se duelează cu orice prilej. 2 (Dep) Tânăr român progresist care a studiat (în special) în Franța Vz bonjurist.

DUELGÍU, duelgii, s. m. (Înv.) Persoană care are mania de a se duela, care se duelează cu orice prilej. [Pr.: du-el-] – Duel + suf. -giu.

DUELGÍU, duelgii, s. m. (Înv.) Persoană care are mania de a se duela, care se duelează cu orice prilej. [Pr.: du-el-] – Duel + suf. -giu.

DUELGÍU, duelgii, s. m. (Învechit) 1. Duelist. D-lui boieriul e și duelgiu! ALECSANDRI, T. 1287. 2. Termen disprețuitor cu care, în jurul anului 1848, bătrînii reacționari denumeau pe tinerii progresiști. V. bonjurist. Cînd se mîniau [bătrînii] dădeau și ei tinerilor cîte-un ibrișin pe la nas, numindu-i: bonjuriști, duelgii, pantalonari. CREANGĂ, A. 153.

duelgíu (înv.) (du-el-) s. m., art. duelgíul; pl. duelgíi, art. duelgíii (-gi-ii)

duelgíu s. m. (sil. du-el-), art. duelgíul; pl. duelgíi, art. duelgíii (sil. -gi-ii)

DUELGÍU ~i m. înv. Persoană care are mania de a se duela; om pus pe dueluri. [Sil. du-el-] /duel + suf. ~giu

duelgiu m. alt nume dat bonjuriștilor (după obiceiul lor de a se bate în duel): duelgii... te amenință cu pistolul AL.

* duelgíŭ m. (d. duel și suf. turc. -giŭ), Fam. Duelist, spadasin. Bonjurist, revuluționar. – V. pantalonar.