duduitură definitie

9 definiții pentru duduitură

duduitúră sf [At: CANTEMIR, IST. 186 / P: ~du-i~ / Pl: ~ri / E: dudui + -tură] 1-7 Duduit (1-7)
DUDUITÚRĂ, duduituri, s. f. Duduit. [Pr.: -du-i-] – Dudui + suf. -tură.
DUDUITÚRĂ, duduituri, s. f. Duduit. [Pr.: -du-i-] – Dudui + suf. -tură.
DUDUITÚRĂ, duduituri, s. f. Duduit. Se auziră niște... bubuituri și duduituri îngrozitoare. ISPIRESCU, L. 99. Urmă o duduitură puternică, care făcu să se cutremure casa din temelie. POPESCU, B. II 116.
duduitúră (-du-i-) s. f., g.-d. art. duduitúrii; pl. duduitúri
duduitúră s. f. (sil. -du-i-), g.-d. art. duduitúrii; pl. duduitúri
DUDUITÚRĂ s. 1. cutremurare, duduit, zguduitură. (O ~ puternică a pereților.) 2. bubuire, bubuit, bubuitură, detonație, detunare, detunat, detunătură, duduit, trăsnet, trăsnitură, vuiet, (rar) detunet, (înv. și reg.) sunet, (reg.) durăt. (~ tunului.) 3. duduit, durăit, durăitură, duruit, huruială, huruit, huruitură, (reg.) durăt, hurduitură, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o stradă pietruită.)
duduitúră f., pl. ĭ. Rezultatu duduiriĭ: duduiturile uneĭ locomotive.
DUDUITU s. 1. cutremurare, duduit, zguduitură. (O ~ puternică a pereților.) 2. bubuire, bubuit, bubuitură, detonație, detunare, detunat, detunătură, duduit, trăsnet, trăsnitură, vuiet, (rar) detunet, (înv. și reg.) sunet, (reg.) durăt. (~ tunului.) 3. duduit, durăit, durăitură, duruit, huruială, huruit, huruitură, (reg.) durăt, hurduitură, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o stradă pietruită.)

duduitură dex

Intrare: duduitură
duduitură substantiv feminin
  • silabisire: -du-i-