Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

3 intr─âri

26 defini╚Ťii pentru dudui

dud─â├ş2 v vz dudui
dudu├ş [At: ANON. CAR. / V: ~d─â├ş / Pzi: d├║dui / E: fo] 1 vi (D. p─âm├ónt, cl─âdiri, ferestre etc.) A se cutremura din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate. 2-3 vi (Reg; ├«e) A veni (sau a umbla) ~ind A veni (sau a umbla) ├«nfuriat. 4 vi (├Äae) A fi ├«n toane rele. 5 vi (D. motoare, ma╚Öini etc.; pex d. ateliere, fabrici etc.) A produce un zgomot sacadat. 6 vi (D. foc) A arde puternic ╚Öi cu zgomot. 7 vi (D. surse de zgomote ╚Öi fenomene ale naturii) A tuna. 8 vi A r─âsuna. 9 vt (├Ärg) A ├«mboldi. 10 vt A alunga. 11 vt (Reg) A lua repede pe cineva. 12 vt A speria.
dudúie sf [At: CARAGIALE, O. II, 120 / Pl: dudúi / E: ns cf tc dudu] 1 Domnișoară. 2 Femeie tânără de la oraș.
DUDU├Ź, d├║dui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre p─âm├ónt, cl─âdiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, ma╚Öini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ÔÖŽ (Despre foc) A arde puternic ╚Öi cu zgomot. 3. Tranz. (├Änv. ╚Öi reg.) A ├«mboldi, a ├«ndemna (la mers); a alunga, a goni. ÔÇô Forma╚Ťie onomatopeic─â.
DUD├ÜIE, dudui, s. f. Domni╚Öoar─â. [Pr.: -du-ie] ÔÇô Cf. tc. dudu.
DUDU├Ź, d├║dui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre p─âm├ónt, cl─âdiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, ma╚Öini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ÔÖŽ (Despre foc) A arde viu ╚Öi cu zgomot. 3. Tranz. (├Änv. ╚Öi reg.) A ├«mboldi, a ├«ndemna (la mers); a alunga, a goni. ÔÇô Forma╚Ťie onomatopeic─â.
DUD├ÜIE, dudui, s. f. Domni╚Öoar─â. [Pr.: -du-ie] ÔÇô Cf. tc. dudu.
DUDU├Ź, d├║dui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre foc) A arde (├«n sob─â) cu zgomot. C├«nd suna v├«ntul ╚Ťiuind ├«n cercevele ╚Öi focul duduia ├«n soba ├«nalt─â. SADOVEANU, N. P. 209. ├Än buc─ât─ârie, unde duduia focul, erau p─ârin╚Ťii ei am├«ndoi. REBREANU, R. II 114. ├Än sob─â focul prinse a dudui vesel. DUN─éREANU, CH. 111. ÔÖŽ (Despre p─âm├«nt, cl─âdiri, ferestre etc.) A se cutremura, a se zgudui, a bubui (din cauza loviturilor repetate). De ce duduie p─âm├«ntul? Vin tractoarele. CAMILAR, TEM. 49. Joac─â to╚Ťi cu voie bun─â, Duduie sub ei p─âm├«ntul! IOSIF, V. 49. Venea, nene, ursul de duduia p─âdurea. ISPIRESCU, L. 329. ├Äncepe a toca ├«n stative, de p├«rie p─âre╚Ťii casei ╚Öi duduie fere╚Ötile. CREANG─é, A. 38. ÔÖŽ (Despre motoare sau ma╚Öini ├«n func╚Ťiune, p. ext. despre ateliere, fabrici etc.) A produce un zgomot sacadat. Mihai ├«nv├«rti manivela ╚Öi motorul porni duduind. MIHALE, O. 189. Luna plute╚Öte peste cl─âdiri, peste uzina ce vuie╚Öte ╚Öi duduie. C─éLUG─éRU, O. P. 481. Trenul duduia ╚Öi fumega ca un animal apocaliptic. REBREANU, R. I 13. 2. Tranz. (Regional) A goni, a alunga. Din dou─â una, ori merg eu, ori duduie-i pe ei! RETEGANUL, P. I 43.
DUD├ÜIE, dudui, s. f. Termen de polite╚Ťe care se d─âdea odinioar─â fetelor ╚Öi femeilor tinere de la ora╚Ö; domni╚Öoar─â. ├Äi zisese ┬źduduie┬╗ ╚Öi g─âsise pentru d├«nsa cuvinte m─âgulitoare. M. I. CARAGIALE, C. 144. Duduie, audien╚Ťa s-a ispr─âvit. IBR─éILEANU, A. 199. Turturel este numele pe care i l-au dat ├«n copil─ârie, alint├«ndu-l, papaia, mamaia ╚Öi duduile, surorile mai mari. CARAGIALE, O. II 120.
dudu├ş (a ~) vb., ind. prez. 1 ╚Öi 2 sg. d├║dui, 3 d├║duie, imperf. 3 sg. dudui├í; conj. prez. 1 ╚Öi 2 sg. s─â d├║dui, 3 s─â d├║duie
dud├║ie s. f., art. dud├║ia, g.-d. art. dud├║ii; pl. dud├║i
dudu├ş vb., ind. ╚Öi conj. prez. 1 ╚Öi 2 sg. d├║dui, 3 sg. ╚Öi pl. d├║duie, imperf. 3 sg. dudui├í
dud├║ie s. f. (sil. -duie), art. dud├║ia, g.-d. art. dud├║ii, pl. dud├║i
DUDU├Ź vb. 1. v. cutremura. 2. v. bubui. 3. a vui, (rar) a v├ój├ói. (Focul ~ ├«n sob─â.)
DUDU├Ź vb. v. alunga, dep─ârta, goni, izgoni, ├«mboldi, ├«ndemna, ├«ndep─ârta.
DUDÚIE s. v. domnișoară.
dud├║e (-├║i), s. f. (Mold.) Domni╚Öoar─â. ÔÇô Var. duduc─â. Mr. dudie. Tc. dudu ÔÇ×doamn─âÔÇŁ (╚śeineanu, II, 161; Lokotsch 2119; Ronzevalle 92), cf. bg. dudum.
dudu├ş (-u├ęsc, -├şt), vb. ÔÇô 1. A r─âsuna, a bubui, a produce un zgomot sacadat. ÔÇô 2. A alunga, a da afar─â cu zgomot. ÔÇô 3. A tremura, a se ├«nfiora, a vibra pardoseala ca urmare a b─ât─âilor din picioare. ÔÇô Var. dud─âi (numai sensul 2, ├«n Trans.), durdui. Crea╚Ťie expresiv─â, cf. d├«rd├«i, durui, bubui, etc. Dup─â Cihac, II, 496, ├«n loc de durdui, ╚Öi acesta din mag. d├Ârd├╝lni, care la r├«ndul lui este tot o crea╚Ťie expresiv─â. ÔÇô Der. duduial─â, s. f. (zgomot sacadat); duduit, s. n. (zgomot sacadat); duduitur─â, s. f. (zgomot sacadat); duduruz, s. m. (╚Ť─âr─ânoi, mojic); sgudui, vb. (a scutura, a cutremura, a face s─â tremure), care este ├«n locul lui *sdudui, cu s- expresiv, cf. (s)f─âr├«ma (cuv├«ntul se consider─â ├«n general de origine necunoscut─â; ├«n leg─âtur─â cu scotoci dup─â Cihac, II, 343, ╚Öi cu gepid. *skudojan, germ. sch├╝tten, dup─â Scriban; ambele ipoteze s├«nt neverosimile); sguduial─â, s. f. (scutur─âtur─â); sguduit, s. n. (scutur─âtur─â); sguduitur─â, s. f. (scutur─âtur─â); sguduitor, adj. (care ├«nfioar─â).
A DUDU├Ź pers.3 d├║duie intranz. 1) (despre foc) A arde cu zgomot. 2) (despre cl─âdiri, ferestre) A se zgudui, a se cutremura cu putere din cauza unor lovituri, explozii repetate. 3) (despre motoare, ma╚Öini) A produce un zgomot ritmic, sacadat. [Sil. -du-i] /Onomat.
DUDÚIE ~i f. (folosit și ca termen de adresare) Persoană de sex feminin până la căsătorie; fată; domnișoară. [Art. duduia; G.-D. duduie; Sil. -du-ie] /cf. turc. dudu
dudu├Č v. 1. a r─âsuna cu sgomot: umbla de duduia casa; 2. a v─âj─âi (de v├ónt), a clocoti (de cascade). [Onomatopee].
d├║du─ş, a- ├ş v. intr. (imit. ├«nrudit cu ung. d├Âd├Âgni, d├Âd├Âr├Âgni, a bufni, a face gur─â, dudulni, a striga ca pup─âza. V. durdu─ş). R─âsun ├«nfundat: ma╚Öina dudu─şa de mult foc; acest on e a╚Öa de gre┼ş, ├«n c├«t dudu─şe p─âm├«ntu c├«nd merge! V. tr. Olt. Trans. Munt. Alung, expulsez. ÔÇô ├Än Olt. ╚Öi d├║d─â─ş. V. dup─â─ş.
dud├║─şe f., pl. u─ş (var. din duduc─â). Mold. Domni╚Öoar─â, ma─ş ales ├«n gura poporulu─ş.
dudui vb. v. ALUNGA. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎMBOLDI. ÎNDEMNA. ÎNDEPĂRTA.
DUDUI vb. 1. a se cl─âtina, a se cutremura, a d├«rd├«i, a tremura, a se zgudui, (Mold. ╚Öi Transilv.) a durdui, (├«nv.) a se ridica. (~ pere╚Ťii.) 2. a bubui, a detuna, a tr─âsni, a tuna, a vui, (pop.) a r─âzbubui. (~ ├«n dep─ârtare.) 3. a vui, (rar) a v├«j├«i. (Focul ~ ├«n sob─â.)
DUDUIE s. domnișoară, (Mold. și Bucov.) duducă, (înv.) demoazelă, madmoazelă.

Dudui dex online | sinonim

Dudui definitie

Intrare: dudui
dudui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
dud─âi
Intrare: duduie
duduie substantiv feminin
  • silabisire: -duie
Intrare: dudue
dudue