dudău definitie

21 definiții pentru dudău

dudác sn vz dudău
dudáe sf vz dudău
dudắi1 sm vz dudău
dudắu sn [At: DOSOFTEI, V. S. ap. TDRG / V: ~dác, ~dắi, ~déu sn, ~dáie, ~dáuă sf / Pl: ~dáie, ~dắie, ~déie, ~ri / E: ns cf mg dudva] 1 (Bot; pop) Cucută (Conium maculatum). 2 (Bot; pop) Cicoare (Cichorium intybus). 3 (Bot; pop) Cânepă (Cannabis sativa). 4 (Bot; pop; csc) Bălării. 5 (Pop; îe) Cât hăul și ~ul Niciodată. 6 (Reg) Loc viran pe care cresc buruieni. 7 (Reg; îf dudăi) Putină fără fund pe care se întinde o piele pentru confecționarea buhaiului sau a tobei. 8 (Orn; reg) Cufundar (Gavia).
dudéu sn vz dudău
DUDẮU, dudaie, s. n. (Bot.; pop.) Cucută; p. ext. (cu sens colectiv) buruieni, bălării. – Cf. magh. dudva.
DUDẮU, dudaie, s. n. (Bot.; pop.) Cucută; p. ext. (cu sens colectiv) buruieni, bălării. – Cf. magh. dudva.
DUDẮU, dudaie, s. n. (Bot.) Cucută; (cu sens colectiv) buruieni, bălării. Lîngă dudău des, noaptea li se părea mai caldă. SADOVEANU, M. C. 101. Dacă eu din lene ogoru-mi voi lăsa Făr-a-l lucra cum trebui, va răsări dudău. NEGRUZZI, S. II 260. Oltule, Oltețule! Seca-ți-ar pîraiele, Să crească dudaiele, Să trec cu picioarele. ALECSANDRI, P. P. 284. – Pl. și: dudăuri (POPA, V. 75), (s. m.) dudăi (BUJOR, S. 23).
dudắu (pop.) s. n., art. dudắul; pl. dudáie
dudău s. n., art. dudăul; pl. dudáie
DUDĂU s. v. bălărie, buruiană, cucută.
DUDẮU ~áie n. pop. 1) Loc năpădit de buruieni (mari); bălărie. 2) Plantă erbacee înaltă cu tulpina erectă din familia umbeliferilor, cu rădăcina și fructele otrăvitoare, folosită în scopuri medicinale; cucută. [Sil. du-dău] /cf. ung. dudva
dudău n. Mold. iarbă mare, bălărie: prin dudaie se’nfundă POP. [Ung. DUDVA].
dúdăĭ V. duduĭ.
dúdăŭ n. pl. ăĭe (d. dudă 2, ca și ung. dudva, dudăŭ, și rut. dúdva, cucută). Mold. Bălăriĭ, loc acoperit de buruĭene marĭ.
dúduĭ, a- í v. intr. (imit. înrudit cu ung. dödögni, dödörögni, a bufni, a face gură, dudulni, a striga ca pupăza. V. durduĭ). Răsun înfundat: mașina duduĭa de mult foc; acest on e așa de greŭ, în cît duduĭe pămîntu cînd merge! V. tr. Olt. Trans. Munt. Alung, expulsez. – În Olt. și dúdăĭ. V. dupăĭ.
dudău s. v. BĂLĂRIE. BURUIANĂ. CUCUTĂ.
dudăí, vb. tranz. – 1. (reg.; înv.) A fugări, a alerga: „Merge-i tu, li-i dudăi, / Până-n fundu’ grădinii” (Bârlea, 1924, II: 200). 2. A șuiera, a bate cu putere: „Când vântuțu-a dudăi” (Șieu, 1925). – Formă onomatopeică, cf. dudui (MDA).
dudắu, dudaie, s.n. – (bot.) Cucută (Conium maculatum). Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze mari, flori albe și fructe brun-verzui, întrebuințată ca medicament. – Cf. magh. dudva „buruiană, bălărie” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
dudăí, vb. tranz. – 1. A fugări, a alerga: „Merge-i tu, li-i dudăi, / Până-n fundu’ grădinii” (Bârlea 1924 II: 200). 2. A șuiera, a bate cu putere, cu intensitate: „Când vântuțu-a dudăi” (Șieu, 1925). – Formă onomatopeică.
dudắu, s.n. – (bot.) Cucută (Conium maculatum). Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze mari, flori albe și fructe brun-verzui, întrebuințată ca medicament. – Cf. magh. dudva (MDA).

dudău dex

Intrare: dudău
dudău substantiv neutru
dudac
dudae
dudeu
dudăi