dudăi definitie

2 intrări

35 definiții pentru dudăi

dudác sn vz dudău
dudáe sf vz dudău
dudắi1 sm vz dudău
dudăí2 v vz dudui
dudắu sn [At: DOSOFTEI, V. S. ap. TDRG / V: ~dác, ~dắi, ~déu sn, ~dáie, ~dáuă sf / Pl: ~dáie, ~dắie, ~déie, ~ri / E: ns cf mg dudva] 1 (Bot; pop) Cucută (Conium maculatum). 2 (Bot; pop) Cicoare (Cichorium intybus). 3 (Bot; pop) Cânepă (Cannabis sativa). 4 (Bot; pop; csc) Bălării. 5 (Pop; îe) Cât hăul și ~ul Niciodată. 6 (Reg) Loc viran pe care cresc buruieni. 7 (Reg; îf dudăi) Putină fără fund pe care se întinde o piele pentru confecționarea buhaiului sau a tobei. 8 (Orn; reg) Cufundar (Gavia).
dudéu sn vz dudău
duduí [At: ANON. CAR. / V: ~dăí / Pzi: dúdui / E: fo] 1 vi (D. pământ, clădiri, ferestre etc.) A se cutremura din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate. 2-3 vi (Reg; îe) A veni (sau a umbla) ~ind A veni (sau a umbla) înfuriat. 4 vi (Îae) A fi în toane rele. 5 vi (D. motoare, mașini etc.; pex d. ateliere, fabrici etc.) A produce un zgomot sacadat. 6 vi (D. foc) A arde puternic și cu zgomot. 7 vi (D. surse de zgomote și fenomene ale naturii) A tuna. 8 vi A răsuna. 9 vt (Îrg) A îmboldi. 10 vt A alunga. 11 vt (Reg) A lua repede pe cineva. 12 vt A speria.
DUDẮU, dudaie, s. n. (Bot.; pop.) Cucută; p. ext. (cu sens colectiv) buruieni, bălării. – Cf. magh. dudva.
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.
DUDẮU, dudaie, s. n. (Bot.; pop.) Cucută; p. ext. (cu sens colectiv) buruieni, bălării. – Cf. magh. dudva.
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde viu și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.
DUDẮU, dudaie, s. n. (Bot.) Cucută; (cu sens colectiv) buruieni, bălării. Lîngă dudău des, noaptea li se părea mai caldă. SADOVEANU, M. C. 101. Dacă eu din lene ogoru-mi voi lăsa Făr-a-l lucra cum trebui, va răsări dudău. NEGRUZZI, S. II 260. Oltule, Oltețule! Seca-ți-ar pîraiele, Să crească dudaiele, Să trec cu picioarele. ALECSANDRI, P. P. 284. – Pl. și: dudăuri (POPA, V. 75), (s. m.) dudăi (BUJOR, S. 23).
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre foc) A arde (în sobă) cu zgomot. Cînd suna vîntul țiuind în cercevele și focul duduia în soba înaltă. SADOVEANU, N. P. 209. În bucătărie, unde duduia focul, erau părinții ei amîndoi. REBREANU, R. II 114. În sobă focul prinse a dudui vesel. DUNĂREANU, CH. 111. ♦ (Despre pămînt, clădiri, ferestre etc.) A se cutremura, a se zgudui, a bubui (din cauza loviturilor repetate). De ce duduie pămîntul? Vin tractoarele. CAMILAR, TEM. 49. Joacă toți cu voie bună, Duduie sub ei pămîntul! IOSIF, V. 49. Venea, nene, ursul de duduia pădurea. ISPIRESCU, L. 329. Începe a toca în stative, de pîrie păreții casei și duduie fereștile. CREANGĂ, A. 38. ♦ (Despre motoare sau mașini în funcțiune, p. ext. despre ateliere, fabrici etc.) A produce un zgomot sacadat. Mihai învîrti manivela și motorul porni duduind. MIHALE, O. 189. Luna plutește peste clădiri, peste uzina ce vuiește și duduie. CĂLUGĂRU, O. P. 481. Trenul duduia și fumega ca un animal apocaliptic. REBREANU, R. I 13. 2. Tranz. (Regional) A goni, a alunga. Din două una, ori merg eu, ori duduie-i pe ei! RETEGANUL, P. I 43.
dudắu (pop.) s. n., art. dudắul; pl. dudáie
duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie
dudău s. n., art. dudăul; pl. dudáie
duduí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 sg. și pl. dúduie, imperf. 3 sg. duduiá
DUDĂU s. v. bălărie, buruiană, cucută.
DUDUÍ vb. 1. v. cutremura. 2. v. bubui. 3. a vui, (rar) a vâjâi. (Focul ~ în sobă.)
DUDUÍ vb. v. alunga, depărta, goni, izgoni, îmboldi, îndemna, îndepărta.
duduí (-uésc, -ít), vb.1. A răsuna, a bubui, a produce un zgomot sacadat. – 2. A alunga, a da afară cu zgomot. – 3. A tremura, a se înfiora, a vibra pardoseala ca urmare a bătăilor din picioare. – Var. dudăi (numai sensul 2, în Trans.), durdui. Creație expresivă, cf. dîrdîi, durui, bubui, etc. După Cihac, II, 496, în loc de durdui, și acesta din mag. dördülni, care la rîndul lui este tot o creație expresivă. – Der. duduială, s. f. (zgomot sacadat); duduit, s. n. (zgomot sacadat); duduitură, s. f. (zgomot sacadat); duduruz, s. m. (țărănoi, mojic); sgudui, vb. (a scutura, a cutremura, a face să tremure), care este în locul lui *sdudui, cu s- expresiv, cf. (s)fărîma (cuvîntul se consideră în general de origine necunoscută; în legătură cu scotoci după Cihac, II, 343, și cu gepid. *skudojan, germ. schütten, după Scriban; ambele ipoteze sînt neverosimile); sguduială, s. f. (scuturătură); sguduit, s. n. (scuturătură); sguduitură, s. f. (scuturătură); sguduitor, adj. (care înfioară).
DUDẮU ~áie n. pop. 1) Loc năpădit de buruieni (mari); bălărie. 2) Plantă erbacee înaltă cu tulpina erectă din familia umbeliferilor, cu rădăcina și fructele otrăvitoare, folosită în scopuri medicinale; cucută. [Sil. du-dău] /cf. ung. dudva
A DUDUÍ pers.3 dúduie intranz. 1) (despre foc) A arde cu zgomot. 2) (despre clădiri, ferestre) A se zgudui, a se cutremura cu putere din cauza unor lovituri, explozii repetate. 3) (despre motoare, mașini) A produce un zgomot ritmic, sacadat. [Sil. -du-i] /Onomat.
dudău n. Mold. iarbă mare, bălărie: prin dudaie se’nfundă POP. [Ung. DUDVA].
duduì v. 1. a răsuna cu sgomot: umbla de duduia casa; 2. a văjăi (de vânt), a clocoti (de cascade). [Onomatopee].
dúdăĭ V. duduĭ.
dúdăŭ n. pl. ăĭe (d. dudă 2, ca și ung. dudva, dudăŭ, și rut. dúdva, cucută). Mold. Bălăriĭ, loc acoperit de buruĭene marĭ.
dúduĭ, a- í v. intr. (imit. înrudit cu ung. dödögni, dödörögni, a bufni, a face gură, dudulni, a striga ca pupăza. V. durduĭ). Răsun înfundat: mașina duduĭa de mult foc; acest on e așa de greŭ, în cît duduĭe pămîntu cînd merge! V. tr. Olt. Trans. Munt. Alung, expulsez. – În Olt. și dúdăĭ. V. dupăĭ.
dudău s. v. BĂLĂRIE. BURUIANĂ. CUCUTĂ.
dudui vb. v. ALUNGA. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎMBOLDI. ÎNDEMNA. ÎNDEPĂRTA.
DUDUI vb. 1. a se clătina, a se cutremura, a dîrdîi, a tremura, a se zgudui, (Mold. și Transilv.) a durdui, (înv.) a se ridica. (~ pereții.) 2. a bubui, a detuna, a trăsni, a tuna, a vui, (pop.) a răzbubui. (~ în depărtare.) 3. a vui, (rar) a vîjîi. (Focul ~ în sobă.)
dudăí, vb. tranz. – 1. (reg.; înv.) A fugări, a alerga: „Merge-i tu, li-i dudăi, / Până-n fundu’ grădinii” (Bârlea, 1924, II: 200). 2. A șuiera, a bate cu putere: „Când vântuțu-a dudăi” (Șieu, 1925). – Formă onomatopeică, cf. dudui (MDA).
dudắu, dudaie, s.n. – (bot.) Cucută (Conium maculatum). Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze mari, flori albe și fructe brun-verzui, întrebuințată ca medicament. – Cf. magh. dudva „buruiană, bălărie” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
dudăí, vb. tranz. – 1. A fugări, a alerga: „Merge-i tu, li-i dudăi, / Până-n fundu’ grădinii” (Bârlea 1924 II: 200). 2. A șuiera, a bate cu putere, cu intensitate: „Când vântuțu-a dudăi” (Șieu, 1925). – Formă onomatopeică.
dudắu, s.n. – (bot.) Cucută (Conium maculatum). Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze mari, flori albe și fructe brun-verzui, întrebuințată ca medicament. – Cf. magh. dudva (MDA).

dudăi dex

Intrare: dudău
dudău substantiv neutru
dudac
dudae
dudeu
dudăi
Intrare: dudui
dudui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
dudăi