dubălár sm [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 20/5 / Pl: ~i / E: dub(e)ală + -ar] 1 (Mol) Tăbăcar. 2 (Ent; reg) Nasicorn (Oryctes nasicornis).

DUBĂLÁR, dubălari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Dubală + suf. -ar.

DUBĂLÁR, dubălari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Dub(e)ală + suf. -ar.

DUBĂLÁR, dubălari, s. m. (Mold.) Tăbăcar. În Broscărie s-au pripășit cîțiva romîni, funcționari mici, odagii și puțini nemți: un cîrnățar, cîțiva dubălari. SADOVEANU, O. II 419. Pieile... le dădea la dubit lui Ioniță Cîrlig, cel mai vestit dubălar de pe vremea aceea. HOGAȘ, DR. II 152.

dubălár (reg.) s. m., pl. dubălári

dubălár s. m., pl. dubălári

DUBĂLÁR s. v. argăsitor, caraban, nasicorn, tăbăcar.

DUBĂLÁR ~i m. reg. Muncitor specializat în operații de dubire; tăbăcar; argăsitor. /dubeală + suf. ~ar

dubălar m. argăsitor, tabac.

dubălár m. Mold. Tăbăcar.

dubălar s. v. ARGĂSITOR. CARABAN. NASICORN. TĂBĂCAR.

dubălăreasă s. v. TĂBĂCĂREASĂ.

dubălár, dubălari, s.m. – (reg.) Tăbăcar (în Glod). – Din dubală + suf. -ar (DEX, MDA).