dublet definitie

2 intrări

18 definiții pentru dublet

dovléte sm [At: GRECESCU, FL. 390 / V: (reg) ~bléte, ~bléț, ~du~, dubléț, dupléte sm / Pl: ~léți / E: dovleac] (Olt) 1 Dovleac (2) (Cucurbita maxima). 2 Dovleac (3) (Cucurbita pepo). 3 Planta Cucurbita melopepo. 4 (Reg; îe) A avea cap nu ~ A se pricepe bine la ceva. 5 (Îae) A fi deștept (1). 6 (Irn; îae) A se crede deștept (1). 7 (Reg) Om prost.
dublét sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fr doublet] 1 Al doilea exemplar al unui obiect (carte, medalie, marcă etc.) păstrat într-o colecție. 2 Fiecare dintre cuvintele cu același etimon, dar cu aspect fonetic și uneori cu sens diferit, care au intrat într-o limbă dată în momente sau pe căi diferite. 3 (Fiz) Dipol. 4 (Fiz) Pereche de linii spectrale cu lungimi de undă apropiate.
dubléte sm vz dovlete
dubléț sm vz dovlete
DUBLÉT, dublete, s. n. 1. Al doilea exemplar al unui obiect (carte, medalie, marcă etc.), păstrat într-o colecție. 2. Fiecare dintre cuvintele cu același etimon, dar cu aspect fonetic și uneori cu sens diferit, care au intrat într-o limbă dată în momente sau pe căi diferite. 3. (Fiz.) Dipol. 4. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de undă apropiate. – Din fr. doublet.
DUBLÉT, dublete, s. n. 1. Al doilea exemplar al unui obiect (carte, medalie, marcă etc.), păstrat într-o colecție. 2. Fiecare dintre cuvintele cu același etimon, dar cu aspect fonetic și uneori cu sens diferit, care au intrat într-o limbă dată în momente sau pe căi diferite. 3. (Fiz.) Dipol. 4. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de undă apropiate. – Din fr. doublet.
DUBLÉT, dublete, s. n. 1. Al doilea exemplar al unui obiect, păstrat într-o colecție, de obicei catalogat și înregistrat aparte de exemplarul prim. Schimb de dublete între biblioteci. ♦ (Lingv.) Fiecare din cele două (sau mai multe) cuvinte de aceeași origine, dar cu formă și adesea cu sens diferit, intrate în limbă pe căi sau în momente diferite. «Subțire» și «subtil», «maestru» și «magistru» sînt dublete. 2. (În expr.) Dublet electric = pereche de corpuscule cu sarcini electrice egale și de nume contrare.
dublét (al doilea exemplar) (du-blet) s. n., pl. dubléte
dublét (al doilea exemplar) s. n. (sil. -blet), pl. dubléte
DUBLÉT s. v. dipol.
DUBLÉT s.n. 1. Exemplarul al doilea al unei cărți, al unei medalii dintr-o colecție, al unei mărci poștale etc. ♦ Al doilea exemplar al unui obiect. 2. Cuvânt de aceeași origine cu altul, diferit ca formă, dar cu sens identic, intrate în limbă pe căi sau în momente diferite. 3. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de undă foarte apropiate. ◊ Dublet electric = dipol electric. [< fr. doublet].
DUBLÉT s. n. 1. exemplarul al doilea al unei cărți, al unei medalii dintr-o colecție, mărci poștale etc. 2. cuvânt de aceeași origine cu altul, diferit ca formă, dar cu sens identic, intrat în limbă pe căi sau în momente diferite. 3. (fiz.) pereche de linii spectrale cu lungimi de undă foarte apropiate. ♦ ~ electric = dipol electric. (< fr. doublet)
DUBLÉT ~te n. 1) Copia (mai puțin valoroasă) a unui obiect păstrat într-o colecție sau muzeu. 2) lingv. Cuvinte cu funcție sau sens comun, dar cu aspecte fonetice diferite. ~e lexicale. /<fr. doublet
dublet n. se zice de vorbele de aceeaș origine dar cu înțelesul diferit: ex. miez și mediu.
dovléte m. Olt. Dovleac (NPl. Ceaur, 39 și 143).
* dublét n., pl. e (fr. doublet, d. double, duplu). Cuvînt care are aceĭașĭ origine ca altu, dar diferă în înțeles și formă saŭ numaĭ în formă, precum: cumplit și complet, mez și mediu, supțire și subtil, ager și agil, săturat și saturat.
DUBLET s. (FIZ.) dipol. (~ electric.)
DUBLÉT s. n. (< fr. doublet): fiecare dintre cuvintele cu același etimon, dar cu aspect fonetic și uneori cu sens diferit, care au intrat într-o limbă dată în momente sau pe căi diferite. Astfel, verbele a săruta, moștenit din latină, și a saluta, neologism, sunt d. aceluiași etimon latin, salutare. I se mai spune și d. etimologic.

dublet dex

Intrare: dublet
dublet substantiv neutru
  • silabisire: -blet
Intrare: dovlete
dovlete
dublete
dubleț