dubla definitie

66 definiții pentru dubla

dublá [At: ASACHI, E. I, 29/10 / V: (înv) duplá / Pzi: ~léz / E: fr doubler] 1-2 vtr A face să devină sau a deveni de două ori mai mare Si: a (se) îndoi. 3 vt (Fig) A susține în vederea realizării unui scop. 4 vt (În teatru, la operă) A înlocui pe titularul unui rol. 5 vt (În teatru, la operă) A interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. 6 vt (În film) A înlocui pe titularul unui rol în scene primejdioase, care cer calități fizice deosebite. 7 vt A realiza dublajul unui actor. 8 vt (Teh) A executa o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop. 9 vt A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. 10 vt A căptuși o haină. 11 vt (Mrn) A acoperi o navă cu foi de tablă de cupru, care, în contact cu apa de mare, produc substanțe toxice, împiedicând depunerile vegetale și animale. 12 vt (D. nave) A ocoli un cap2. 13-14 vtr (Spt) A (se) plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 15 vt (Spt) A depăși cu un tur un concurent. modificată
dúblă sf [At: CHIRIȚESCU, GR. 176 / V: (reg) dúplă, ~lu / Pl: ~le / E: refăcut din dublu (decalitru)] 1 (Pop) Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru Si: baniță (1). 2 (Pop) Conținutul unei duble (1). 3 (Pop) Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită. 4 (Cig; îe) A trage o ~ A filma o scenă încă o dată. 5 (La jocul de table; îe) A da o ~ Rezultat obținut când ambele zaruri au aceeași valoare. 6 (Spt) Minge dublă (10). 7 (Spt) Săritură dublă. 8 (Spt) Dublă lovitură.
dúblu2, ~ă [At: HELIADE, O. I, 364 / V: (înv) dúplu, dópla sf / Pl: ~li, ~le / E: fr double] 1 a Care este de două ori mai mare în raport cu o cantitate dată Si: îndoit. 2 a Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice sau asemănătoare. 3 a Care are loc între două elemente. 4 a Care se face în două locuri. 5 a (Îla) În ~ exemplar În două exemplare. 6 a (D. cuvinte, afirmații etc.; îla) Cu ~ sens Cu două înțelesuri Si: echivoc. 7 a (Îe) A da o ~lă A cădea același număr de puncte la ambele zaruri. 8 a Cale ferată alcătuită din două benzi pe care pot merge, concomitent, două trenuri. 9 sm (Șîs ~ băieți sau fete, mixt) Partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători (băieți, fete sau mixt) de fiecare parte. 10 a (Îs) Minge ~ă Mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau la tenis și la tenis de masă în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 11 a Care are două aspecte. 12 a Care se desfășoară pe două planuri. 13 a Care are două fețe. 14 a Care este repetat de două ori. 15 a Sistem de contabilitate în care se înscrie, pentru fiecare articol, creditul și debitul. 16 sm (Îc) ~-decalitru Unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de decilitri. 17 Vas având capacitatea unui dublu-decalitru. 18 Conținutul unui dublu-decalitru (16). 19 sm (Îc) ~-decimetru Riglă cu lungimea de centimetri. 20 sm (Îc) ~-ster Unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 21 (Îe) A vedea ~ A vedea două imagini ale aceluiași obiect. 22 (Îae) A vedea tulbure. 23 (Îae) A fi amețit de băutură.
duplá v vz dubla
dúplă sf vz dublă
duplí1 v vz dubla
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.
DÚBLĂ, duble, s. f. (Pop.) 1. Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru; baniță. 2. Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită. [Var.: dúblu s. n.] – Refăcut din dublu[-decalitru].
DÚBLU2, -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.
DÚBLU1 s. n. v. dublă.
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.
DÚBLĂ, duble, s. f. (Pop.) 1. Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru; baniță. 2. Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită. [Var.: dúblu s. n.] – Refăcut din dublu[-decalitru].
DÚBLU2, -Ă, dubli, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. – Din fr. double.
DÚBLU1 s. n. v. dublă.
DUBLÁ, dublez, vb. I. Tranz. A face (o cantitate sau un număr) de două ori mai mare; a îndoi. Am ceva pentru «Voința»... Niște scrisori senzaționale, să-ți dubleze tirajul în douăzeci și patru de ore. C. PETRESCU, C. V. 189. ◊ Refl. Cînd observă că ceata gata de drum se dublase, adăugă schimbînd glasul. REBREANU, R. II 113. ♦ A face o lucrare similară cu alta deja existentă sau servind acelorași scopuri ca și prima. Gardul viu care înconjura parcul era dublat de un grilaj de sîrmă. REBREANU, R. I 80. ♦ (În teatru) A pregăti rolul distribuit unui actor, pentru a-l putea înlocui la nevoie; a înlocui pe titularul unui rol. ♦ (Cu privire la o haină) A căptuși.
DÚBLĂ, duble, s. f. (Munt.) Măsură de capacitate egală cu un dublu-decalitru; baniță. Se întoarse acasă tîrziu, cu trei duble de porumb. MIHALE, O. 66. – Variantă: dúblu (PREDA, Î. 77) s. n.
DÚBLU1 s. n. v. dublă.
DÚBLU 2, -Ă, dubli, -e, adj. 1. Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult; îndoit. Doză dublă. Rație dublă. ▭ Scrisorile există. Ele alcătuiesc pentru mine o armă dublă. SADOVEANU, Z. C. 76. Teofil Steriu își începea ziua cu o cafea cu lapte dublă. C. PETRESCU, C. V. 140. ◊ Cuvînt (vorbă) cu dublu sens = cuvînt cu două înțelesuri; echivoc. În dublu exemplar = în două exemplare. Dublă bărbie v. bărbie. ◊ Compuse: dublu-decalitru (pl. dubli-decalitri) s. m. = unitate de măsură a capacității egală cu 20 de litri (folosită la măsurarea cerealelor); (concretizat) vas cu capacitatea de 20 de litri; dublu-decimetru (pl. dubli-decimetri) s. m. = instrument în formă de riglă avînd lungimea de 20 de centimetri (folosit la măsurarea lungimilor mici); dublu-ster (pl. dubli-steri) s. m. = unitate de măsură a volumului egală cu 2 metri cubi (folosită la măsurarea cubajului lemnelor). ◊ (Substantivat) Mi-a cerut dublul prețului stabilit. 2. Alcătuit din două elemente sau părți identice sau asemănătoare. Ușă dublă. Casetă cu fundul dublu. Fir dublu. ▭ Încăperea din fund nu mai e despărțită prin coloane, ci doar printr-o dublă draperie. CAMIL PETRESCU, T. I 83. ◊ (Adverbial, mai ales în expr.) A vedea dublu = a vedea două imagini ale aceluiași obiect, a vedea tulbure. ◊ (Sport) Dublu (băieți sau fete, sau mixt) = partidă de tenis sau de tenis de masă, la care participă cîte doi jucători de o parte și de alta. 3. (Sport, în expr.) Minge dublă = mișcare nereglementară constînd (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau mai multe ori în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în atingerea mingii de două ori de pămînt sau de masă.
dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză
dúblă (du-blă) s. f., g.-d. art. dúblei; pl. dúble
!dúblu1 (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble
!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal
!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii
dublá vb. sil. -bla), ind. prez. 1 sg. dubléz, 3 sg. și pl. dubleáză
dúblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. dúblei; pl. dúble
dúblu adj. m. (sil. -blu), pl. dubli; f. sg. dúblă, pl. dúble
dúblu-decalítru s. m. (sil. -blu, -tru), pl. dubli-decalítri
dúblu-decimétru s. m. (sil. -blu; -tru), pl. dúbli-decimétri
DUBLÁ vb. 1. v. îndoi. 2. a căptuși. (A ~ o haină.)
DÚBLĂ s. v. baniță, dublu-decalitru.
DÚBLU adj. îndoit. (A plătit un preț ~.)
DUBLU-DECALÍTRU s. v. baniță.
HEMIPLEGIE DÚBLĂ s. v. diplegie.
DUBLÁ vb. I. tr., refl. A face sau a fi de două ori mai mare; a (se) îndoi. ♦ tr. A înlocui un actor într-un anumit rol pe care îl deține într-o distribuție, a fi dublura unui actor. ♦ (Cinem.) A executa un dublaj. ♦ (Sport) A depăși cu un tur un concurent. ♦ tr. A căptuși (o haină etc.). [< fr. doubler].
DÚBLĂ s.f. 1. Variantă a fiecărui cadru dintr-un film care, pentru a se obține efectul artistic urmărit de regizor, se turnează de mai multe ori. 2. Minge dublă. V. dublu (3) [în DN]. ♦ (Echit.) Săritură dublă. ♦ (La scrimă) dublă lovitură. [< fr. double].
DÚBLU, -Ă adj. 1. Care este de două ori mai mare; îndoit. 2. Format din două obiecte identice sau de aceeași natură. ♦ (s.m.) Dublu băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. Minge dublă = mișcare nereglementară la volei, handbal, tenis sau tenis de masă, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc. [< fr. double].
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN].
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN].
DUBLÁ vb. I. tr., refl. a (se) face de două ori mai mare; a (se) îndoi. II. tr. 1. a face o lucrare similară cu alta existentă, sau care servește aceluiași scop ca și prima. ◊ a căptuși (o haină, bordajul sau puntea unei nave etc.). 2. a înlocui un actor într-un anumit rol pe care îl deține într-o distribuție, a fi dublura unui actor; (fig.) a secunda, a însoți. ◊ a executa un dublaj (1). 3. (sport) a depăși cu un tur un concurent. 4. (mar.) a ocoli cu nava un obstacol sau un reper de navigație. ◊ a întări o velă în vederea luptei sau în caz de vreme rea. (< fr. doubler)
DÚBLĂ s. f. 1. variantă a fiecărui cadru dintr-un film, care se turnează de mai multe ori, pentru a se obține efectul artistic urmărit de regizor. 2. minge dublă. ◊ (echit.) săritură dublă. ◊ (scrimă) dublă lovitură. 3. (la unele jocuri cu zaruri) căderea aceluiași număr de puncte la ambele zaruri. (< fr. double)
DÚBLU2, -Ă I. adj. 1. care este de două ori mai mare; îndoit. 2. din două obiecte identice sau de aceeași natură. ◊ (s. m.) ~ băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. minge ~ă = mișcare neregulamentară la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universală care utilizează două personaje identice sau foarte asemănătoare, spre a sugera complexitatea realității. (< fr. double)
DUBLU-DECIMÉTRU s. m. riglă de 20 centimetri. (< fr. double-décimètre)
dúblu (dúblă), adj. – Care este de două ori mai mare, îndoit. – Var. (înv.) duplu. Fr. double. – Der. dublă, s. f. (măsură pentru cereale, egală cu 20 l), abreviere de la dublu decalitru; dubla, vb. (a face să devină de două ori mai mare, a îndoi); dubleu (var. dublé), s. n. (metal placat cu aur; lovitură dublă, la jocul de biliard, în casă etc.), din fr. doublé; dublet, s. n. (al doilea exemplar al unui obiect); duplica, vb. (a face un duplicat), din lat. duplicare (sec. XIX); duplicat, s. n., din germ. Duplikat; duplicitate, s. f., din fr. duplicité. Var. duplu se explică prin încrucișarea cu ngr. δυπλοῦς › mr. duplu.
A DUBLÁ ~éz tranz. 1) A face să se dubleze; a îndoi. 2) (materiale) A pune în dublu; a uni două câte două. 3) (opere, lucrări, obiecte) A face un exemplar similar cu altul, având scopuri identice. 4) (titularul unui rol de teatru) A înlocui din diferite motive în interpretarea unui rol. 5) (roluri de teatru) A interpreta alternativ cu titularul. 6) (filme) A transpune în altă limbă prin dublaj. 7) (haine) A prevedea cu o căptușeală; a căptuși. /<fr. doubler
A SE DUBLÁ se ~eáză intranz. A se mări de două ori; a deveni dublu. /<fr. doubler
DÚBLU ~ă (~i, ~e) 1) Care se repetă de două ori. 2) Care este de două ori mai mare; îndoit. 3) Care este alcătuit din două elemente identice sau asemănătoare. /<fr. double
dublà n. 1. a îndoi; 2. a înlocui pe actorul obișnuit: a dubla un rol.
dublu a. 1. îndoit: o doză dublă; 2. de calitate superioară: bere dublă.
1) *dúblă f., pl. e (it. dobla, jumătate de dublon). Pop. Piesă de 5 francĭ.
2) *dúblă f., pl. e (fr. double, subînț. décalitre). Munt. Pop. Decalitru duplu, baniță: sporu ce-ĭ ĭeșeade la raz cînd îșĭ umplea dubla cu dichis (CL. 1910, 3, 77).
3) *dúblă f., pl. e (fr. double béccassine, becață duplă, maĭ mare). Becața cea maĭ mare. – Și duplă.
*dubléz v. tr. (fr. doubler, d. double, duplu). Îndoĭesc, fac duplu, duplic. Căptușesc.
* dúblu V. duplu.
dúplă V. dublă 3.
* dúplu, -ă adj. (lat. duplus, it. dóppia, fr. double). Îndoit, de doŭă orĭ maĭ mult: plată, gardă duplă. Bere duplă, superioară în calitate. Ascuns, prefăcut, ipocrit: suflet duplu (Rar). Contabilitate duplă. V. contabilitate. Cu duplu sens, cu doŭă înțelesurĭ, cum e vă daŭ (adică voŭă saŭ pe voĭ). În duplu exemplar, doŭă lucrurĭ în loc de unu. – Ob. dublu (după fr.).
DUBLA vb. 1. a îndoi, (rar) a duplica, a reduplica, (înv.) a îndupleca. (A ~ o sumă de bani.) 2. a căptuși. (A ~ o haină.)
dublă s. v. BANIȚĂ. DUBLU-DECALITRU.
DUBLU adj. îndoit. (A plătit un preț ~.)
DUBLU-DECALITRU s. baniță, (pop.) dublă, (reg.) mierță, (Mold. și Bucov.) dimerlie, (Transilv. și Olt.) ferdelă, (prin Ban.) măsură, (prin Olt.) sinice, (Mold. și Bucov.) stamboală. (~ pentru cereale.)
HEMIPLEGIE DUBLĂ s. (MED.) diplegie.
contrapunct dublu v. contrapunct răsturnabil.
dublă, dublu 1. Coardă d., procedeu al tehnicii de execuție la instr. cu coarde și arcuș, permițând emiterea simultană a două sunete (acordurile* se execută pe coarde d., arpegiind* două câte două coarde). 2. Orchestră* d., cor* d., reunire – prin alternare sau prin contopire – a două grupuri de instrumentiști, respectiv cântăreți, fiecare din grupuri formând o orch. completă sau un cor complet de voci egale sau mixte. V. antifonie; stereofonie (2). 3. D. concert, concert (2) instr. dublu cu două partide* solistice (destinate unor instr. de același fel – de ex. Concertul pentru două vl. și orch. în re minor BWV 1043 (1717) de J.S. Bach; unor instr. din aceeași familie – ex. Concertul pentru vl., vcl. și orch. în la minor op. 102 de Brahms; sau unor instrumente de natură diferită – ex. Concertul pentru pian, trp. și orch. de Șostakovici). 4. D. bară, v. bară (II, 4). 5. D. bemol, v. bemol. 6. D. diez, v. diez.
dupla (cuv. lat. „dublă”) v. proporție (II).
DÚBLU-DECALÍTRU (< dublu + decalitru) s. m. (Înv.) Unitate de măsură cerealieră egală cu 20 l. ♦ (Concr.) Vas cu capacitatea de 20 l.
DÚBLU, -Ă adj. (< fr. double): în sintagmele consoană dublă, grafie dublă și vocală dublă (v.).
duplă, duple s. f. (șc.) nota doi.

dubla dex

Intrare: dubla
dubla verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -bla
dupla
dupli
Intrare: dublu (adj.)
dublu 1 adj. adjectiv
  • silabisire: du-blu
duplu adjectiv
Intrare: dublă (cinema, sport)
dublă substantiv feminin
  • silabisire: du-blă
Intrare: dublă (capacit.)
dublu 3 s.n. substantiv neutru
duplă substantiv feminin
dublă substantiv feminin
  • silabisire: du-blă
Intrare: dublu-decimetru
dublu-decimetru substantiv masculin
  • silabisire: du-blu-de-ci-me-tru
Intrare: dublu-decalitru
dublu-decalitru substantiv masculin
  • silabisire: du-blu-de-ca-li-tru
ddal simbol