Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

16 defini╚Ťii pentru dubiu

d├║biu2, ~ie a [At: ╚śINCAI, HR. I, 392/26 / Pl: ~ii / E: lat dubius] (├Ävr) Care este ├«ndoielnic.
d├║biu1 sn [At: DLR ms / Pl: ~ii / E: lat dubium] 1 ├Ändoial─â. 2 Nesiguran╚Ť─â.
D├ÜBIU, dubii, s. n. ├Ändoial─â, nesiguran╚Ť─â, lips─â de ├«ncredere. ÔÇô Din lat. dubium.
D├ÜBIU, dubii, s. n. ├Ändoial─â, nesiguran╚Ť─â, lips─â de ├«ncredere (fa╚Ť─â de cineva sau ceva). ÔÇô Din lat. dubium.
D├ÜBIU s. n. ├Ändoial─â, ne├«ncredere, nesiguran╚Ť─â. Dac-oi ajunge eu la putere, precum sper ╚Öi nu am dubiu, chiar ╚Öi c├«nii au s─â umble pre strade cu covrigi ├«n coad─â. ALECSANDRI, T. 139. ÔŚŐ Expr. A fi (sau a sta) ├«n dubiu = a sta la ├«ndoial─â.
d├║biu [biu pron. b─şu] s. n., art. d├║biul; pl. d├║bii, art. d├║biile (-bi-i-)
d├║biu s. n. [-biu pron. -biu], art. d├║biul; pl. d├║bii, art. d├║biile (sil. -bi-i-)
DÚBIU s. v. îndoială.
Dubiu Ôëá certitudine, siguran╚Ť─â
D├ÜBIU s.n. ├Ändoial─â, ne├«ncredere; nesiguran╚Ť─â. [Pron. -biu. / < lat. dubium].
D├ÜBIU s. n. ├«ndoial─â, ne├«ncredere; nesiguran╚Ť─â. (< lat. dubium)
d├║biu s. n. ÔÇô s. n. ÔÇô ├Ändoial─â. Lat. dubium (sec. XIX). ÔÇô Der. dubios, adj. (incert); dubitativ, adj. (care exprim─â o ├«ndoial─â); indubitabil, adj. (ne├«ndoios).
DÚBIU ~i n. Lipsă de încredere. [Sil. du-biu] /<lat. dubium
dubiu n. 1. ├«ndoial─â, nesiguran╚Ť─â; 2. scepticism.
* d├║bi┼ş, -ie adj. (lat. dubius, d. duo, do─ş, ca ╚Öi rom. ├«ndo─şelnic, d. do─ş). Dubios, problematic. S.n. ├Ändo─şal─â, nesiguran╚Ť─â: a sta (or─ş a fi) ├«n dubi┼ş.
DUBIU s. incertitudine, ├«ndoial─â, ne├«ncredere, nesiguran╚Ť─â, rezerv─â, scepticism, ╚Öov─âial─â, ╚Öov─âire, (ast─âzi rar) necredin╚Ť─â, (├«nv.) aporie, ├«ndoin╚Ť─â. (Am o oarecare team─â ╚Öi un ~ ├«n privin╚Ťa...)

Dubiu dex online | sinonim

Dubiu definitie

Intrare: dubiu
dubiu substantiv neutru
  • pronun╚Ťie: -biu pr. -b─şu