dubita vt [At: F (1871), 126, ap. DLR ms / Pzi: ~téz / E: nct] (Ivz) A pune la îndoială.

dubitá vb., ind. prez. 1 sg. dubitéz, 3 sg. și pl. dubiteáză

DUBITÁ vb. I. intr. a se îndoi; a sta la îndoială, a șovăi. II. tr. (rar) a pune la îndoială. (< lat. dubitare)