Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

15 defini╚Ťii pentru dualism

dual├şsm sn [At: DEX / P: du-al~ / Pl: (rar) ~e / E: fr dualisme] 1 Doctrin─â care consider─â ca principiu al existen╚Ťei dou─â elemente diferite ╚Öi ireductibile, materia ╚Öi spiritul. 2-4 (Imp) Dualitate (1-3). 5 Form─â de conducere statal─â realizat─â, ├«n 1867, printr-o uniune personal─â ├«ntre Austria ╚Öi Ungaria.[1] modificat─â
DUAL├ŹSM s. n. 1. (Fil.) Folosire a dou─â principii ireductibile, eterogene (fie ├«n conflict, fie complementare) ├«n analiza procesului cunoa╚Öterii sau ├«n explicarea realit─â╚Ťii. ÔÖŽ Credin╚Ť─â ├«n dou─â zeit─â╚Ťi supreme (sau dou─â puteri supranaturale) ├«n opozi╚Ťie, care determin─â existen╚Ťa lumii. 2. (Impr.) Dualitate. 3. Form─â de conducere statal─â realizat─â, ├«n 1867, printr-o uniune personal─â ├«ntre Austria ╚Öi Ungaria. [Pr.: du-a-] ÔÇô Din fr. dualisme.
DUAL├ŹSM s. n. 1. Concep╚Ťie, doctrin─â care consider─â ca principiu al existen╚Ťei dou─â elemente diferite ╚Öi ireductibile, materia ╚Öi spiritul. 2. (Impr.) Dualitate. 3. Form─â de conducere statal─â realizat─â, ├«n 1867, printr-o uniune personal─â ├«ntre Austria ╚Öi Ungaria. [Pr.: du-a-] ÔÇô Din fr. dualisme.
DUAL├ŹSM s. n. 1. (├Än opozi╚Ťie cu monism) Curent filozofic care consider─â ca principiu al existen╚Ťei nu o singur─â substan╚Ť─â, ci dou─â substan╚Ťe diferite: materia ╚Öi ideea, care se neag─â reciproc ╚Öi lupt─â ├«ntre ele. 2. (├Än expr.) Dualismul austro-ungar = form─â a absolutismului de stat, introdus─â ├«n imperiul habsburgic dup─â ├«nfr├«ngerea revolu╚Ťiei din 1848-1849, const├«nd ├«n alian╚Ťa burghezo-feudal─â a p─âturilor conduc─âtoare ale celor dou─â na╚Ťiuni privilegiate (austriac─â ╚Öi ungar─â), cu scopul de a m─âri asuprirea celorlalte na╚Ťionalit─â╚Ťi ╚Öi a accentua exploatarea popoarelor austriac ╚Öi ungar.
dual├şsm (du-a-) s. n.
dual├şsm s. n. (sil. du-a-)
DUAL├ŹSM s. v. dualitate.
DUAL├ŹSM s.n. 1. (op. monism) Concep╚Ťie filozofic─â potrivit c─âreia la baza existen╚Ťei stau dou─â principii opuse ╚Öi ireductibile: materia ╚Öi spiritul, corpul ╚Öi sufletul, binele ╚Öi r─âul etc. 2. Dualismul austro-ungar = form─â de conducere adoptat─â de monarhia austro-ungar─â dup─â revolu╚Ťia din 1848, const├ónd ├«n alian╚Ťa p─âturilor conduc─âtoare ale celor dou─â na╚Ťiuni privilegiate (austriac─â ╚Öi ungar─â). [< fr. dualisme].
DUAL├ŹSM s. n. 1. dualitate (1). 2. concep╚Ťie filozofic─â potrivit c─âreia la baza existen╚Ťei stau dou─â principii opuse ╚Öi ireductibile: materia ╚Öi spiritul, corpul ╚Öi sufletul, binele ╚Öi r─âul etc. ÔŚŐ (psih.) teorie potrivit c─âreia ├«ntre fizic ╚Öi psihic nu exist─â raporturi de interdependen╚Ť─â, cu o natur─â ╚Öi func╚Ťii distincte. (< fr. dualisme)
DUAL├ŹSM n. 1) Concep╚Ťie filozofic─â conform c─âreia la baza existen╚Ťei ar sta dou─â elemente opuse, materia ╚Öi spiritul. 2) Coexisten╚Ť─â a dou─â principii contradictorii. [Sil. du-al] /<fr. dualisme
dualism n. sistemă religioasă după care lumea a fost formată și subzistă prin concursul a două principii opuse și coeterne, unul bun și celălalt rău.
* dual├şzm n., pl. e (d. dual). Sistem─â filosofic─â sa┼ş religioas─â care admite do┼ş─â principi─ş, cum e materia ╚Öi spiritu corpu ╚Öi sufletu, binele ╚Öi r─âu, care se presupun c─â-s ├«n lupt─â perpetu─â unu cu altu. Sistem─â de guvernament care consist─â din do┼ş─â state autonome conduse de un singur monarh, cum era Austro-Ungaria.
DUALISM s. dualitate. (~ unui fenomen.)
dualism, concep╚Ťie potrivit c─âreia bipolaritatea major-minor─â a trisonului (v. acord), respectiv a modurilor (II) major* ╚Öi minor* ├«n cadrul armoniei (III, 2) tonal-func╚Ťionale, se supune unei aceleia╚Öi legit─â╚Ťi dialectice ╚Öi ╚Öi-ar avea originea ├«n datele obiective ale fenomenului fizic al armonicelor*. Remarc├ónd individualitatea trisonului ├«n urma impunerii treptate a armonicului, Zarlino aplica, ├«ntr-un sens ├«nc─â monist, procedeul diviziunii (5) armonice, respectiv aritmetice, ├«n fundamentarea acestuia (simpla recunoa╚Ötere a realit─â╚Ťii trisonului ca ╚Öi noua expresie matematic─â g─âsit─â ter╚Ťei* majore ╚Öi minore nu sunt ├«ns─â argumente pentru a-l desemna pe Zarlino ÔÇô conform opiniei lui Riemann ÔÇô ca pe cel dint├ói dualist). Odat─â cu teoria lui Rameau asupra armoniei, at├ót trisonul c├ót ╚Öi ceea ce mai t├órziu s-a numit tonalitate (1), ╚Öi-au g─âsit o baz─â ra╚Ťional─â ├«n fenomenul armonicelor superioare ale unui sunet fundamental. ╚śirul primelor armonice a fost considerat modelul natural al trisonului major; ÔÇ×rezonan╚ŤaÔÇŁ nu a putut oferi ├«ns─â un model ╚Öi pentru acordul minor (cu toate c─â Rameau a emis ipoteza armonicelor inferioare), astfel ├«nc├ót acesta precum ╚Öi modul minor continuau a fi considerate un reflex al majorului. Ca o prelungire a teoriei afectelor*, teorie care ├«n ipostaza sa romantic─â se baza ÔÇô ╚Öi nu ├«n ultim─â instan╚Ť─â ÔÇô pe dihotomia psihic─â dintre major ╚Öi minor, aceast─â problem─â a naturii oarecum misterioase a fenomenului a dat na╚Ötere unor specula╚Ťii de nuan╚Ť─â filosofic─â, para- sau cvasimuzical─â (Goethe, de ex., s-a interesat de caracterele minorului, probabil ├«n virtutea faimoaselor dar hazardatelor sale teoretiz─âri asupra culori). Pe de alt─â parte, tot mai necesar─â ├«n procesul consolid─ârii ╚Öi ad├óncirii conceptului de armonie, explicarea unitar─â a major-minorului se impunea. ├Äntemeiat pe convingerea c─â singurele intervale ÔÇ×direct perceptibileÔÇŁ sunt octava*, cvinta* ╚Öi ter╚Ťa* mare, Hauptmann investe╚Öte procesul armonic cu un principiu dialectic, ├«n care trisonul major are rolul unui dat activ, ├«n timp ce trisonul minor acela al existen╚Ťei pasive a unui ton ├«n condi╚Ťiile asocierii cvint─â-ter╚Ť─â, Oettingen merge mai departe ├«n cercetarea d. ╚Öi, consider├ónd ter╚Ťa mare, ├«n acela╚Öi chip, ca fiind implicat─â ├«n structurarea ambelor acorduri, stabile╚Öte ├«ns─â ca ton de baz─â pentru trisonul major tonul lui fundamental (de ex., ├«n major, sol-si-re), iar pentru trisonul minor tonul lui superior (de ex., ├«n minor, re-si bemol-sol). Riemann se ocup─â intens de problema d. ╚Öi, prelu├ónd imperativul fund─ârii dialectice a fenomenului de la Hauptmann ╚Öi metoda deducerii prin proiec╚Ťie reflex─â (invers─â) a acordurilor de la Oettingen, ajunge la ipoteza existen╚Ťei unei serii armonice inferioare care s─â explice acordul minor, ipotez─â ce nu se verific─â ├«ns─â pe cale experimental─â. Ad├óncirea d. ╚Öi transcenderea sa de fapt din sfera armoniei bazate pe o tonalitate l─ârgit─â (inclusiv prin modal) este efectuat─â de c─âtre Karg-Elert ├«n a sa teorie polarist─â*.
DUAL├ŹSM (< fr. {i}; {s} lat. dualis compus din doi) s. n. 1. (├Än filozofie ╚Öi teologie) Orice teorie care explic─â fenomenele fenomenele ├«n termenii a dou─â principii distincte ╚Öi ireductibile: la Platon, lucruri sensibile ╚Öi idei; la Aristotel, materie ╚Öi form─â; la Descartes, materie (substan╚Ť─â av├ónd ca atribut ├«ntinderea) ╚Öi spiritul sau sufletul (substan╚Ť─â necorporal─â av├ónd ca atribut g├óndirea); ├«n teologie, bine ╚Öi r─âu (d. zoroastrist). Opus monismului. 2. Dualitate. 3. (FIZ.) Dualism und─â-corpuscul = concep╚Ťie potrivit c─âreia unei microparticule (corpuscul) i se poate asocia o und─â ╚Öi reciproc, confirmat─â experimental prin efectul fotoelectric ╚Öi efectul Compton. Natura radia╚Ťiilor electromagnetice apare astfel: ondulatorie ├«n fenomenele de propagare, reflexie, refrac╚Ťie, interferen╚Ť─â, difrac╚Ťie, polarizare ╚Öi corpuscular─â ├«n fenomenele de emisie ╚Öi absorb╚Ťie. 4. Dualismul austro-ungar = form─â de conducere statal─â, realizat─â printr-o uniune personal─â ├«ntre Austria ╚Öi Ungaria (1867-1918), ca urmare a crizei politice ╚Öi sociale, provocate de ├«nfr├óngerea Austriei ├«n r─âzboiul cu Prusia pentru hegemonie ├«n r├óndul statelor germane.

Dualism dex online | sinonim

Dualism definitie

Intrare: dualism
dualism substantiv neutru
  • silabisire: du-a-