dușmáncă sf [At: CAMIL PETRESCU, T. III, 188 / Pl: ~nce / E: dușman + -că] Femeie dușman (1).

DUȘMÁNCĂ, dușmance, s. f. Dușmană. – Dușman + suf. -că.

DUȘMÁNCĂ, dușmance, s. f. Dușmană. – Dușman + suf. -că.

DUȘMÁNCĂ, dușmance, s. f. Dușmană. Ieși, ieși afară, dușmanco. CAMIL PETRESCU, T. III 188. Dușmancele-s, măicuță, Tot dușmance cum văd eu. COȘBUC, P. II 213. Cînd o curge pietrei lapte Ți-o fi și dușmanul frate, Iar dușmanca surioară Cînd n-o fi pe apă moară. TEODORESCU, P. P. 285.

dușmáncă s. f., g.-d. art. dușmáncei; pl. dușmánce

dușmáncă s. f., g.-d. art. dușmáncei; pl. dușmánce

dușmancă, dușmance s. f. (peior.) soție, nevastă, consoartă.