dușcă definitie

34 definiții pentru dușcă

dúgă sf vz dutcă
dúpcă sf vz dutcă
dúșcă sf [At: KLEIN, D. 207/ Pl: dúște, îvr ~șci / E: srb dužak] 1 Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. 2 (Îe) A da (de) ~ A bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească.
dútcă1 sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 128/30 / V: dúhcă, dúcă (Pl: dúce), dúgă (Pl: dúge, dúgi), dúpcă (Pl: dúpce, dúpci) / E: ucr дудок] 1 Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în țările românești. 2 Veche monedă românească de argint.
dútcă2 sf vz dușcă
DÚPCĂ s. f. v. dutcă.
DÚȘCĂ, duști, s. f. Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. ◊ Expr. A da (de) dușcă = a bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească. – Din sb. dušak (gen. duška).[1]
DÚTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în Țările Române; veche monedă românească de argint. [Var.: dúpcă s. f.] – Din ucr. dudok.
DÚPCĂ s. f. v. dutcă.
DÚȘCĂ, duște, s. f. Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. ◊ Expr. A da (de) dușcă = a bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească. – Din scr. dušak (gen. duška).[1]
DÚTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în țările românești; veche monedă românească de argint. [Var.: dúpcă s. f.] – Din ucr. dudok.
DÚPCĂ s. f. v. dutcă.
DÚȘCĂ s. f. Cantitatea de băutură (mai ales de rachiu sau vin) care se poate bea dintr-o dată; înghițitură, sorbitură. Moș Nichifor a tras o dușcă de rachiu din plosca lui cea de Brașov. CREANGĂ, P. 117. Vivat!... – Încă o dușcă, Bujoraș dragă. ALECSANDRI, T. 239. Mai bea o dușcă, băiete, zise un bătrîn. NEGRUZZI, S. I 169. ◊ Expr. A da de dușcă = a bea dintr-o înghițitură, pe nerăsuflate. Ca să nu ne strice hatîrul, dă de dușcă ș-al treilea stacan de țuică. VLAHUȚĂ, O. A. 390. «Mă închin, băieți, la fața voastră cu sănătate»... Și dă paharul de dușcă. CREANGĂ, A. 95.
DÚTCĂ, dutce, s. f. (În secolul trecut) Monedă rusească sau poloneză, cu valoare mică și variind după regiuni, care a avut circulație și în țările romîne; (mai tîrziu, Mold., popular) nume dat monedei romînești de argint care valora 50 de centime. Să nu-i jupească toate spatele, ci numai ca de o dutcă de doi grițari. SBIERA, P. 20. – Variantă: dúpcă (SEVASTOS, N. 88) s. f.
!dúșcă s. f., g.-d. art. dúștii; pl. duști
dútcă (înv.) s. f., g.-d. art. dútcei; pl. dútce
dúșcă s. f., pl. dúște
dútcă s. f., g.-d. art. dútcei; pl. dútce
DÚȘCĂ s. gât, gură, înghițitură, sorbitură, (Transilv.) scopot. (O ~ de vin.)
dúpcă (-ci), s. f. – (Mold.) Monedă de 50 de bani. – Var. dutcă. Pol. dudek, pl. dutki (CIhac, II, 105). După Conev 78, din bg. dupka, care pare a proveni din rom. După Gáldi, Dict., 176, din mag. dutka, care provine din pol.
dúșcă (-ște), s. f. – Înghițitură, sorbitură. Sl., cf., sb. za dušak „fără să respire”, slov. dušek, ceh. duškem, pol. duszkiem, rus. duška „răgaz” (Cihac, II, 104; Conev 91). Cf. duh. Din aceeași familie face parte dușnic, s. n. (Olt., răsuflătoare, valvulă; fumar), din bg., sb. dušnik (Candrea; Conev 63).
DÚȘCĂ f. Cantitate de băutură alcoolică băută dintr-o singură înghițitură. A da de ~ a bea până la fund dintr-o înghițitură. /<sb. dušak
dușcă f. înghițire, sorbitură: trase câte o dușcă de rachiu CR. [Slovean DUȘEK (DUȘKA), suflare].
dutcă f. Tr. gologan de patru creițari: acolo-i vinul mai dulce și-i cupa cu două dutce POP. [Rut. DUDKA].
dúpcă V. dutcă.
dúșcă f., pl. ște și ștĭ (vsl. *duška, d. duhŭ, duh, duša, suflare; rus. duška, supapă, răsuflătoare; sîrb. za dušak, dintr’o suflare). Fam. Înghițitură, sorbitură: o dușcă de vin, a băut tot paharu dintr’o dușcă. De dușcă, dintr’o singură răsuflare (bînd), pe nerăsuflate. V. suflet.
dútcă f., pl. ĭ (pol. dudek, rut. dúdok, gen. dudka, ceh. dud, banĭ, d. germ. deut, ol. duit, lețcaĭe). Mold. (dupcă, ca zapcă față de zatcă). Băncuță, pĭesă de 50 de banĭ. Dobr. Gologan. Trans. Potoroancă, pĭesă de 4 crăițarĭ.
DUȘCĂ s. gît, gură, înghițitură, sorbitură, (Transilv.) scopot. (O ~ de vin.)
dúpcă, s.f. – v. dutcă („monedă”).
dúșcă, duște, s.f. – Cantitate de băutură care se poate bea dintr-o singură înghițitură. – Din srb. za dušak „fără să respire”, rus. duška „răgaz” (Cihac, Conev, cf. DER); din scr. dušak (gen. duška) (DEX, MDA).
dútcă, dutce, (dupcă), s.f. – Monedă veche de argint, de 10 și 20 de cruceri: „Na, mândră, ține-mi tașca, / Că am două dutce-n ea” (Bârlea, 1924, II: 295); „Taie o dutcuță de dzece creițari în patru” (Papahagi, 1925: 321). ♦ (onom.) Dutca, nume de familie (10 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din ucr. dudok (Șăineanu, DEX, MDA).
dúșcă, duște, s.f. – Cantitate de băutură care se poate bea dintr-o singură înghițitură. – Din srb. za dušak „fără să respire”, rus. duška „răgaz” (DER).
dútcă, dutce, (dupcă), s.f. – Monedă veche de argint, de 10 și 20 de cruceri: „Na, mândră, ține-mi tașca, / Că am două dutce-n ea” (Bârlea 1924 II: 295); „Taie o dutcuță de dzece creițari în patru” (Papahagi 1925: 321). – Din ucr. dudok.
a da de dușcă expr. a bea dintr-o răsuflare.

dușcă dex

Intrare: dușcă (pl. duști)
dupcă substantiv feminin
dutcă substantiv feminin
dușcă pl. duști
dugă
dușcă pl. duște