drumoșór sn vz drumușor

drumușór sn [At: (a. 1696) IORGA, S.D. XVI, 161 / V: (rar) ~moș~ / Pl: ~oare / E: drum + -ușor] 1-2 (Șhp) Drumuleț (1-2).

DRUMUȘÓR, drumușoare, s. n. Drumuleț. – Drum + suf. -ușor.

DRUMUȘÓR, drumușoare, s. n. Drumuleț. – Drum + suf. -ușor.

DRUMUȘÓR, drumușoare, s. n. (Mold.) Drumuleț. Drumușorul cotit era pustiu. SADOVEANU, B. 60. Pe drumușoarele nisipite își apleacă ramurile copăcei de pomușoară, tufe de lilieci și hurmuz. id. O. III 242.

drumușór s. n., pl. drumușoáre

drumușór s. n., pl. drumușoáre

DRUMUȘÓR s. v. drumuleț.

DRUMUȘOR s. drumuleț.