druculéț sm vz druguleț

druguléț sm [At: PONTBRIANT, D. / V: ~ucu~ / Pl: ~i / E: drug + -uleț] 1-42 (Șhp) Drug (1, 12-27, 29-32) (mic) Si: drugușor (1-42).

DRUGULÉȚ, druguleți, s. m. Diminutiv al lui drug. – Drug + suf. -uleț.

DRUGULÉȚ, druguleți, s. m. Diminutiv al lui drug. – Drug + suf. -uleț.

DRUGULÉȚ, druguleți, s. m. Diminutiv al lui drug. Făcu niște druguleți mici, fiecare puindu-i d-a curmezișul pe drugii cei mari. ISPIRESCU, L. 59.

druguléț s. m., pl. druguléți

druguléț s. m., pl. druguléți