drușcă definitie

14 definiții pentru drușcă

drúșcă sf [At: DA ms / V: (înv) rúșcă / Pl: ~ște, ~usce / E: ucr друзка] (Reg) 1 Fată care însoțește mireasa la cununie, având anumite atribuții în ceremonialul nunții Si: (reg) drușculiță, drușcuță (1), terfăriță, terfăroaie. 2 (Spc) Fată tânără care însoțește convoiul de înmormântare al unei fete nemăritate sau al unui tânăr neînsurat Si: drușcuță (2).
DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții. – Din ucr. družka.
DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții. – Din ucr. družka.
DRÚȘCĂ, drusce și druște, s. f. (Mold., Transilv.) Fată care însoțește mireasa la cununie și are anumite atribuții la nuntă. Erau... mireasa, druște și jupînese multe de boier. SADOVEANU, Z. C. 346. Drusce-aveau o coțofană Și-un cîrstei bălțat. COȘBUC, P. II 35. El mireasa-și redica... După ei încă venea Car mare cu druscele. ALECSANDRI, P. P. 177.[1]
DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la nuntă. [Pl. și: drușce] – Ucr. družka.
drúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. drúștei; pl. drúște
drúșcă s. f., g.-d. art. drúștei; pl. drúște
DRÚȘCĂ s. v. vătășiță, vorniceasă.
DRÚȘCĂ ~te f. Fată care însoțește mireasa și are anumite obligații în cadrul ceremoniei nunții; vornicică. /<ucr. družka
drușcă f. prietena miresei care o întovărășește și asistă la cununie: după ei venea car mare cu druștele POP. [Rus. DRUJKA].
drúșcă f., pl. ște (vsl. družĭka, amică, d. drugŭ, amic; ruz. družka, amicu mireluĭ. V. drujbă). Mold. Trans. Asistenta mireseĭ la cununie la țară, ca domnișoara de onoare la oraș (Rebr. 287 și 289). V. sfașcă, vătăjiță, vornicească.
drușcă s. v. VĂTĂȘIȚĂ. VORNICEASĂ.
drúșcă, druște, s.f. – (reg.) Fată, de obicei aleasă dintre surorile sau verele miresei, având atribuții la ceremonia nunții: „Când s-o zărit zorile, / Sosâtu-i-o druștele” (Bârlea, 1924, I: 108); „Tăt stelele, / Druștele, / Cácele mi-s verele” (Țiplea, 1906: 417); „Druștele-s doauă; ele cos steagul mirelui și împletesc cununa miresei; tot ele fac colacul pentru mireasă” (Papahagi, 1925: 318). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Din ucr. družka (DLRM, DEX, MDA) < sl. družika „prietenă” < sl. drugǔ „amic” (Scriban).
drúșcă, druște, s.f. – Fată, de obicei aleasă dintre surorile sau verele miresei, având atribuții la ceremonia nunții: „Când s-o zărit zorile, / Sosâtu-i-o druștele” (Bârlea 1924 I: 108); „Tăt stelele, / Druștele, / Cácele mi-s verele” (Țiplea 1906: 417); „Druștele-s doauă; ele cos steagul mirelui și împletesc cununa miresei; tot ele fac colacul pentru mireasă” (Papahagi 1925: 318). – Din ucr. družka (< sl. družika, „prietenă”).

drușcă dex

Intrare: drușcă
drușcă 1 pl. -te substantiv feminin admite vocativul
drușcă 2 pl. -ce substantiv feminin admite vocativul