drojdie definitie

17 definiții pentru drojdie

drójdie sf [At: PSALT. 150/9, 32 / Pl: ~ii / E: vsl дрождиѥн] 1 (Mpl) Reziduuri solide care se depun pe fundul unui vas din anumite lichide. 2 (Pfm) Zaț de cafea. 3 Sedimente la fermentarea vinului sau a berii Si: (reg) bobală, boască, borhot, boroghină, bortilă, boștină, bozovină, bragă, cioloboacă, foloștină, huște. 4 Preparat industrial făcut din una dintre ciupercile berii, întrebuințat ca ferment pentru dospirea aluatului Si: maia, plămădeală, (reg) aloțel. 5 (Pfm) Rachiu făcut prin distilarea drojdiei (3) de vin Si: tescovină. 6 (Pfm; îe) A fi cu ~ii în cap A fi beat. 7 (Pfm; îe) A-i face cuiva capul ~ii A sparge capul cuiva. 8 (Reg) Tărâțe fermentate, din care se prepară borșul. 9 (Reg) Lichid rămas după prepararea untului. 10 (Lpl) Ciuperci microscopice din familia saccharomicetelor, cu corpul format din celule globuloase sau ovale, adunate mai multe la un loc, în șiraguri ramificate, constituind o masă albă-cenușie care, se formează în bere sau în aer pe coaja fructelor Si: drojdioare, drojdiuțe (Sacchyromyces cerevisiae). 11 (Fig) Rămășiță. 12 (Pfm; îe) A fi (sau a se vedea) pe ~ii A fi aproape sărac. 13 (Pfm; îae) A fi pe moarte. 14 (Fig; prt) Gunoi. 15 (Fig; prt; îs) -ia societății Partea decăzută a societății.
DRÓJDIE, drojdii, s. f. 1. Substanță dintr-un lichid care se depune pe fundul unui vas. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) pe drojdie (sau pe drojdii) = a fi la capătul resurselor materiale, a nu mai avea aproape niciun ban. ♦ Zaț de cafea. 2. (Și în sintagma rachiu de drojdie) Rachiu făcut din drojdie (1) de vin. 3. Fig. Rămășiță, reminiscență, urmă. 4. Fig. (La sg., cu sens colectiv; peior.) Elemente declasate, corupte ale unei societăți; pleavă, gunoi. 5. Nume dat unor ciuperci microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și de obicei produc fermentația alcoolică în materii zaharoase. ♦ Preparat industrial făcut din una dintre aceste ciuperci (a berii), întrebuințat ca ferment pentru dospirea aluatului. – Din sl. droždiia.
DRÓJDIE, drojdii, s. f. 1. Substanță depusă dintr-un lichid pe fundul unui vas. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) pe drojdie (sau pe drojdii) = a fi la capătul resurselor materiale, a nu mai avea aproape nici un ban. ♦ Zaț de cafea. 2. (În sintagma) Rachiu de drojdie (și eliptic) = rachiu făcut din drojdie (1) de vin. 3. Fig. Rămășiță, reminiscență, urmă. 4. Fig. (La sg., cu sens colectiv; peior.) Elemente declasate, corupte ale unei societăți; pleavă, gunoi. 5. Nume dat unor ciuperci microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și de obicei produc fermentația alcoolică în materii zaharoase. ♦ Preparat industrial făcut din una dintre aceste ciuperci (a berii), întrebuințat ca ferment pentru dospirea aluatului. – Din sl. droždijen.
DRÓJDIE, drojdii, s. f. (La pl. cu valoare de sg.) 1. Materie groasă care se depune dintr-un lichid pe fundul unui vas. S-a depus drojdia pe fundul butoiului. ▭ Eu v-am propus să îndulciți cu cireșe otrava pe care-o scoateți din tescovină și drojdie. SADOVEANU, Î. A. 210. Iată... au rămas drojdiile otrăvii. NEGRUZZI, S. I 164. ◊ Fig. A strîns cîtă drojdie se mai găsea pe fundul lăzii. CARAGIALE, O. III 40. ◊ Expr. A fi (sau a sta) pe drojdie (sau pe drojdii) = a fi la capătul resurselor materiale. Parcă nu știe lumea că, de mult, numai în miambal și-n magiun îți mai stă nădejdea? Te vezi pe drojdii, caută să mori încai fericit. M. I. CARAGIALE, C. 21. A face cuiva capul drojdii = a sparge, a zdrobi capul cuiva. Ce spui, mă, mocîrțane?! – fluieră Iordache printre dinți, pe cînd ochii lui zvîcniră în sînge – îți fac capul drojdii! GALACTION, O. I 284. ♦ Zaț de cafea. Sorbea drojdia neagră din ceașca de cafea. DUMITRIU, N. 35. 2. (Și în expr. rachiu de drojdie sau de drojdii) Rachiu făcut din drojdie de vin. După ce bea drojdia și-și suflă în degetele degerate, funcționărașul își face loc cu pardon prin înghesuiala prăvăliei. CARAGIALE, O. II 81. A trebuit să facă omul multă vreme o cură serioasă de rachiu de drojdii cu picături de pelin. id. ib. 226. 3. Fig. Rămășiță, reminiscență, urmă. O fi fost cîndva bolnav și i-a mai rămas în trup și-n suflet o drojdie de suferință? SADOVEANU, P. M. 17. Drojdia nebuniei îi tulbură privirea. CAMIL PETRESCU, T. II 162. ♦ Ultima esență, fondul (unui sentiment, al unei pasiuni etc.). Vlahuță nu se oprește la stratul întîi al simțimîntului, unde iubirea se manifestează idealistic și frumos, ci adîncește tot mai tare, pînă la drojdiile simțimîntului. GHEREA, ST. CR. I 237. 4. Fig. Elementele declasate, corupte, ale unei societăți; pleavă. 5. Nume dat unor ciuperci microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și produc fermentația alcoolică în materii zaharoase: drojdia de bere (Saccharomyces cerevisiae) și drojdia de vin (Saccharomyces ellipsoideus); preparat industrial făcut din aceste ciuperci prelucrate și presate, întrebuințat ca ferment pentru dospirea aluatului.
drójdie (-di-e) s. f., art. drójdia (-di-a), g.-d. art. drójdiei; pl. drójdii, art. drójdiile (-di-i-)
drójdie s. f. (sil. -di-e), art. drójdia (sil. -di-a), g.-d. art. drójdiei; pl. drójdii, art. drójdiile (sil. -di-i-)
DRÓJDIE s. 1. levură, (reg.) țaică. (~ de bere.) 2. v. maia. 3. drojdie selecționată = ferment selecționat. 4. (prin Ban.) logor. (~ depusă pe fundul unui butoi.) 5. v. zaț.
DRÓJDIE s. v. lepădătură.
drójdie (drójdii), s. f.1. Zaț. – 2. Sediment. – 3. Ferment, preparat industrial întrebuințat ca ferment pentru dospirea aluatului. Megl. (drujdeală). Sl. droždije (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 176; Cihac, II, 102; Conev 88), cf. bg. droždie, sb. drožda, slov. droždije, ceh., rus. droždi. – Der. drojdios, adj. (dens, plin de drojdie, impur).
DRÓJDIE ~i f. 1) Colonie de ciuperci microscopice unicelulare care produc fermentația alcoolică sau dospirea aluatului. 2) Preparat conținând asemenea microorganisme și folosit la dospirea aluatului. 3) Materie care se depune pe fundul unui vas când un lichid se află mai mult timp în el. ~ de vin. 4) fig. Ceea ce rămâne după ce se consumă ceva; rămășiță. 5) cu sens colectiv fig. Totalitate a elementelor degradate ale unei societăți; pleavă; putregai. [Art. drojdia; G.-D. drojdiei; Sil. -di-e] /<sl. droždijen
drojdie f. 1. rămășiță din fermentarea vinului în buți: drojdia e întrebuințată de brutari la dospitul pâinii și de rachieri la facerea rachiului de drojdie; 2. fig. lepădătură: drojdia societății. [Slav. DROJDIĬE].
drójdie f. (vsl. droždiĭe, droštiĭa, bg. droždie, rus. droždi, drožži, d. vgerm. trusana, ngerm. drusen, engl. dregs). Ceĭa ce se depune pe fundu vasuluĭ dintr’un lichid. drojdie de vin, de cafea. Drojdie de bere, țaĭcă, ferment care conține o cĭupercă microscopică (saccarómyces cerevisiae) care face să dospească aluatu. Fig. Lepădătură, gunoĭ social: aceștĭ oamenĭ îs drojdia societățiĭ.
DROJDIE s. 1. levură, (reg.) țaică. (~ de bere.) 2. maia, plămadă, plămădeală. (~ pentru aluatul de pîine.) 3. (prin Ban.) logor. (~ depusă pe fundul unui butoi.) 4. zaț, (înv.) telvea. (~ de cafea.)
drojdie s. v. LEPĂDĂTURĂ.
a face (cuiva) capul drojdie expr. a zdrobi capul (cuiva).
a fi pe drojdie expr. a ajunge la fundul sacului, a nu mai avea nici un ban.
drojdie de bere expr. spermă.

drojdie dex

Intrare: drojdie
drojdie substantiv feminin
  • silabisire: -di-e