droga definitie

2 intrări

35 definiții pentru droga

drog1 sn [At: N. A. BOGDAN, C. M. 288 / V: (îvr) sf / Pl: ~uri / E: fr drogue] 1 Nume generic pentru substanțe de origine vegetală, animală sau sintetică, folosite în farmacie. 2 (Pex) Medicament. 3 Substanță psihotropă al cărei consum poate duce la toxicomanie Si: stupefiant. 4 (Fig) Lucru de care nu ne mai putem dispensa.
drog2 sn [At: STANCU, C. 60 / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Vale.
drog4 sn vz drob1
drog3 sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: nct] (Bot; reg) 1 Arbust cu flori galbene solitare, care crește prin locuri pietroase (Genista albida). 2 Plantă târâtoare din familia leguminoaselor, care crește prin pășuni montane Si: drobușor1 (2) (Genista oligosperma).
drogá vtr [At: DA ms / Pzi: ~ghéz / E: fr droguer] 1-2 A administra sau a lua stupefiante. 3-4 (Fam; adesea irn) A administra sau a lua medicamente în mod inutil sau excesiv.
drógă sf vz drog1
DROG1, droguri, s. n. 1. Substanță de origine vegetală, animală sau minerală care se întrebuințează la prepararea unor medicamente și ca stupefiant. 2. (Fam.) Medicament. – Din fr. drogue.
DROG2 subst. Numele a două plante: a) arbust cu flori gălbui solitare, care crește prin locuri pietroase și aride (Genista albida); b) plantă târâtoare din familia leguminoaselor, care crește prin pășuni montane (Genista oligosperma). – Et. nec.
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.
DROG1, droguri, s. n. 1. Substanță de origine vegetală, animală sau minerală care se întrebuințează la prepararea unor medicamente și ca stupefiant. 2. (Fam.) Medicament. – Din fr. drogue.
DROG2 subst. Numele a două plante: a) arbust cu flori gălbui solitare, care crește prin locuri pietroase și aride (Genista albida); b) plantă târâtoare din familia leguminoaselor, care crește prin pășuni montane (Genista oligosperma). – Et. nec.
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.
DROG, droguri, s. n. (Mai ales la pl.) Nume generic dat substanțelor naturale sau preparate, de origine vegetală sau animală, care se întrebuințează la prepararea produselor farmaceutice.
drog s. n., pl. dróguri
drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză
drog s. n., pl. dróguri
drogá vb., ind. prez. 1 sg. droghéz, 3 sg. și pl. drogheáză
DROG s. v. stupefiant.
DROG s. v. grozamă.
DROG s.n. Substanță folosită la prepararea produselor farmaceutice. ♦ (Adesea peior.) Medicament. [< fr. drogue, cf. it. droga].
DROGÁ vb. I. tr., refl. A (se) îndopa cu droguri, cu medicamente. [< fr. droguer, it. drogare].
DROG s. n. 1. substanță toxică medicamentoasă folosită la prepararea produselor farmaceutice. 2. stupefiant. (< fr. drogue)
DROGÁ vb. tr., refl. a(-și) administra droguri, medicamente. (< fr. droguer)
drog (dróguri), s. n. – Stupefiant. Fr. drogue. – Der. drogherie, s. f., din fr. droguerie; droghist, s. m., din fr. droguiste; droga, vb. (a administra droguri).
DROG ~uri n. mai ales la pl. Substanță folosită la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant. /<fr. drogue
A DROGÁ ~ghéz tranz. A administra droguri (unui bolnav). /<fr. droguer
drog n. numele tuturor substanțelor întrebuințate de farmaciști, chimiști, boiangii (= fr. drogue).
2) *drog n., pl. urĭ (fr. drogue, d. ol. droog, germ. trocken, uscat; it. sp. droga). Substanță chimică, farmaceŭtică orĭ de văpsitorie.
1) drog și drob m. (rus. drok, o plantă, genista tinctoria). Grozamă, mălin, un copăcel din familia salcîmuluĭ (cýtisus [albus, hirsútus, falcátus, nigricans ș.a.]). Jolteală, șoldeală, alt copăcel, din aceĭașĭ familie (genista tinctória, care sefvește la colorat în galben, și genista álbida [sagittális ș.a.]). Altă plantă cruciferă, cu florĭ micĭ galbene auriĭ (néslea paniculáta). Altă plantă cruciferă cu flori galbene, ale căreĭ foĭ daŭ un albastru maĭ frumos de cît al indiguluĭ (isatis tinctoria).
*ginístră f. și -ístru m. Cuvinte fabricate de botaniștiĭ din Ardeal d. germ. ginster, it. ginestro, îld. drog, cum zice poporu.
DROG s. stupefiant. (Trafic de ~uri.)
drog s. v. GROZAMĂ.
drog s. n. (chim.) Stupefiant ◊ „Toate drumurile duc la Roma, chiar și acela al drogurilor.Sc. 1 V 74 p. 4. ◊ „În Canada, muște din specia drosophila urmează să fie folosite pe aeroporturi pentru a depista arme încărcate cu explozibil și droguri. În acest fel vameșii vor să aplice în practică cercetările geneticianului japonez T.N. care a reușit să obțină muște din specia amintită, extrem de sensibile la mirosurile emanate de asemenea obiecte.” Sc. 17 VII 77 p. 4; v. și Interpol, speed (din fr. drogue; DMN 1965; DN, DN3 – alte sensuri, DEX)
A SE DROGA a cânta la armonică, a se ciuperca, a se face linie, a se fixa, a se pastila, a se prăji, a sniffui, a trage un cui, a se tripa, a se vărzui.
AFLAT SUB INFLUENȚA DROGURILOR futut, hait, luat, prăjit, rupt, shot, tripat, varză.

droga dex

Intrare: droga
droga verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: drog
drog substantiv neutru
drogă