drobșór sm vz drobușor1

drobușoáră sf [At: PANȚU, PL.2 / Pl: ~re / E: drob1 + -ușoară] Drobușor1 (1) (Isatis tinctoria).

drobușór2 sm, sn [At: MARIAN, Î, 244 / Pl: ~șoáre / E: drob2 + -ușor] 1-14 (Șhp) Drobuleț (1-14).

drobușór1 sm [At: MARIAN, NU. 420 / V: ~bș~ / Pl: ~i / E: drob1 + -ușor] (Bot; reg) 1 Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene și cu frunze albăstrui, cultivată pentru prepararea vopselelor Si: boiengioaie, cardamă, cardoman, drob1(2)-mărunt, drobișor (2), drobușoară, laba-mâței (Isatis tinctoria). 2 Drog3 (2) (Genista oligosperma). 3 Drobiță1 (Genista tinctoria).

DROBUȘÓR2, drobușori, s. m. Plantă erbacee cu frunze albăstrui și cu flori galbene, ale cărei frunze fermentate dau o culoare albastră, folosită la vopsit (Isatis tinctoria). – Drob2 + suf. -ușor.

DROBUȘÓR1, drobușori, s. m. Diminutiv al lui drob1 (1). – Drob1 + suf. -ușor.

DROBUȘÓR2, drobușori, s. m. Plantă erbacee cu frunze albăstrui și cu flori galbene, ale cărei frunze fermentate dau o culoare albastră, folosită la vopsit (Isatis tinctoria). – Drob2 + suf. -ușor.

DROBUȘÓR1, drobușori, s. m. Diminutiv al lui drob1 (1). – Drob1 + suf. -ușor.

DROBUȘÓR, drobușoare, s. n. Diminutiv al lui drob (I 1). Pe masă stau bucatele, iar în mijlocul mesei patru colaci unul peste altul, c-un smoc de steble de busuioc, c-un drobușor de sare și c-o năframă. SEVASTOS, N. 268.

DROBUȘÓR, drobușoare, s. n. 1. Diminutiv al lui drob (I 1). 2. Plantă erbacee cu flori galbene, ale cărei frunze fermentate dau o culoare albastră, folosită la vopsit (Isatis tinctoria).

drobușór s. m., pl. drobușóri

drobușór (bulgăre de sare, plantă) s. m., pl. drobușóri

DROBUȘÓR s. (BOT.; Isatis tinctoria) drob, (reg.) boiengioaie, cardama, drobișor, laba-mâței.

DROBUȘÓR s. v. drob, drobiță.

drobușor m. plantă de un verde-albăstruiu, ale cării frunze dau o frumoasă coloare albastră, întrebuințată de boiangii (Isatis tinctoria). [V. drobiță].

drobușór m. Drob, o plantă (isatis tinctoria).

DROBUȘOR s. (BOT.; Isatis tinctoria) drob, (reg.) boiengioaie, cardama, drobișor, laba-mîței.

drobușor s. v. DROB. DROBIȚĂ.

drobșór, (drogșor, drobișor), s.m. – (bot.) Nume dat mai multor arbuști: Genista tinctoria L., utilizat în industria textilă casnică (se extrage culoarea galben-portocalie, cu care se vopsește lâna); Isatis tinctoria L. (pentru prepararea unei culori albastre ca indigoul); Hypericum perforatum (sunătoare). ♦ (med. pop.) Se folosește la dureri de stomac, boli de ficat, de rinichi, eczeme etc. (Borza, 1968: 86). – Din drob2 „arbust” (< rus., ucr. drok, Candrea, cf. DER; DEX, MDA) + suf. -șor.

drobșór, (drogșor, drobișor), s.m. – (bot.) Nume dat mai multor arbuști: Genista tinctoria L., utilizat în industria textilă casnică (se extrage culoarea galben-portocaliu, cu care se vopsește lâna); Isatis tinctoria L. (pentru prepararea unei culori albastre ca indigoul); Hypericum perforatum (sunătoare); se folosește în medicina populară la dureri de stomac, boli de ficat, de rinichi, eczeme etc. (Borza 1968: 86). – Din ucr. drok (Candrea, Scriban cf. DER) + -șor.

DROBUȘÓR (< drob) s. n. 1. Diminutiv al lui drob (1). 2. Plantă erbacee perenă din familia cruciferelor, înaltă de peste 50 cm, cu flori galbene, dispune în racem, fructe silicve și frunze albastru-brumate (Isatis tinctoria). În Evul Mediu, din frunzele culese înainte de înflorire, preparate într-un mod special, se obținea o pastă neagră-verzuie, care vopsea în albastru-indigo; floriel sau planta întreagă, uscate și apoi fierte, sunt utilizate pentru vopsit în galben.