droaie definitie

17 definiții pentru droaie

droáie2 sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~ / E: nct] (Reg) Targă de cărat materiale de construcție.
droáie1 [At: LB / V: dur~, zd~, droi sn / Pl: nct / E: alb droe „groază”] (Pop) 1 sf Cârd mare de animale. 2 sf (Prt) Mulțime mare de oameni. 3 sf (Pex) Număr mare din ceva. 4 sf (Îlav) Cu ~ia (sau în ~) Cu grămada. 5 sf (Îal) În număr mare. 6 av În număr mare.
droi sn vz droaie
duroáie sf vz droaie
DROÁIE s. f. (Fam.) Mulțime, ceată mare de oameni sau de animale. ◊ Loc. adv. Cu droaia = în număr mare, cu grămada. ♦ P. gener. Mulțime, grămadă, număr mare (din ceva). ♦ (Adverbial) în mare număr. [Pr.: droa-ie] – Cf. alb. droe, droje.
DROÁIE s. f. Mulțime, ceată mare de oameni sau de animale. ◊ Loc. adv. Cu droaia = în număr mare, cu grămada. ♦ P. gener. Mulțime, grămadă, număr mare (din ceva). ♦ (Adverbial) În mare număr. [Pr.: droa-ie] – Cf. alb. droe, droje.
DROÁIE s. f. (Adesea urmat de diverse determinări) Mulțime, ceată (de oameni sau de animale). Alaiul... fu înconjurat de o droaie de copii. SADOVEANU, Z. C. 133. Se văzu ocolită... de-o droaie de cîni. RETEGANUL, P. I 47. O droaie de cătane călări, tot nemți de cei mari, îmbrăcați numai în fir, au trecut în vremea copilăriei mele cu săbiile scoase prin Humulești. CREANGĂ, A. 74. ◊ Loc. adv. Cu droaia = în număr (foarte) mare, cu grămada. Și atunci, minune mare! numai iacă au și început a curge furnicile cu droaia. CREANGĂ, P. 264. Găinele mor cu droaia. ȘEZ. III 203. ◊ (În comparații și metafore) Dropii căzute droaie și un mistreț ca un Uriaș culcat pe labe alăturea de foc. STANCU, C. 21. Au alergat droaie cu toții la mere. SBIERA, P. 255.
droáie (fam.) s. f., art. droáia, g.-d. art. droáiei
droáie s. f. (sil. -ie), art. droáia, g.-d. art. droáiei
DROÁIE s., adv. 1. s. v. ceată. 2. adv. v. buluc.
droáie s. f. – Mulțime, gloată. Origine necunoscută. Cihac, I, 250 (urmat de Körting 9120) pleca de la o var. sdroaie, puțin frecventă, pe care o derivă de la lat. strues; în vreme ce Cihac, II, 656, pleacă de la ngr. δρούγγος „gloată”; însă nici unul din aceste etimoane nu pare posibil (cf. împotrivă, Densusianu, Rom., XXXIII, 285). S-a indicat de asemenea ca etimon alb. droe „spaimă” (Scriban; Rosetti, II, 115), folosit ca în expresia o groază de „o mulțime de”. Această ipoteză este destul de seducătoare; însă în rom. nu există nici o urmă a unui droaie „spaimă”; iar pe de altă parte nu cunoaștem istoria cuvîntului alb. Este mai curînd vorba de un der. de la sl. (bg., sb.) roi „roi de albine”, cf. roi, din sl. rojiti „tundere”, de ex. de la un podŭrojiti „subtundere”, cf. sb. zarojiti se „a prinde un roi”.
droaie f. 1. ceată: o droaie de copii; 2. grămadă: vărsând droaie de lacrimi. [Origină necunoscută].
droáĭe f., pl. droĭ (alb. droe, frică, precum și din groază s’a dezvoltat aceĭași ideĭe: o groază de banĭ, o mulțime de banĭ). Cîrd, mulțime: o droaĭe de scatiĭ, de copiĭ, de samsarĭ, (fig.) de ideĭ. Și duroaĭe (Prah.). – În Trans. droaĭe, targă.
duroáĭe V. droaĭe.
DROAIE s., adv. 1. s. bandă, buluc, ceată, cîrd, gloată, grămadă, grup, mulțime, pîlc, stol, (pop.) crilă, liotă, (reg.) canara, ciurdă, mișină, (Olt. și Transilv.) ciopor, (Olt. și Ban.) clapie, (înv.) cin, tacîm. (O ~ de copii.) 2. adv. buluc, gloată, grămadă, valvîrtej. (S-au repezit ~ la el.)
droáie, adv. – În număr mare. – Cf. alb. droe, „frică, groază” (Scriban, DEX, MDA); cuvânt autohton (Rosetti, Russu, Brâncuș).
droáie, adv. – În număr mare. – Cuvânt autohton, cf. alb. droe „groază” (Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

droaie dex

Intrare: droaie
droaie substantiv feminin
  • silabisire: -ie
droi
duroaie