dróșcă sf [At: ALECSANDRI, T. 1 / V: ~oáș~ / Pl: ~ște, (pop) ~ști, (înv) ~sce, ~șce, ~șci / E: rs дрожка] 1 (Îvp) Trăsură pe arcuri, cu patru roți (mai mică decât careta sau caleașca) Si: birjă, caleașcă, trăsurică. 2 (Înv; îs) ~ de birjă Birjă.

DRÓȘCĂ, droște, s. f. (Înv. și pop.) Birjă. – Din ucr. drožka.

DRÓȘCĂ, droște, s. f. (Înv. și pop.) Birjă. – Din ucr. drožka.

DRÓȘCĂ, droște și droști, s. f. (Învechit) Trăsură descoperită; birjă. Hai, acum săriți jos toți, să scoateți și droșca din glod. CAMIL PETRESCU, B. 9. Trecînd într-o seară, cu Nicu Bălcescu, pe Podul Beilicului (strada Șerban-vodă), întîlnim o droșcă cu felinare aprinse, cu opt cai de poștă mergînd spre barieră. GHICA, S. A. 160. ◊ Expr. (Învechit) Droșcă de birjă v. birjă. – Variantă: (rar) droáșcă (CAMIL PETRESCU, O. II 147) s. f.

dróșcă (înv.) s. f., g.-d. art. dróștei; pl. dróște

dróșcă s. f., g.-d. art. dróștei; pl. dróște

DRÓȘCĂ s. v. birjă, trăsură.

dróșcă (dróște), s. f. – Fiacru, birjă, trăsură de piață. Rus., ceh. drožka, pol. doroszka (Cihac, II, 102). – Der. droșcar, s. m. (birjar); droșcărie, s. f. (magazine pentru trăsuri).

DRÓȘCĂ ~te f. înv. Trăsură mică, descoperită, pe arcuri. /<ucr. drozka

droșcă f. trăsură de piață, mai mică decât careta sau caleașca. [Rus. DROJKA].

dróșcă f., pl. ște și ștĭ (rut. dróžka, d. rus. dróžki, dim. d. drógi, pl. d. drogá, targă; pol. [dial.], ceh. drožka, droagă, droșcă, de unde germ. droschke, birjă. V. droagă). Cam vechĭ. Birjă. Munt. Un fel de trăsură proastă descoperită.

droșcă s. v. BIRJĂ. TRĂSURĂ.