drit sn [At: PRAVILA (1814), ap. TDRG / Pl: ~uri / E: it dritto] (Itî) 1 Drept. 2 Privilegiu.

DRIT, drituri, s. n. (Înv.) Drept (D 3). – Din it. dritto.

DRIT, drituri, s. n. (Înv.) Drept (D 3). – Din it. dritto.

DRIT, drituri, s. n. (Învechit) Drept3 (3). Am dritul a ți-o pretinde. NEGRUZZI, S. III 145. Critica e dritul obștesc. RUSSO, S. 52. Cu ce drit inima ta se-mpotrivește...? CONACHI, P. 206.

drit s. n., pl. dríturi

DRIT s. v. drept, jurisprudență.

drit n. drept, privilegiu (vorbă ieșită din uz): dându-i drit ca hotărîrea să-i rămâie nestricată NEGR. [It. DRITTO (v. apalt)].

drit n., pl. urĭ (it. dritto și diritto, drept. Cp. cu sudit). Sec. 18-19. Drept.

drit s. v. DREPT. JURISPRUDENȚĂ.