dreg, dres, a drége v. tr. (din direg, dires [cum se zice și azĭ pop. în Olt. Trans. Mold.] și dereg [Ps. S. și azĭ în Maram.] d. lat. dirigo, -igere, directum. – Dreg, să dreagă. V. îndrept, deretic, corijez, rector). Îndrept, îndrumez, călăuzesc (Ps. S.). Deretic, rînduĭesc, pun la locu luĭ. Îndrept, repar: a drege o mașină stricată, haĭnele, o greșeală. Fac maĭ gustos pin condimente: a drege supa cu oŭ și cu lămîĭe. Falsific (vinu). Sulemenesc: a-țĭ drege fața. Fig. Învăț minte, vin de hac, pedepsesc: lasă, că te-oĭ drege eŭ! Îndrept, întăresc, înviorez (glasu, chefu, sufletu). V. intr. Servesc la masă: a drege cu paharu. A face și a drege, a face tot posibilu ca să ĭeșĭ la capăt: ce făcu, ce drese, că scăpă! Cînd vreĭ să te dregĭ, maĭ răŭ te rupĭ, tocmaĭ cînd vreĭ să reparĭ ceva, greșeștĭ maĭ răŭ. A drege busuĭocu, a căuta să ștergĭ o impresie rea. Iron. Na-țĭ-o frîntă, că țĭ-am dres-o, se zice cînd dintr’un lucru răŭ aĭ făcut altu și maĭ răŭ în loc să-l fi dres.