dreábă sf vz dreavă

dreávă2 sf [At: VICIU, GL. / Pl: ? / E: nct] (Reg) Calificativ injurios dat unei persoane murdare.

dreávă1 sf [At: DAMÉ, T. 141 / V: ~ábă / Pl: ~ve / E: vsl дрѣво] 1 Fiecare dintre vergelele care trec prin mosoarele alergătoarei pentru urzeală. 2 Șină de lemn pe care alunecă carul joagărului. 3 Chingă de șipci dispuse transversal, care întărește aripa unei mori de vânt. 4 Butucul care formează partea de sus a jugului. 5 (Reg) Poliță a unui dulap. 6 Plăsea la cuțit. 7 Carâmbul de la loitra carului. 8 Instrument în formă de arc cu care plăpumarul bate lâna. 9 (Reg; lpl) Darac. 10 (Îvp) Arătătorul ceasului. 11 (Îvp) Resort elastic Si: arc. 12 (Reg; lpl) Foarfece de tuns oile. 13 (Atm; reg) Venă ieșită în relief de pe burta unui cal. 14 (Reg) Piele îngroșată de la genunchiul unui cal. 15 (Reg) Articulația de sus a piciorului unui cal. 16 (Atm; reg) Claviculă (la cal sau la om). 17 (Atm; reg) Omoplat (la om).

DREÁVĂ, dreve, s. f. 1. Fiecare dintre vergelele care trec prin mosoarele alergătorii pentru urzeală. 2. Instrument în formă de arc cu care plăpumarul bate lâna. 3. Chingă de șipci dispuse transversal, care întărește aripa unei mori de vânt. – Din sl. drĕvo.

DREÁVĂ, dreve, s. f. 1. Fiecare dintre vergelele care trec prin mosoarele alergătorii pentru urzeală. 2. Instrument în formă de arc cu care plăpumarul bate lâna. 3. Chingă de șipci dispuse transversal, care întărește aripa unei mori de vânt. – Din sl. drĕvo.[1]

DREÁVĂ, dreve, s. f. (Popular) 1. Fiecare dintre vergelele care trec prin mosoarele alergătoarei de urzit. 2. Vergea, gratie, zăbrea. Printre drevele patului, îi ies la iveală labele picioarelor galbene. SAHIA, N. 117. 3. Instrument în formă de arc cu care plăpumarul bate lîna. – Pronunțat: drea-.

dreávă s. f., g.-d. art. drévei; pl. dréve

dreávă s. f., g.-d. art. drévei; pl. dréve

DREÁVĂ s. (pop.) drâng. (~ pentru bătut lâna.)

dreávă (dréve), s. f. – s. f. – 1. Băț încovoiat cu care plăpumarii bat lîna. – 2. Traversă, bară. Sl. drĕvo „băț” (Tiktin; Candrea). – Der. dreveli, vb. (Trans., a bate, a scutura lîna); dărvăli (var. dîrvăli, dîrvări), vb. (a trudi, a năduși; a pune la muncă, a obosi; a munci făcînd murdărie) al cărui ultim sens se întîlnește cu terfeli, din a cărui încrucișare par a fi rezultat derveli și dreveli, vb. (Mold., a murdări); dîrvar, s. m. (tăietor de lemne), din sl. drŭvarĭ, cf. bg. dărvar; dîrvală, s. f. (trudă, corvoadă, muncă grea), a cărui formație nu este clară (postverbal, după Candrea; reducere de la dîrvăleală, după Tiktin; de la un sl. *drŭvalo „transport de lemne”, după Scriban); dîrvăleală (var. dîrvăreală), s. f. (trudă, corvoadă); dreven, adj. (nemișcat), din sb. drven „de lemn” (Candrea); dreveni, vb. (a rămîne nemișcat), din sb. drveniti se. Cihac, II, 92, derivă majoritatea acestor cuvinte din sl. drati derǫ „a sfîșia”.

DREÁVĂ ~e f. 1) Unealtă de lemn folosită de plăpumar pentru a bate lâna. 2) Vergea pe care se pun mosoarele la urzitoare. /<sl. drĕvo

dreavă f. Mold. și Tr. 1. pieptene de dărăcit lâna; 2. pl. dreve, vergele alergătoare sau bețele mosoarelor. [Slav. DRIEVO, lemn].

dreábă f., pl. drebe. V. dreavă.

dreávă f., pl. dreve (vsl. drĕvo, drŭvo, lemn). Vest. Traverse (vergele) la pat și laalte lucrurĭ. Gratie: drevele de fĭer de la fereastra caseĭ (Neam. Rom. Pop. 2, 285), geamlîcurĭ închise cu dreve de fĭer (ChN. 1, 107). Un fel de prăjină încovoĭată c’o coardă groasă cu care plapomaru scutură lîna și care se numește și arc, ĭar în est dreabă (pl. drebe).

DREAVĂ s. (pop.) drîng. (~ pentru bătut lîna.)