DRAPÉL, drapele, s. n. Bucată de pînză sau de mătase prinsă de un fel de lance și înfățișînd culorile (uneori și stema sau emblema) unui stat, ale unei armate sau ale unei organizații și servind drept simbol sau drept semn de apartenență; steag. V. stindard, flamură, pavilion. Drapelul Republicii Populare Romîne poartă culorile roșu, galben și albastru, așezate vertical cu albastrul lîngă lance. În mijloc este așezată stema Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 46. Desfășurînd drapele cu puzderie de stele, Vapoare mari ca niște cai troieni Aruncă gheara ancorei în port. BOUREANU, S. P. 4. Și cazarma, goarna, drapelul... au trecut prin cugetul lui ars de iubire. GALACTION, O. I 129. ◊ Drapelul muncii sau drapelul (roșu) de producție = drapel acordat drept evidențiere fruntașilor sau unităților fruntașe în producție. [Se] va institui decernarea steagurilor de producție pentru cele mai bune gospodării agricole colective din regiuni și drapelul de producție care să se acorde în fiecare an, de către Ministerul Agriculturii, gospodăriei colective fruntașe pe țară. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 660. ◊ Expr. A fi sub drapel = a servi în armată. A chema sub drapel v. chema. A lupta sub drapelul cuiva = a lupta sau a milita pentru cineva sau ceva, sau în numele cuiva. A ține sus drapelul (unei idei, unei cauze etc.) = a manifesta sau a milita cu tărie pentru o idee; a rămîne fidel unei cauze. Cu toată prigoana țaristă, bolșevicii au ținut sus drapelul internaționalismului proletar. A ridica drapelul luptei (peutru...) = a da semnalul luptei, a începe lupta, acțiunea (pentru...).