drag, ~ă [At: COD. VOR. 190 / Pl: ~agi, ~áge / E: vsl драгу] 1 a (Înv) Scump. 2 a Neprețuit pentru cineva care îl iubește. 3 a (Înv; îe) A-i fi cuiva ~ a... sau să... A-i plăcea cuiva mult să facă ceva. 4 a (Înv; îae) A se simți atras spre ceva. 5 a (Pop; îe) A-i cădea ~ (cuiva) A trezi dragostea cuiva. 6 a (Pop; îe) A prinde ~ de (sau pe) cineva A se îndrăgosti (de cineva). 7 a (Pop; îe) A avea (pe cineva) ~ A iubi (pe cineva). 8 a (Reg; îe) A se avea ~agi A se iubi unul pe altul. 9 a (Îe) Când ți-e lumea (sau viața) mai ~ă Se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută, atunci când totul mergea bine. 10 a (Pop; îe) ~ă Doamne Vorba vine. 11 sf (Fam) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite. 12 smf (Fam) Termen folosit când se vorbește despre o persoană iubită. 13 smf (Fam; adesea irn) Termen generic de adresare. 14 a Care exprimă iubire, prețuire. 15 a Care este plin de afecțiune. 16 a Plăcut ochiului. 17 a (Îe) Cu ~ă inimă Din toată inima. 18 a (Îae) Cu multă plăcere. 19 a (Înv; îe) Cu ~ă voie De bună voie. 20 a (Înv; îae) Cu plăcere. 21 smf Persoană care iubește pe cineva Si: iubit, (pop) mândru. 22 sn (Pop) Dragoste (1). 23 sn (Îlav) Cu (mare, mult, atât etc.) ~ Cu iubire. 24 sn (Îal) Cu (multă) plăcere. 25 sn (Îrg; îal) Cu blândețe. 26 sn (Pop; îlav) Cu tot ~ul Cu toată plăcerea. 27 sn (Îrg; îal) Cu tot dinadinsul. 28 sn (Îrg; îlav) În ~ul lelii Fără rost. 29 sn (Pfm; îlpp) De ~ul... Pentru. 30-31 sn (Îal) Din dragoste sau din prietenie pentru cineva. 32 sn (Pop; îe) (A fl sau a-i fi) mai mare ~ul (să...) (A fi sau a resimți) mare plăcere (să...). 33 sf (Pop; îcs) ~ă și iar ~ă Dans popular nedefinit mai de aproape. 34 sf (Pop; îacs) Melodie după care se execută dansul „dragă și iar dragă” (33). 35 sf (Bot; reg; îc) ~ă-Mărioară Papucul-domnișoarei (Impatiens sultani). draga vt [At: ANTIPA, P. 271 / Pzi: ~aghéz / E: fr draguer] 1 (Fșa; c.i. cursuri de ape, canale, porturi etc.) A săpa cu ajutorul dragelor (1) fundul unei ape și a îndepărta materialul rezultat în vederea înlesnirii navigației, a executării unor lucrări etc. 2 A curăța de mine marine o cale navigabilă. drágă sf [At: DUNĂREANU, CH. 223 / Pl: ~age, (pop; nrc) ~ági / E: fr drague] 1 Navă special amenajată cu care se draghează (1). 2 Aparatură de dragaj (1). 3 Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. 4 (îs) ~ de mine Aparatură tehnică de luptă cu ajutorul căreia se curăță minele dintr-o anumită regiune a mării sau a unui fluviu. 5 (Rar) Draglină. modificată DRAG, -Ă, dragi, -e,
adj.,
s. m. și
f.,
s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊
Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊
Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat,
fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană.
2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊
Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros.
II. S. m. și
f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă).
III. S. n. (
Pop.) Iubire, dragoste. ◊
Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊
Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊
Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊
Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din
sl. dragŭ. DRAGÁ, draghez,
vb. I.
Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat.
2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din
fr. draguer. DRÁGĂ, drage,
s. f. 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează.
2. Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. – Din
fr. drague. DRAG, -Ă, dragi, -e,
adj.,
subst. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊
Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊
Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat,
fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană.
2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊
Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros.
II. S. m. și
f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă).
III. S. n. (
Pop.) Iubire, dragoste. ◊
Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊
Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊
Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊
Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din
sl. dragŭ. DRAGÁ, draghez,
vb. I.
Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat.
2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din
fr. draguer. DRÁGĂ, drage,
s. f. 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează.
2. Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. – Din
fr. drague. DRAG2, -Ă, dragi,
adj. 1. (Despre persoane sau lucruri) Iubit, scump, neprețuit. Dar dintr-al prinților șirag, Cîți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. COȘBUC, P. I 54. ◊ (Mai ales construit cu verbul «a fi» și cu dativul pronumelui personal conjunct) Mi-a fost viața dragă. CAMILAR, N. I 141. Ea rîde-n plînsul meu! Dar ea atîta știe! Eu știu: Mi-e dragă și n-aș vrea să-mi fie dragă, Dar dragă dacă nu mi-ar fi, aș vrea să-mi fie! COȘBUC, P. I 174. [Îi] erau dragi cărțile. NEGRUZZI, S. I 81. ◊ (Cu altă construcție) Eram dragă la oricine, Iar acum fug toți de mine. ALECSANDRI, T. I 339. ◊
Expr. A-i fi (cuiva)
drag să... = a-i plăcea mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Îi era drag să învețe și el meșteșugul albinăritului. SADOVEANU, P. M. 50. Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască, Caprele să rătăcească Prin pădurile de fag! COȘBUC, P. II 167. Niciodată nu găsise o cameră să-i placă, să-i fie drag să stea acasă. VLAHUȚĂ, O. A. III 18.
A cădea drag (cuiva)
v. cădea. A avea (pe cineva)
drag = a iubi (pe cineva). Vai de mine, ce să fac... Că n-am pe nimenea drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208. Spune-mi, bade, din inimă, Bagă-mi maică-ta vreo vină? – Eu îți spui de la inimă Că nu-ți bagă nici o vină... Ci te are Dragă tare! id. ib. 271.
A se avea dragi = a se iubi unul pe altul. Se aveau dragi de multă vreme.
A prinde (pe cineva)
drag = a se îndrăgosti (de cineva). Las’să văd și cum se leagă Dragostea – dar știu eu bine!... Hai, mă prind feciorii dragă Și pe mine! COȘBUC, P. I 104.
A-i fi drag (cuiva)
ca ochii din cap v. ochi. A-i fi drag (cuiva)
ca sarea în ochi v. sare. Cînd ți-e lumea mai dragă (atunci se întîmplă ceva neplăcut) = cînd ești mai fericit, cînd te simți mai bine (atunci ești contrariat de ceva). ◊ (Adverbial) Priveam în juru-mi noroadele albastre, albe și gălbioare, roșii și cafenii, care-și trăiau atît de drag ziua lor. GALACTION, O. I 39. ◊ (Substantivat) Stai liniștită, draga mamei. BUJOR, S. 49. Dobîndi un drag de copilaș. ISPIRESCU, L. 41. S-alerge-acum aice Dragul mîndrei, Făt-Frumos. ALECSANDRI, P. A. 37. (Ironic) Mai mîncă... o dragă de bătaie. RETEGANUL, P. III 29. ◊ (Cu un vocativ
sg., în forma feminină pentru amîndouă genurile; adesea cu sens atenuat) Dragă codrule, te las... Plec pe căi străine. IOSIF, P. 54. Ei, jupîneșică dragă, asta nu se poate spune. CREANGĂ, P. 122. Traiul lumii, dragă tată, Cine vor, aceia lese-l. EMINESCU, O. I 102. (În
expr.) Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa, chipurile. Și ne punem, dragă doamne, la învățat. CREANGĂ, A. 110. Pune mîna pe capu ei, ca și cum, dragă doamne, o ar descînta. EMINESCU, L. P. 201. ♦ (Substantivat, familiar, la vocativ, în forma feminină pentru amîndouă genurile) Termen de afecțiune cu care te adresezi cuiva. E-un miros de brad, mă dragă, de te amețește. CAMIL PETRESCU, T. I 41. Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii. EMINESCU, O. I 100. ◊ (Rar la masculin) Apoi uite, dragule, că ai scos producție frumoasă. DAVIDOGLU, M. 42.
2. Plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Și Ținteș cel cu trainic rost Cu Lia lui sosit a fost... Și alții, doamne! Drag alint De trupuri prinse-n mărgărint! COȘBUC, P. I 55. Aminte să-ți aduci De-ale noastre vorbe dulci, De-ale noastre dragi cuvinte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 267. ◊
Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, din toată inima, foarte bucuros. Vă poftim cu dragă inimă la sărăcia noastră. SADOVEANU, Z. C. 34.
DRAG 3, -Ă, dragi, -e,
s. m. și
f. Iubit, iubită. Așa mi s-a părut... dar nu e dragul, Și pașii de pe drum s-au depărtat. CAZIMIR, L. U. 56. Patru plopi ascund în umbră casa dragei mele. TOPÎRCEANU, B. 75. Numai dorul mai colindă, Dorul tînăr și pribag: Tainic se-ntîlnește-n prag, Dor cu dor să se cuprindă, Drag cu drag. COȘBUC, P. I 49. Dragul dulce-al vieții mele La oaste s-a dus Și de-atuncea soare, stele, Toate au apus. BOLINTINEANU, O. 48. ♦ (La
pl. m.) Pereche de îndrăgostiți. Cine desparte doi dragi, Ducă-i corbii carnea-n fagi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281.
DRAG1 s. n. sg. Iubire, dragoste. Să te bată-un dor și-un drag, Să șezi toată ziua-n pat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 259. În calea voinicilor, Unde-i dragul fetelor. TEODORESCU, P. P. 204. ◊
Loc. adv. Cu (mare, mult, atîta etc.)
drag (sau
cu tot dragul) = cu iubire, cu plăcere, bucuros. Ceteam cu mare drag poeziile populare ale lui Vasile Alecsandri. GALACTION, O. I 12. Tînguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atîta drag Pe cînd iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. EMINESCU, O. I 209. (Poetic) Gheorghe și Irina se furișară în grădină, așezîndu-se sub nucul care-i aștepta cu același drag ca altădată. BUJOR, S. 149.
De drag = de dragoste. Roșind, s-a zăpăcit, de drag. COȘBUC, P. I 57. Îi venea flăcăului, de drag, să o soarbă într-o lingură de apă. ISPIRESCU, L. 35. Și de drag, Mulți voinici zac. HODOȘ, P. P. 32.
De dragul lui = de bunăvoia lui, de plăcere. Dar ce? Îl țiu legat de mine? Îl trag de mînecă? Ba bine! El vine-așa de dragul lui, Cînd vine. COȘBUC, P. I 129. ◊
Loc. adj. De-a mai mare dragul = care produce plăcere, (care este) de toată frumusețea. E o zăpadă, afară, de-a mai mare dragul. SADOVEANU, O. I 399. Dintr-o păreche de boi, de-a mai mare dragul să te uiți la ei, am rămas c-o pungă goală. CREANGĂ, P. 44. ◊
Loc. prep. (Urmat de un genitiv sau de un pronume posesiv, introduce o cauzală)
De dragul... = pentru..., din dragoste pentru..., de hatîrul... Văzu în toți camarazii lui niște robi... aduși să moară de dragul stăpînilor. CAMILAR, N. I 416. Ce înțeleg directorii, acționarii cu cefile răsfrînte peste guler? Știu ei că în clipa aceasta un muncitor plînge de dragul unei locomotive? SAHIA, N. 31. Se făcuse, de dragul mundirului milităresc, călăraș cu schimbul. MACEDONSKI, O. III 6. S-a tot dus. De dragu-unei copile S-a rupt din locul lui de sus. EMINESCU, O. I 173. ◊
Expr. A cădea (cuiva)
cu drag = a deveni iubit de cineva. Cum o văzu... îi căzu cu drag. ISPIRESCU, L. 124.
(Ți-e) mai mare dragul (sau
e drept dragul să...) = e o mare plăcere (să...). Mireasa ici, dincolo nun, Și-n mijloc el, mai mare dragul! COȘBUC, P. I 241. Crescu un nuc așa de frumos, încît îți era mai mare dragul să-l privești. ȘEZ. V 65.
În dragul lelii = în dorul lelii,
v. dor. Tot mergeam eu așa pă drum, în dragu lelii. ȘEZ. VII 52.
DRAGÁ, draghez,
vb. I.
Tranz. 1. A săpa cu draga sub apă și a scoate materialul săpat cu ajutorul acesteia.
2. A curăța de mine o cale navigabilă.
DRÁGĂ, drage,
s. f. 1. Instalație plutitoare cu care se sapă sub apă și se scoate materialul săpat sau cu care se scot și se spală minereurile de aur, cositor și platină. O dragă gigantică lucra adîncind canalul navigabil. BART, E. 110.
2. Instrument constînd dintr-un fel de sac sau plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. Crustaceii prinși cu draga sînt mult mai greu de ales. FAUNA R.P.R. Î. I 160.
3. Dispozitiv cu care se înlătură de pe o cale navigabilă minele depuse în timp de război. Dragă de mine.
drag1 adj. m.,
voc. neart. drag, drágă (prieten drag, dragă prietene, frate dragă),
pl. dragi,
art. drágii;
f. drágă,
g.-d. art. drágii (~ mele fiice),
pl. dragi,
art. drágile (~ mele fiice)
dragá (a ~) vb.,
ind. prez. 3 dragheáză
drágă (navă)
s. f.,
g.-d. art. drágei;
pl. dráge
drag adj. m., pl. dragi, art. drágii; f. drágă, g.-d. art. drágii, pl. dragi, art. drágile dragá vb., ind. prez. 1 sg. draghéz, 3 sg. și pl. dragheáză drágă (navă) s. f., g.-d. art. drágei; pl. dráge DRAG adj., s. 1. adj. iubit, îndrăgit, scump, (fig.) dulce. (Ființă ~.) 2. s. iubit, scump. (~ul meu!) 3. adj. iubit, îndrăgit, scump. (Lucruri ~.) 4. adj. v. afectuos. DRAG s. v. dragoste, iubire. DRAGÁ vb. I. tr.
1. A săpa sub apă și a îndepărta materialul săpat cu ajutorul unei drage.
2. A curăța de mine o cale navigabilă. [< fr. draguer, it. dragare].
DRÁGĂ s.f.
1. Instalație plutitoare folosită pentru a săpa sub apă și pentru a îndepărta nisipul, pietrele și alte depuneri care împiedică navigația.
2. Plasă de formă specială cu care se pescuiesc vietățile de pe fundul apelor.
3. Dispozitiv (format dintr-un cablu lung, remorcat de nave speciale) folosit la înlăturarea minelor submarine de pe o cale navigabilă. [Pl. -ge. / < fr. drague, it. draga, cf. engl. drag – a trage].
DRAGÁ vb. tr. 1. a săpa sub apă și a îndepărta materialul săpat cu ajutorul unei drage. 2. a curăța de mine o cale navigabilă. (< fr. draguer)
DRÁGĂ s. f. 1. navă special echipată pentru dragarea sub apă. 2. plasă de formă specială cu care se colectează exemplare din flora și fauna subacvatică. 3. dispozitiv (dintr-un cablu lung, remorcat de nave speciale) folosit la înlăturarea minelor submarine de pe o cale navigabilă. (< fr. drague)
drag (drágă), adj. – Iubit, scump.
Sl. dragŭ „prețios” (Mikosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 175; Cihac, II, 100);
cf. bg.,
sb. drag,
mag. drága. Vocativul
m. sună dragă, ca
f.; după Tiktin, această anomalie se explică prin proveniența din
n. sl. drago. –
Der. drag,
s. n. (amor); drag,
s. m. (iubit, îndrăgostit); drăgălaș,
adj. (frumos, fermecător, încîntător); drăgălășenie (
var. drăgălășie),
s. f. (farmec, atracție, grație); drăguț,
adj. (amabil; drăgălaș;
s. m., îndrăgostit); drăgălău (
var. sdrăngălău),
s. m. (crai, curtezan), termen depreciativ, der cu un
suf. expresiv (Iordan, BF, VII, 244); îndrăgi,
vb. (a iubi); îndrăgosti,
vb. refl. (a prinde drag de cineva). Aceleiași rădăcini pare a-i aparține Drăgaică,
s. f. (larve; iele; sînziană, Galium Verum, plantă care protejează împotriva larvelor; sărbătoare de 24 iunie; dans tipic), care ar putea fi un eufemism bazat pe drag, cu
suf. -oaică, ca strigoaică (etimon necunoscut, după Tiktin și Candrea; din
bg. dragaika după Conev 58 și 104 și Scriban; dar cuvîntul
bg. poate proveni din
rom.). Drăgănele,
s. f. pl. (farmece, atracție; varietate de struguri), provine din
sb. draganela, dragunela, în privința celui de-al doilea sens, pare
der. internă de la drag cu primul. Nu este clară
der. de la dragavei,
s. m. (măcriș, Rumex crispus); după Tiktin, ar fi în legătură cu
sb. draga „vale”.
Cf. dragoste.
DRAG1 n. Sentiment de afecțiune față de cineva sau de ceva; dragoste; iubire; amor. ◊ De ~ul... din dragoste pentru... /<sl. dragu DRAG2 ~gă (~gi) 1) și substantival (despre persoane) Care este (foarte) scump; la care cineva ține (foarte) mult; iubit. ◊ A-i fi cuiva ~ ca ochii din cap a iubi pe cineva foarte mult. A-i fi ~ ca sarea-n ochi a nu putea suferi pe cineva. Când ți-e lumea mai ~gă când ți-e mai bine; când ești mai fericit. 2) Care produce plăcere; plăcut. /<sl. dragu A DRAGÁ ~ghéz tranz. 1) (fundul unei ape) A săpa cu draga. 2) (căi navigabile) A curăța de mine; a demina cu draga. /<fr. draguer DRÁGĂ ~ge f. 1) Navă utilată cu instalații speciale pentru săparea sub apă, în vederea curățării sau adâncirii fundului unei ape. 2) Instalație plutitoare, destinată exploatării zăcămintelor aluvionare (de aur, wolfram, diamante etc.). 3) Dispozitiv special pentru înlăturarea minelor (de pe o cale navigabilă). /<fr. drague drag a. prea iubit, scump: dragii mei copii;
a-i fi drag, a iubi mult pe cineva, a avea mare plăcere pentru ceva: ți-era drag să te uiți la el. [Slav. DRAGŬ, scump, prețios]. ║ n. iubire mare: mor de dragul tău.
dragă m. și f. termen de gingășie ce se dă indiferent bărbaților sau femeilor: ascultă-mă, dragă;
dragă Doamne! exclamațiune ironică, chipurile: începusem și eu, dragă Doamne, a mă ridica băiețaș CR.
dragă f. (termen de marină) mașină de scos la suprafață nămol, pietre: dragajul canalului Sulina se practică cu două drage de o capacitate medie de 2800 tone fiecare (= fr. drague).
drag, -ă adj., f. pl. ĭ (vsl. dragŭ, bg. sîrg. drag, de unde și ung. drága, scump). Iubit, simpatic: dragiĭ meĭ copiĭ. Mĭ-e drag, îl, o iubesc. Mĭ-e drag să mă uĭt la el, ĭmi place. Drag ca ochiĭ din cap, foarte drag. A face cu dragă inimă, cu toată dispozițiunea. Cînd țĭ-e lumea maĭ dragă, cînd eștĭ maĭ fericit; cînd aĭ maĭ mare nevoĭe. Dragă! termin de gingășie invariabil uzitat numaĭ la voc. singular adresat indiferent bărbaților saŭ femeilor: Dragă Ioane, Marie; dragă tată, mamă. Dragă Doamne (scumpe Dumnezeule), expresiune ironică îld. „ca să zicem așa, așa zicînd”?: avem un prefect, dragă Doamne!
Cu drag, cu plăcere, cu bucurie: a munci cu drag.
De dragu cuĭva, unuĭ lucru, p. plăcerea luĭ, din dragoste p. el.
* drágă f., pl. e (fr. drague, engl. drag). Mașină de scos nomolu saŭ de adîncit terenu din fundu apelor.
* draghéz, a -
gá v. tr. (fr. draguer). Curăț de nomol saŭ de nisip: a draga un rîŭ.
drag s. v. DRAGOSTE. IUBIRE. DRAG adj., s. 1. adj. iubit, scump, (fig.) dulce. (Ființă ~.) 2. s. iubit, scump. (~ meu!) 3. adj. iubit, îndrăgit, scump. (Lucruri ~.) 4. adj. afectuos, dezmierdător, drăgăstos, duios, iubitor, mîngîietor, tandru, (înv.) mîngîios, (fig.) cald. (Îi șoptea cuvinte ~.) dragá vb. I (franțuzism; fig.) A agăța (de obicei femei) ◊ „În Franța, [X] draghează și este mulțumit de izbânzile sale sexuale.” Lit. 2022/94 p. 5 (din fr. draguer, it. dragare; DMN 1969, PN, DFAP 1978) drágă-aspiratoáre s. f. (tehn.) Dragă cu funcție de aspirator ◊ „O dragă-aspiratoare, capabilă să aspire câteva tone de nisip pe oră.” I.B. 7 VIII 67 p. 4 (după fr. drague aspirante / aspiratrice; D.Tr., DTP) DRAG (sec. 14), voievod din Maramureș, asociat fratelui său Balc. Fiul lui Sas. Ctitor al mănăstirii din Peri. DRAGU, com. în jud. Sălaj; 1.334 loc. (1995). DRAGU, Teodor (1848-1925, n. Zăpodeni, jud. Vaslui), inginer român. Constructor de locomotive cu abur. Inițiator al utilizării în țară a locomotivelor care funcționau cu combustibil lichid; a inventat (1887) un injector pe păcură. PATRIAE SOLUM OMNIBUS CARUM EST (lat.) pământul patriei este drag tuturora – Cicero, „In Catilinam”, IV, 7, 16. VITAM IMPENDERE VERO (lat.) a-și primejdui viața de dragul adevărului – Iuvenal, „Satirae”, IV, 91: „Nec civis erat qui... vitam impendere vero” („Și nu era cetățean care... să-și fi primejduit viața de dragul adevărului”). Reproș adresat consulului Vibius Crispus, care se temea de mânia împăratului Domițian. Vitam impendere vero a fost deviza lui J.-J. Rousseau. drag ca sarea-n ochi expr. nesuferit.