drag ca sarea-n ochi definitie

48 definiții pentru drag ca sarea-n ochi

a-drág av vz drag
drag, ~ă [At: COD. VOR. 190 / Pl: ~agi, ~áge / E: vsl драгу] 1 a (Înv) Scump. 2 a Neprețuit pentru cineva care îl iubește. 3 a (Înv; îe) A-i fi cuiva ~ a... sau să... A-i plăcea cuiva mult să facă ceva. 4 a (Înv; îae) A se simți atras spre ceva. 5 a (Pop; îe) A-i cădea ~ (cuiva) A trezi dragostea cuiva. 6 a (Pop; îe) A prinde ~ de (sau pe) cineva A se îndrăgosti (de cineva). 7 a (Pop; îe) A avea (pe cineva) ~ A iubi (pe cineva). 8 a (Reg; îe) A se avea ~agi A se iubi unul pe altul. 9 a (Îe) Când ți-e lumea (sau viața) mai ~ă Se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută, atunci când totul mergea bine. 10 a (Pop; îe) ~ă Doamne Vorba vine. 11 sf (Fam) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite. 12 smf (Fam) Termen folosit când se vorbește despre o persoană iubită. 13 smf (Fam; adesea irn) Termen generic de adresare. 14 a Care exprimă iubire, prețuire. 15 a Care este plin de afecțiune. 16 a Plăcut ochiului. 17 a (Îe) Cu ~ă inimă Din toată inima. 18 a (Îae) Cu multă plăcere. 19 a (Înv; îe) Cu ~ă voie De bună voie. 20 a (Înv; îae) Cu plăcere. 21 smf Persoană care iubește pe cineva Si: iubit, (pop) mândru. 22 sn (Pop) Dragoste (1). 23 sn (Îlav) Cu (mare, mult, atât etc.) ~ Cu iubire. 24 sn (Îal) Cu (multă) plăcere. 25 sn (Îrg; îal) Cu blândețe. 26 sn (Pop; îlav) Cu tot ~ul Cu toată plăcerea. 27 sn (Îrg; îal) Cu tot dinadinsul. 28 sn (Îrg; îlav) În ~ul lelii Fără rost. 29 sn (Pfm; îlpp) De ~ul... Pentru. 30-31 sn (Îal) Din dragoste sau din prietenie pentru cineva. 32 sn (Pop; îe) (A fl sau a-i fi) mai mare ~ul (să...) (A fi sau a resimți) mare plăcere (să...). 33 sf (Pop; îcs) ~ă și iar ~ă Dans popular nedefinit mai de aproape. 34 sf (Pop; îacs) Melodie după care se execută dansul „dragă și iar dragă” (33). 35 sf (Bot; reg; îc) ~ă-Mărioară Papucul-domnișoarei (Impatiens sultani).
drâg sn vz dric
dric sn [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI 301/4 / V: drâg, ~ig / Pl: ~uri / E: mg dërék] 1 Platformă a căruței sau a carului cu sau fără pereții laterali. 2 (Îs) ~ul de dinainte Parte (mai înaltă) unde stă vizitiul. 3 (Îs) ~ul de dinapoi Parte unde se pun obiectele de transportat. 4 Șasiu pe care stă trăsura. 5 Cantitate care se poate transporta în dricul (1) carului. 6 (Reg) Parte a plugului de care e fixată roata. 7 (Reg) Lemn îndoit la osia carului. 8 Vehicul special (tras de cai) pentru transportul persoanelor decedate Si: car funebru (mortuar), (reg) droagă (1). 9 (Fam; fig; îe) A fi pe ~ A fi grav bolnav. 10 (Fam; fig; îae) A fi pe moarte. 11 (Fam; fig; îae) A fi într-o situație grea. 12 (Fam; fig; îae) A fi gata să eșueze. 13 (Fam; d. oameni; îe) A fi ca un cal de ~ A fi orgolios și fără valoare. 14 (Înv) Talie. 15 (Înv) Punct central. 16 (Pop) Cea mai bună parte a unui teren cultivabil. 17 (Pop; fig) Punct culminant al unei acțiuni care se desfășoară în timp Si: miez, toi. 18-20 (Pop; fig) Punct culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp Si: miez, toi. 21 (Ban) Sfert (de dinapoi) dintr-un animal. 22 (Trs) Capital (în bani).
drig sn vz dric
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.
DRIC, dricuri, s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roți și loitre). ♦ Cantitate de obiecte, de materiale etc. care se poate încărca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poartă mortul la groapă; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfârșite; a fi într-o situație grea; a fi gata să eșueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp; punct culminant al unei acțiuni care se desfășoară în timp; miez, toi. – Din magh. dërék.
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.
DRIC, dricuri, s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roți și loitre). ♦ Cantitate de obiecte, materiale etc. care se poate încărca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poartă mortul la groapă; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfârșite; a fi într-o situație grea; a fi gata să eșueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp; punct culminant al unei acțiuni care se desfășoară în timp; miez, toi. – Din magh. dërék.
DRAG2, -Ă, dragi, adj. 1. (Despre persoane sau lucruri) Iubit, scump, neprețuit. Dar dintr-al prinților șirag, Cîți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. COȘBUC, P. I 54. ◊ (Mai ales construit cu verbul «a fi» și cu dativul pronumelui personal conjunct) Mi-a fost viața dragă. CAMILAR, N. I 141. Ea rîde-n plînsul meu! Dar ea atîta știe! Eu știu: Mi-e dragă și n-aș vrea să-mi fie dragă, Dar dragă dacă nu mi-ar fi, aș vrea să-mi fie! COȘBUC, P. I 174. [Îi] erau dragi cărțile. NEGRUZZI, S. I 81. ◊ (Cu altă construcție) Eram dragă la oricine, Iar acum fug toți de mine. ALECSANDRI, T. I 339. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag să... = a-i plăcea mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Îi era drag să învețe și el meșteșugul albinăritului. SADOVEANU, P. M. 50. Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască, Caprele să rătăcească Prin pădurile de fag! COȘBUC, P. II 167. Niciodată nu găsise o cameră să-i placă, să-i fie drag să stea acasă. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. A cădea drag (cuiva) v. cădea. A avea (pe cineva) drag = a iubi (pe cineva). Vai de mine, ce să fac... Că n-am pe nimenea drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208. Spune-mi, bade, din inimă, Bagă-mi maică-ta vreo vină? – Eu îți spui de la inimă Că nu-ți bagă nici o vină... Ci te are Dragă tare! id. ib. 271. A se avea dragi = a se iubi unul pe altul. Se aveau dragi de multă vreme. A prinde (pe cineva) drag = a se îndrăgosti (de cineva). Las’să văd și cum se leagă Dragostea – dar știu eu bine!... Hai, mă prind feciorii dragă Și pe mine! COȘBUC, P. I 104. A-i fi drag (cuiva) ca ochii din cap v. ochi. A-i fi drag (cuiva) ca sarea în ochi v. sare. Cînd ți-e lumea mai dragă (atunci se întîmplă ceva neplăcut) = cînd ești mai fericit, cînd te simți mai bine (atunci ești contrariat de ceva). ◊ (Adverbial) Priveam în juru-mi noroadele albastre, albe și gălbioare, roșii și cafenii, care-și trăiau atît de drag ziua lor. GALACTION, O. I 39. ◊ (Substantivat) Stai liniștită, draga mamei. BUJOR, S. 49. Dobîndi un drag de copilaș. ISPIRESCU, L. 41. S-alerge-acum aice Dragul mîndrei, Făt-Frumos. ALECSANDRI, P. A. 37. (Ironic) Mai mîncă... o dragă de bătaie. RETEGANUL, P. III 29. ◊ (Cu un vocativ sg., în forma feminină pentru amîndouă genurile; adesea cu sens atenuat) Dragă codrule, te las... Plec pe căi străine. IOSIF, P. 54. Ei, jupîneșică dragă, asta nu se poate spune. CREANGĂ, P. 122. Traiul lumii, dragă tată, Cine vor, aceia lese-l. EMINESCU, O. I 102. (În expr.) Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa, chipurile. Și ne punem, dragă doamne, la învățat. CREANGĂ, A. 110. Pune mîna pe capu ei, ca și cum, dragă doamne, o ar descînta. EMINESCU, L. P. 201. ♦ (Substantivat, familiar, la vocativ, în forma feminină pentru amîndouă genurile) Termen de afecțiune cu care te adresezi cuiva. E-un miros de brad, mă dragă, de te amețește. CAMIL PETRESCU, T. I 41. Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii. EMINESCU, O. I 100. ◊ (Rar la masculin) Apoi uite, dragule, că ai scos producție frumoasă. DAVIDOGLU, M. 42. 2. Plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Și Ținteș cel cu trainic rost Cu Lia lui sosit a fost... Și alții, doamne! Drag alint De trupuri prinse-n mărgărint! COȘBUC, P. I 55. Aminte să-ți aduci De-ale noastre vorbe dulci, De-ale noastre dragi cuvinte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 267. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, din toată inima, foarte bucuros. Vă poftim cu dragă inimă la sărăcia noastră. SADOVEANU, Z. C. 34.
DRAG1 s. n. sg. Iubire, dragoste. Să te bată-un dor și-un drag, Să șezi toată ziua-n pat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 259. În calea voinicilor, Unde-i dragul fetelor. TEODORESCU, P. P. 204. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atîta etc.) drag (sau cu tot dragul) = cu iubire, cu plăcere, bucuros. Ceteam cu mare drag poeziile populare ale lui Vasile Alecsandri. GALACTION, O. I 12. Tînguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atîta drag Pe cînd iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. EMINESCU, O. I 209. (Poetic) Gheorghe și Irina se furișară în grădină, așezîndu-se sub nucul care-i aștepta cu același drag ca altădată. BUJOR, S. 149. De drag = de dragoste. Roșind, s-a zăpăcit, de drag. COȘBUC, P. I 57. Îi venea flăcăului, de drag, să o soarbă într-o lingură de apă. ISPIRESCU, L. 35. Și de drag, Mulți voinici zac. HODOȘ, P. P. 32. De dragul lui = de bunăvoia lui, de plăcere. Dar ce? Îl țiu legat de mine? Îl trag de mînecă? Ba bine! El vine-așa de dragul lui, Cînd vine. COȘBUC, P. I 129. ◊ Loc. adj. De-a mai mare dragul = care produce plăcere, (care este) de toată frumusețea. E o zăpadă, afară, de-a mai mare dragul. SADOVEANU, O. I 399. Dintr-o păreche de boi, de-a mai mare dragul să te uiți la ei, am rămas c-o pungă goală. CREANGĂ, P. 44. ◊ Loc. prep. (Urmat de un genitiv sau de un pronume posesiv, introduce o cauzală) De dragul... = pentru..., din dragoste pentru..., de hatîrul... Văzu în toți camarazii lui niște robi... aduși să moară de dragul stăpînilor. CAMILAR, N. I 416. Ce înțeleg directorii, acționarii cu cefile răsfrînte peste guler? Știu ei că în clipa aceasta un muncitor plînge de dragul unei locomotive? SAHIA, N. 31. Se făcuse, de dragul mundirului milităresc, călăraș cu schimbul. MACEDONSKI, O. III 6. S-a tot dus. De dragu-unei copile S-a rupt din locul lui de sus. EMINESCU, O. I 173. ◊ Expr. A cădea (cuiva) cu drag = a deveni iubit de cineva. Cum o văzu... îi căzu cu drag. ISPIRESCU, L. 124. (Ți-e) mai mare dragul (sau e drept dragul să...) = e o mare plăcere (să...). Mireasa ici, dincolo nun, Și-n mijloc el, mai mare dragul! COȘBUC, P. I 241. Crescu un nuc așa de frumos, încît îți era mai mare dragul să-l privești. ȘEZ. V 65. În dragul lelii = în dorul lelii, v. dor. Tot mergeam eu așa pă drum, în dragu lelii. ȘEZ. VII 52.
DRAG 3, -Ă, dragi, -e, s. m. și f. Iubit, iubită. Așa mi s-a părut... dar nu e dragul, Și pașii de pe drum s-au depărtat. CAZIMIR, L. U. 56. Patru plopi ascund în umbră casa dragei mele. TOPÎRCEANU, B. 75. Numai dorul mai colindă, Dorul tînăr și pribag: Tainic se-ntîlnește-n prag, Dor cu dor să se cuprindă, Drag cu drag. COȘBUC, P. I 49. Dragul dulce-al vieții mele La oaste s-a dus Și de-atuncea soare, stele, Toate au apus. BOLINTINEANU, O. 48. ♦ (La pl. m.) Pereche de îndrăgostiți. Cine desparte doi dragi, Ducă-i corbii carnea-n fagi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281.
DRIC, dricuri, s. n. I. 1. Scheletul unui car, exclusiv roțile și loitrele. Ea călătorea într-un rădvan, care pe atunci era o largă cutie de lemn vopsit scobită rotund și așezată, fără arcuri, pe un dric cu patru roate ferecate. ODOBESCU, S. I 161. ♦ Cantitatea care se poate încărca pe un dric de car. Coniță, v-aș ruga pentru vrun dric de paie. STĂNOIU, C. I. 62. 2. Car mortuar. Mergeam încet după dricul încărcat de coroane, ce se legăna, și mă gîndeam la cel ce-mi fusese prieten. ANGHEL, PR. 143. Acu, nu de mult, lot pe aceeași cale și tot către acel locaș, mergea în tăcere și nebăgat în seamă, fără steaguri, fără tobe și fără surle, dricul modest în care erau rămășițele pămîntești ale poetului Alexandrescu. GHICA, S. A. 121. ◊ Expr. A fi pe dric = a fi pe sfîrșite; (despre o acțiune) a fi gata să eșueze. II. Fig. Punct culminant al unui anotimp sau al unei acțiuni care se desfășoară în timp; miez, toi. Vîlvătăile și jarul carpănului și fagului au o putere tot așa de mare ca a soarelui în dricul verii. SADOVEANU, F. J. 367. Maistorul are nevoie de calfă, tocmai acum toamna, cînd e dricul tîrgurilor. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 41. Suflet de om nu se afla prin apropiere, care să-i sară întru ajutoriu la dricul nevoii. MARIAN, O. II 166. Mă bucur și eu că-i tocmai în dricul iarmarocului. CREANGĂ, P. 113.
drag2 s. n.
drag1 adj. m., voc. neart. drag, drágă (prieten drag, dragă prietene, frate dragă), pl. dragi, art. drágii; f. drágă, g.-d. art. drágii (~ mele fiice), pl. dragi, art. drágile (~ mele fiice)
dric s. n., pl. drícuri
drag adj. m., pl. dragi, art. drágii; f. drágă, g.-d. art. drágii, pl. dragi, art. drágile
drag s. n.
dric s. n., pl. drícuri
DRAG adj., s. 1. adj. iubit, îndrăgit, scump, (fig.) dulce. (Ființă ~.) 2. s. iubit, scump. (~ul meu!) 3. adj. iubit, îndrăgit, scump. (Lucruri ~.) 4. adj. v. afectuos.
DRAG s. v. dragoste, iubire.
DRIC s. 1. (TEHN.) (reg.) sandâc. (~ la căruță.) 2. car funebru, car funerar, car mortuar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, patașcă.
DRIC s. v. centru, cocârlă, cotigă, miez, mijloc, putere, schimbătoare, teleagă, toi.
Drag ≠ urât
drag (drágă), adj. – Iubit, scump. Sl. dragŭ „prețios” (Mikosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 175; Cihac, II, 100); cf. bg., sb. drag, mag. drága. Vocativul m. sună dragă, ca f.; după Tiktin, această anomalie se explică prin proveniența din n. sl. drago. – Der. drag, s. n. (amor); drag, s. m. (iubit, îndrăgostit); drăgălaș, adj. (frumos, fermecător, încîntător); drăgălășenie (var. drăgălășie), s. f. (farmec, atracție, grație); drăguț, adj. (amabil; drăgălaș; s. m., îndrăgostit); drăgălău (var. sdrăngălău), s. m. (crai, curtezan), termen depreciativ, der cu un suf. expresiv (Iordan, BF, VII, 244); îndrăgi, vb. (a iubi); îndrăgosti, vb. refl. (a prinde drag de cineva). Aceleiași rădăcini pare a-i aparține Drăgaică, s. f. (larve; iele; sînziană, Galium Verum, plantă care protejează împotriva larvelor; sărbătoare de 24 iunie; dans tipic), care ar putea fi un eufemism bazat pe drag, cu suf. -oaică, ca strigoaică (etimon necunoscut, după Tiktin și Candrea; din bg. dragaika după Conev 58 și 104 și Scriban; dar cuvîntul bg. poate proveni din rom.). Drăgănele, s. f. pl. (farmece, atracție; varietate de struguri), provine din sb. draganela, dragunela, în privința celui de-al doilea sens, pare der. internă de la drag cu primul. Nu este clară der. de la dragavei, s. m. (măcriș, Rumex crispus); după Tiktin, ar fi în legătură cu sb. draga „vale”. Cf. dragoste.
dric (drícuri), s. n.1. Centru, punct central. – 2. Scheletul de sus al unui car. – 3. Car mortuar. Origine incertă. Pare a proveni din mag. derék „centru” (Tiktin; Scriban; Gáldi, Dict., 89), care ar fi cuvînt identic cu tc. direk, cf. direc. Cf. și sb. drek „încărcătura unei căruțe”. – Der. dricar, s. m. (funcționar de pompe funebre); dricar, s. n. (Banat, pătură), din mag. derekal; dricală, s. f. (Banat, plapumă), cuvînt identic cu cel anterior (cf. Gáldi, Dict., 125); îndrica, vb. refl. (a se așeza peste), pe care DAR îl derivă de la ridica, și Graur, BL, VI, 154, de la sensul 2, atribuindu-i accepția de „a pune, a așeza”.
DRAG1 n. Sentiment de afecțiune față de cineva sau de ceva; dragoste; iubire; amor. ◊ De ~ul... din dragoste pentru... /<sl. dragu
DRAG2 ~gă (~gi) 1) și substantival (despre persoane) Care este (foarte) scump; la care cineva ține (foarte) mult; iubit. ◊ A-i fi cuiva ~ ca ochii din cap a iubi pe cineva foarte mult. A-i fi ~ ca sarea-n ochi a nu putea suferi pe cineva. Când ți-e lumea mai ~gă când ți-e mai bine; când ești mai fericit. 2) Care produce plăcere; plăcut. /<sl. dragu
DRIC ~uri n. 1) Corp al unui car sau al unei căruțe, fără loitre și roți. 2) Trăsură folosită la transportul mortului la cimitir; car mortuar; car funebru. ◊ A fi pe ~ a) a fi pe patul de moarte; b) a fi pe punctul de a eșua. 3) flg. Punct culminant al unui fenomen în desfașurare; toi. În ~ul iernii. /<ung. dërék
drag a. prea iubit, scump: dragii mei copii; a-i fi drag, a iubi mult pe cineva, a avea mare plăcere pentru ceva: ți-era drag să te uiți la el. [Slav. DRAGŬ, scump, prețios]. ║ n. iubire mare: mor de dragul tău.
dric n. 1. mijlocul carului sau trăsurei, leagă coșul cu roatele dinainte și cu proțapul: căruță pe dricuri; 2. car funebru: dric de clasa întâia; 3. fig. mijloc: în dricul iarmarocului CR. [Ung. DERÉK, trunchiu, mijloc].
drag, -ă adj., f. pl. ĭ (vsl. dragŭ, bg. sîrg. drag, de unde și ung. drága, scump). Iubit, simpatic: dragiĭ meĭ copiĭ. Mĭ-e drag, îl, o iubesc. Mĭ-e drag să mă uĭt la el, ĭmi place. Drag ca ochiĭ din cap, foarte drag. A face cu dragă inimă, cu toată dispozițiunea. Cînd țĭ-e lumea maĭ dragă, cînd eștĭ maĭ fericit; cînd aĭ maĭ mare nevoĭe. Dragă! termin de gingășie invariabil uzitat numaĭ la voc. singular adresat indiferent bărbaților saŭ femeilor: Dragă Ioane, Marie; dragă tată, mamă. Dragă Doamne (scumpe Dumnezeule), expresiune ironică îld. „ca să zicem așa, așa zicînd”?: avem un prefect, dragă Doamne! Cu drag, cu plăcere, cu bucurie: a munci cu drag. De dragu cuĭva, unuĭ lucru, p. plăcerea luĭ, din dragoste p. el.
dric n., pl. urĭ (vsl. drĕkŭ, ceh. drik, slovac drék, trunchi; ung. derék, trunchĭ, mijlocu trupuluĭ. V. dereg 1). Suportu pe care stă podu caruluĭ saŭ căruțeĭ și scoarțele. Căruță pe dricurĭ, căruță simplă, fără arcurĭ elastice. Mold. Trans. Punct central, centru, toĭ: aŭ săvîrșit mînăstirea în dricul orașuluĭ (Cost. 1, 290), dricu veriĭ, dricu ĭarmaroculuĭ. Munt. Patașcă, car funebru. A fi pe dric, a fi aproape de moarte („a ți se bate coliva’n pept”). V. grindeĭ.
drag s. v. DRAGOSTE. IUBIRE.
DRAG adj., s. 1. adj. iubit, scump, (fig.) dulce. (Ființă ~.) 2. s. iubit, scump. (~ meu!) 3. adj. iubit, îndrăgit, scump. (Lucruri ~.) 4. adj. afectuos, dezmierdător, drăgăstos, duios, iubitor, mîngîietor, tandru, (înv.) mîngîios, (fig.) cald. (Îi șoptea cuvinte ~.)
dric s. v. CENTRU. COCÎRLĂ. COTIGĂ. MIEZ. MIJLOC. PUTERE. SCHIMBĂTOARE. TELEAGĂ. TOI.
DRIC s. 1. (TEHN.) (reg.) sandîc. (~ la căruță.) 2. car funebru, car funerar, car mortuar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, patașcă.
dric După dicționarele noastre (TDRG, DU, CADE, DLRM, Ciorănescu) vine din magh. derék „trunchi”. Singur TDRG pune înainte tc. direk „stîlp”, iar Scriban face apel atît la v.sl. drĕkŭ, ceh. drik, slovac drék, cît și la magh. derék. Dar cuvîntul maghiar, care se potrivește cel mai bine ca înțeles, e de origine slavă (vezi Bárczi, s.v.; Berneker cunoaște familia drĕkŭ cu același înțeles ca în maghiară). Avînd în vedere că în maghiară s-a introdus, în mod normal, o vocală epentetică, absentă în românește, ar fi de crezut că în română cuvîntul vine direct din slavă (cu toate paralelismele invocate de Tamás în favoarea etimologiei maghiare). Cît privește vocala i, în loc de ĕ, aceasta s-ar putea explica prin ucraineană, dar o formă ucr. drik nu este atestată. Să mai adăugăm că expresiile românești în dricul verii, în dricul nopții au un corespondent exact în ungurește (a nyár derekán).
dric, dricuri, s.n. – Punctul culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp; miez, toi: „În dricu iernii...” (Faiciuc, 1998) – Din magh. dërék „centru, mijloc” (Tiktin, Galdi, cf. DER; DEX, MDA); cf. vsl. drěkǔ, ceh. drik, sl. drék (Scriban).
dric, dricuri, s.n. – Punctul culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp; miez, toi: „În dricu iernii...” (Faiciuc 1998) – Din magh. derék „centru” (DER).
DRAG (sec. 14), voievod din Maramureș, asociat fratelui său Balc. Fiul lui Sas. Ctitor al mănăstirii din Peri.
DRAGU, com. în jud. Sălaj; 1.334 loc. (1995).
DRAGU, Teodor (1848-1925, n. Zăpodeni, jud. Vaslui), inginer român. Constructor de locomotive cu abur. Inițiator al utilizării în țară a locomotivelor care funcționau cu combustibil lichid; a inventat (1887) un injector pe păcură.
PATRIAE SOLUM OMNIBUS CARUM EST (lat.) pământul patriei este drag tuturora – Cicero, „In Catilinam”, IV, 7, 16.
VITAM IMPENDERE VERO (lat.) a-și primejdui viața de dragul adevărului – Iuvenal, „Satirae”, IV, 91: „Nec civis erat qui... vitam impendere vero” („Și nu era cetățean care... să-și fi primejduit viața de dragul adevărului”). Reproș adresat consulului Vibius Crispus, care se temea de mânia împăratului Domițian. Vitam impendere vero a fost deviza lui J.-J. Rousseau.
DRAG adj. și subst., din o veche temă slavă, care ne-a dat multe cuvinte: drăgălaș, drăguț, drăgăstos, dragoste, a drăgosti, îndrăgosti etc. și provincialisme ca dragna (iubire). Frecvența temei în vocabularul romînesc a contribuit la îmbogățirea formelor onomastice, prin creații proprii limbii romîne, în afară de cele primite direct de la vecinii slavi ca: Dragn, -a (srb-blg), Dragan (big., srb., ceh), Dragič (srb, blg.), Dragos (blg. srb), Draguș (srb), Drakša (srb.), Dragomir, Dragoslav etc., date de Miklosich, și cele sîrbo-croate date de Maretic: Dragina, Dragota, Dragun, Dragoman; cf. blg. Drag/o, -oj date de Weigand. I. 1. Izvoarele menționează un Drag, fiul lui Dragoș-Vodă al legendei, și alt Drag, voievod de Maramureș (1368 -1398), fiul lui Sas-Vodă. 2. Dragu frecv. și astăzi; -l (Pom; Dm); Draga b. (16 A III 119); Drăg/escu, Ioan (AO XVI); -ești s. 3. Cu ă în temă: Drăgul (Tec I); -a (Sd XI 264); -ă (16 A 1 89; C Bog); Drăgulea (Hur); Drăgulici (16, B I 114, 144; Ștef); Drăgul/escu; -ești s.; -eț (16 B IV 113); Drâgulin 1656 (Hris I 231; Sd X, XXI; Cat; 17 B I 171); – Comișu din Tohani, 1733 (BCI V 241); -escu, act. 4. + -ai, -ae: Dragai, -o (AO XVIII 135); -na (Dm). 5. Cu ă în temă + sufixe: Drăgae b. (16 B I; Sur I) și s.; Drăgaia b. (Isp I2) și s. (Cat); Drăgaicea, D-tru (Dm); Drăgaici s.; Drăgăilă (Dm; Sd XVI; 17 A II 83, V 148; Isp IV1); Drăgael, Nistor (Sur IV). 6. Dragan (Dm); -ul s. (17 B I 11); -ciul, mold.; -ici (Ștef). 7. Cu ă în temă: Drăgan frecv., -u, N. filologul; -ul t.; Drăgan/ea t. (Mus); -easa, -ești ss.; Drăgancea (Sur XXI); Drăgăn/el (Hur 128); -eț, A. (17 B II 90); -iță (17 B I 230; RA III 272; Drăgăniș (Băl III); Drăgănoiu 8. + -ciu: Dragciul (16 B I 167, 187). 9. Dragia (Moț); Drăgioiu s. (17 B I 301). 10. -aș: Drăgaș Boul (17 A V 162); Drăgaști (Giur 333); Drăgășești; Drăgășan b. (17 A IV 115); -i, oraș. II. Cu gh: 1. Draghi, țig. (16 B 1 60); -ul 1711 (Sd IV 4, 41); Draghie (Dm; Bîr IV); Drăghie (17 B II 340); Draghia b., vlah din Serbia, 1348; Drăghiea s.; Drăghiescu; Drăgh/easa, -ești s. (Mus). 2. + -ici: Drăghici, deși cu sufix patronimic, a servit din vechime ca prenume frecv.; Draghici (Dm); Drăghiciu pren., ard., 1726 (Paș); și cu hiperurb.: Drăvici, Neculae din Văleni (RI XIV 206); + -an: Drăghicean pren., munt. (RI XV 270; BCI X 106); – Vintilă (Sd VII 26); – Greceanu (IO 237), ca Bărbucean, pronunțat greșit astăzi cu -u final, sufixul de alintare -ean fiind confundat cu suf. augmentativ -an, sau cu cel de apartenență locală -eanu; Drăghic/eni, -ești ss.; -escul, Oprea (16 B II 20). 3. + -ilă: Drăgăilă (17 A III 9, IV 35; Draghilă (16 B II 383); Drăghilă (Sd XVI); Drăgilă act. 4. + -in: Draghin (17 A157); -a b (BCI V 218); -ici, mold.; Drăghin (Giur 104); -a b. (Sd XI 68; 16 B263); -ici (Isp IV1); -ici. C. (Băl III, VI); -ieasca s. 5. + -iș, -an: Drâghișan (16 A IV; -i s. (Ștef). 6. + iț: Draghiț b. (Isp II1); -a b. (Ștef); Drăghiț/ă (Sd XVI); -ă, răzeș, 1592 (BCI VII 6); -a (Dm). III. Cu alte sufixe: 1. + -lea: *Drăglea, cf. și subst. drîglu (unealtă) l Regleanu, act. 2. Cu term, -ne: Dragne, act.; -a (16 B I 133); Dragn/a f. (cf. subst. prov. olt. dragna -„iubire”) -escu, act.; Drăgneiu t., în Mehedinți (AO nr. 11); -l t (16 B IV 414); Drahna (P Bor 118) și cu cn < gn: Dracna f. (ib. 7); Drăgnoiu (GL). 3. + -ociu: Dragocea (16 B IV 288); Drăgociul t., cu afer. Ragoci s. (DR IV2 872 n. 2) cf. și subst. răgoace. 4. + -oiu: Dragoi (Dm); Dragoe (16 B I 54); Drăgoiaș (Sd XVI); Drăgo/iu, -aia, -eni, -ești ss; -escu; Drăgoicea (16 B I 96). 5. + -mari: Dragoman, antrop. srb.-blg. (Rad), e socotit și de Weigand un derivat din Drago, deci fără legătură cu omonimul dragoman (tîlmaciu) < it. dragomanno < orient, targoman = tc. terziman. a) Dragoman (Dm; 16 B I 79, 80, II 97, 130 etc.); – Căpotescul, diiac (16 A II 45); -ul (16 B III 98). Dragomănești (și cu o < u), ss. (Dm); b) Drăgoman (17 A II 206; III 182, IV 190); c) Drăguman (16 A III 298); d) Drăgămănești s (G Roș 78). 6. Dragomir (Dm), frecv.; -escu; -ești s.; -na m-rea; Dragumir (M mar). 7. Dragoslav(Ștef), -a, -e, -eni ss; cu schimbarea părții finale: Dragosea (17 B III 325) și Dragosul t. (Mus); cf. cu afer. și sinc. Gosav (Drag 120). 8. Dragosteu 1647 (AO XVIII 135); Dragostin (16 B I 159; 17 B IV 159; RI XVIII 155); -a t. 9. + -oș: Dragoș Vvd; – (Dm; Ștef; G Ștef; G Bog); n. foarte frecvent în Moldova In legătură cu tradiția întemeirii statului; „Cîmpul lui Dragoș” tt.; Dragoșe (16 A I 312, III 52); Dragoșin (16 A I 195); -a s.; -ul t.; Drăgoșani s. (Ștef). 10. + -otă: Dragotă pren. (P11; Dm; Ștef; Băl III; 17 A II 5; Rel; 17 B II 204, 289); – Sacuianul (C Bog); Dragot/escul (Din); -easa, -eni, -ești ss.; Dragoțel, act.; Dragoțăl (C Ștef); sinc. Dragoțescu, act. 11. + -șa *Dragșa: Dragșan, spătar (16 A I 373); Drăgșan (Băl III, VI; Sd XI 87 etc.); Drăgșin vistier (Sd V 529; AO V 119); cu cș < gș: Drăcșani, Drăcș/eni ss (Dm); -ănei, -ini ss.; Dracșin post., mold. (Hurm XI). 12. + -uș: Draguș (Mar); Drăguș mold. Dm; Ștef); ard. (Paș) și s.; Drăgușan (Paș; Sd XI, XVI; 17 A IV 264, V 159; G Bog; BCI VII 6); -a, -i ss.; Drăguș/eni s.; -escu (Sd XVI); Drăgușca b. (16 A III 414); Drăgușel (17 B IV 367); Drăgușin, munt. (Gat; Tis 351; Sd XVI; IO 99 etc.); – pren. (P11 P Bor V 120); – pah., 1645 (AO XVII 305); Drăgușoiu, act. 13. + -uț: Drăguț (Glos); -escul (Băl II); -ești s.; -ă b. (Am); -ul (Glos; Gras 39; Isp II2; 16 A III 143; 17 A V 207; Sd XVI. 62); -ăscul, Ilie (Vit 12; Sur V). IV. Feminine. 1. Draga (Ștef; 16 B I 144; P12; Tec I; 17 A V 269; A Gen II 71). 2. Drăgae (16 B I 147; 16 A I 200); Drăgaia, (16 A II 44; Cat). 3. Drăghia și Drăguța (P1 fila 8 vo; G Ștef; 16 A I 15); – cneaghina (17 A II 75); Drăguță (sic) (Dm). 4. Draghiță (Sd XVI 157); Drăghița (16 A III 145; Ștef). 5. Draghina, (și cu ă) (16 A II 141, III 30).6. Drăgana (Dm; Sur VI). 7. Dragole (16 A II 192; 16 B II 188; 17 B II 350); Dragulea (16 A I 256). 8. Drăgulina (16 A II 186); Drăgălina (16 A I 15,64; Ștef). 9. Dragomir/a (Buftea); -na, m-re. 10. Dragoslava. 11. Draguna (Sd X; Vr; Brăz 4); Drăguna (RI VI 87; Isp II2; P Bor 26, 103). 12. Dragna (Ștef; Ur XXII 71; BGI V 186; 17 B I 466; P1 fila 9); Drăgna (Vit B 10); Drahna (SurXIX; 16 A III 25). 13. Drăgușa, fiica Dragaei f. (16 A I 301). 14. Drăgușca (Cat.) Multe din aceste feminine apar aidoma și ca prenume de bărbați sau ca nume de familie; coincidență, de formă: trac. Dragilis (OR I 548). 15. Drăguța, v. III 13 și IV 3. V. Scurtări. Dragu intră, din cauza abundenței formelor și frecvenței lor, în grupul celor zece nume laice pasibile de scurtare, ca și Dobre, prin afereza lui D inițial. Scurtări ca Rogobete fam. din Dragobete și Ragul < Dragul ne pot obliga să luăm în considerație derivatele ipotetice date aici. 1. Ragul s.; Răgul, P. (Mar); Răgul/eni s. (Tis); -eanu (Tis 394) și contras 2. Ragla s., băn. (14 G I 312); Răglă, Neacșul, munt. (Sd VII 352) și Rigla oronim; Reglea (Viciu 34) Regleanu, arhivist. 3. Răgău (17 B III 32) < *Drăgău. 4. Răgan, Gh., mold. și Râgănești s. (Cat; 16 B II 309) < Drăgan etc. 5.5. Răgăila b. (16 B III 36) < Drăgăilă, și cu metateză Răgălie (17 B II 67; Drj XIX an 1685) sau din subst. răgălie. 6. Răgnea t. (Mus) și cu cn < gn: Racnea (17 B III); Răcnea (16 B IV 393); Răcnoae, Neagoe (17 B III 197); sau Rahne (17 B III 54), toate din Dragnea etc. 7. Rogobete, < Dragobete. VI. Compuse. 1. Dragul-mamei, Tanasă (Sur V). 2. + Ilina: Dragalina s.; Drăgălin (17 A 1 244); -a f. (ib. 15, 04; Dm; Ștef; Sd XI 87); v. mai sus IV 8. 3. + Onuț: Dragaonuț Petrea, mold., 1615 (Sur XX). 4. + Ghinda: Draghinde (16 A III 459); -a, V. (Băl IV, VI), Ghinda fiind nume b. și f. frecvent în Moldova. 5. + Bratu: Dragobrat (16 B II 383, IV 259). 6. + Dan: Dragodan (Tis 351); -a, -ești ss.; Dragudănescu (VM). 7. + Dia: Dragodie. 8. + Golea: Dragole (17 A IV 118); -a f., mold., munt., ard. (P14; RI X 138; Ard II 147); Drăgolești s. 9. + term. -mir, -slav: Dragomir, Dragoslav (primite în această formă de la slavi); Draghislav (13 – 15 B 228; 17 B II 169). 10. + Ivan: Dragovan, țig. (17 A III 152). 11. + Gugu: Drăgugești s. 12. + sl. cын „fiu”: Dragosin, V. (Met 100; 16 B 11 228, lll 63 16 A I 467; Sd XVI); -escu (17 B I 409) și fără o. 13. Dragsin (Dm; Băl II; Sd XVI); cu gs > cs: Dracsin (Băl I; C Ștef; 16 B I 60); – Toader, 1606 (C Neamț II 5); – preot misionar la romînii din Timoc-Vidin; Dracsin/i, -ești ss. Tema drag frecventă în vocabular și în onomastică produce acomodări fonetice la unele nume comune: drăgan (ostaș) < fr. dragon, și drăgan (plantă) < fr., adragant; formează nume pentru sărbători: Dragobete, Drăgaică sau pentru plante: drăgaică, dragavei (ștevie) și pentru insecte: drăghiciu (o viespe). Toate acestea repetă nume de persoană identice.
a fi pe dric / pe ducă / pe năsălie expr. 1. a fi pe moarte. 2. a fi pe punctul de a eșua.
drag ca sarea-n ochi expr. nesuferit.

drag ca sarea-n ochi dex