drămăluí vt [At: CONACHI, P. 227 / V: ~mul~ / Pzi: ~ésc / E: dram1 + -ălui] 1-5 A drămui1 (1-5).

drămuluí v vz drămălui

DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. A drămui. Trebuia să drămăluiască în cămară cele de cuviință pentru ospățul curții. SADOVEANU, Z. C. 215. Chipul cum drămăluia laptele și cafeaua din serviciul de porțelan... dovedea o cucernicie de om care știe să respecte tabietul stomacului. C. PETRESCU, C. V. 141. ◊ Fig. Ia ado-ncoace [pupăza] la moșul, s-o drămăluiască. CREANGĂ, A. 56. Mintea cu cumpăna-n mînă toate le drămăluiește. CONACHI, P. 277.

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. drămăluiáscă

DRĂMĂLUÍ vb. v. drămui.

A DRĂMĂLUÍ ~iésc tranz. v. A DRĂMUI. /dram + suf. ~ălui

drămăluì v. Mold. a cântări: ad-o încoace s’o drămăluiesc CR. [V. dram].

drămuĭésc v. tr. (d. dram) Cîntăresc pînă la dram, adică cu prea mare atenție orĭ zgîrcenie. – În est drămăluĭesc.

DRĂMĂLUI vb. a drămui. (A ~ o marfă.)