drăguléț [At: VALIAN, V. / V: (reg) ~găl~ sm / Pl: ~i / E: drag + -uleț] 1 sm (Pop) Iubit (2-4). 2-4 a Drăguț (1-3). 5 (Pop; șhp) sm Dans popular care se joacă mai ales la nunți. 6 Melodie după care se execută drăgulețul (5).

DRĂGULÉȚ, drăguleți, adj. (Pop.; numai la voc. sg.) Diminutiv al lui drag; p. ext. drăgălaș. – Drag + suf. -uleț.

DRĂGULÉȚ, drăguleți, adj. (Pop.) Diminutiv al lui drag; p. ext. drăgălaș. – Drag + suf. -uleț.

DRĂGULÉȚ1, drăgulețe, s. n. (Învechit) Șiret, găitan cu capetele de metal, care împodobea altădată uniforma jandarmilor și a sergenților; eghilet.

DRĂGULÉȚ2, -ÍȚĂ, drăguleți, -ițe, adj. Diminutiv al lui drag; drăguț, drăgălaș. Mai bine c-o flintuliță, Că mult mi-este drăguliță. PĂSCULESCU, L. P. 242. Foaie verde ș-o frunzuță, Drăgulița mea măicuță, Las’să vie cin’mi-i drag... Și să-ntrebe de ce zac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103. ◊ Expr. Drăguliță doamne = dragă doamne, v. drag2. ◊ (Substantivat) Din toți fiii ce-i avea mai mici, era o drăguliță de fată. RETEGANUL, P. V 68. – Variantă: drăgăléț, -íță (CREANGĂ, A. 1) adj.

DRĂGULÉȚ2, drăguleți, adj. m. Diminutiv al lui drag. [Var.: drăgăléț adj. m.]

DRĂGULÉȚ1, drăgulețe, s. n. (Înv.) Eghilet. – Din drag + suf. -ul-eț.

drăguléț (pop.) adj. m., pl. drăguléți

drăguléț adj. m., pl. drăguléți

DRĂGULÉȚ s. v. eghilet.

drăguleț s. v. EGHILET.

Drăgul/a, -ă, -ea, -escu, -ești, -eț, -ici, -in, -ina, -inescu v. Drag I 3, IV 3.