drăgălășíe sf [At: BELDIMAN, N. P. II, 72 / Pl: ~ii / E: drăgălaș + -ie] (Rar) 1-3 Drăgălășenie (1-3).

DRĂGĂLĂȘÍE, drăgălășii, s. f. (Rar) Drăgălășenie. – Drăgălaș + suf. -ie.

DRĂGĂLĂȘÍE, drăgălășii, s. f. (Rar) Drăgălășenie. – Drăgălaș + suf. -ie.

DRĂGĂLĂȘÍE, drăgălășii, s. f. Drăgălășenie. În ce privește drăgălășia nu lăsa decît de dorit. M. I. CARAGIALE, C. 58. Era bunătatea și drăgălășia sub chip de om. HOGAȘ, DR. II 129. ♦ (La pl.) Atitudine plină de drăgălășenie, gesturi făcute cu drăgălășenie; grații, dezmierdări, drăgălășenii. Aproape toți se credeau obligați să facă glume și drăgălașii cu severul cățel. GALACTION, O. I 305. Drăgălășiile împărătesei făcu pe Ercule să se piarză de iubire. ISPIRESCU, U. 70.

drăgălășíe (rar) s. f., art. drăgălășía, g.-d. art. drăgălășíei; (manifestări) pl. drăgălășíi, art. drăgălășíile

drăgălășíe s. f., art. drăgălășía, g.-d. art. drăgălășíei; (manifestări) pl. drăgălășíi, art. drăgălășíile (sil. -și-i-)

DRĂGĂLĂȘÍE f. v. DRĂGĂLĂȘENIE. /drăgălaș + suf. ~ie