doxologie definitie

16 definiții pentru doxologie

doxologhíe sf vz doxologie
doxologíe sf [At: GHEORGACHI, LET. III, 308/9 / V: (înv) ~ghíe sf (S și: ~csologhie) / S și: docso~ / Pl: ~ii / E: ngr δοξολογία](Înv) Cântare liturgică închinată Sfintei Treimi.
DOXOLOGÍE, doxologii, s. f. Cântare liturgică de preamărire a lui Dumnezeu sau a lui Isus Hristos. – Din ngr. doxologhía.
DOXOLOGÍE, doxologii, s. f. Cântare liturgică închinată sfintei Treimi. – Din ngr. doxologhía.
doxologíe s. f., art. doxología, g.-d. art. doxologíei; pl. doxologíi, art. doxologíile
doxologíe s. f., art. doxología, g.-d. art. doxologíei; pl. doxologíi, art. doxologíile
DOXOLOGÍE s. (BIS.) (înv.) slavoslovie. (~ este o cântare liturgică.)
DOXOLOGÍE s.f. Moment în liturghia creștină în care se face glorificarea lui Cristos. [Gen. -iei. / < fr. doxologie, cf. gr. doxa – glorie, logos – vorbire].
DOXOLOGÍE s. f. 1. moment în liturghia creștină în care se face glorificarea lui Cristos. 2. studiu sistematic al rolului pe care îl are aprecierea în învățământul școlar. (< fr. doxologie)
doxologie f. cântare liturgică de laudă și de preamărire a sfintei Treimi. [Gr. mod.].
doxologíe f. (ngr. doxologia, glorificare). Formulă de laudă în onoarea Sfinteĭ Treimĭ. V. slavoslovenie.
DOXOLOGIE s. (BIS.) (înv.) slavoslovie. (~ este o cîntare liturgică.)
doxologie (< δοξολογία, de la δόξα [doxa], „slavă”), denumire a imnului (1) lui Antinogen (m. 196) Δόξα ἐν ὑψίστοις Θεῷ („Slavă întru cei de Sus, lui Dumnezeu”), ce se cântă sau se citește la sfârșitul utreniei*. Când se cântă (în duminici și sărbători), poartă denumirea de d. mare (δοξολογία μεγάλή) iar când (în restul zilelor) se citește, se numește d. mică (δοξολογία μιχρά). Tot d. mică se numește uneori ecfonisul* (formula de încheiere a ecteniilor*), precum și imnul trinitar din sec. 4 (Δόξα Πατρί χαί Yἱῳ χαί Ἁγίῳ Πνεύματι, „Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh”). D. mare este cunoscută încă de la sfârșitul sec. 1, indicații despre utilizarea ei găsindu-se în Codicele alexandrin, la Sf. Athanasie cel Mare (m. 374) și la Sf. Ioan Hrisostomul (sec. 4).
DOXOLOGÍE (< fr.; {s} gr. doxa „glorie” + logos „vorbire”) s. f. Cântare liturgică de laudă și de preamărire a lui Dumnezeu sau a lui Iisus Hristos (ex.: cântarea îngerilor la nașterea lui Iisus, rugăciunea dreptului Simeon).
DOXO- „opinie, părere, glorie, credință”. ◊ gr. doxa „părere, glorie, doctrină” > fr. doxo-, germ. id. > rom. doxo-. □ ~graf (v. -graf), s. m., (în Grecia antică) autor care culegea părerile filozofilor și le expunea pe probleme; ~logie (v. -logie1), s. f., cîntare liturgică închinată Sfintei Treimi; ~metrie (v. -metrie1), s. f., sistem de determinare și măsurare statistică a opiniei publice în legătură cu o anumită chestiune.
doxologíe, doxologii s. f. 1. Formă de glorificare a transcendenței și măreției lui Dumnezeu, în cele trei ipostaze, în actul rugăciunii, al cultului liturgic, al omiliei și al discursului teologic. 2. Cântare creștină (imn creștin) având la bază cântările biblice vechi și modelul lor, care se citesc în zilele de rând (doxologia mică), și forma ei mai dezvoltată de azi, care se cântă în duminici și sărbători (doxologia mare), întruchipând cântarea îngerilor din noaptea Nașterii Domnului (de ex. „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh...”, „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu...”, „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te...”, „Lumină lină” etc.); slavoslovie. – Din gr. doxologhia.

doxologie dex

Intrare: doxologie
doxologie substantiv feminin
doxologhie