dotă definitie

2 intrări

26 definiții pentru dotă

dota vt [At: HELIADE, O. II, 365 / Pzi: ~téz / E: fr doter, lat dotare] 1 (C.i. persoane) A înzestra cu calități fizice, intelectuale psihice, native etc. care condiționează performanțe în diferite activități. 2 (C.i. o fată) A da dotă. 3 (C.i. o instituție, o întreprindere etc.) A utila cu cele necesare unei activități Si: a înzestra. 4 (Rar) A finanța o activitate.
dótă sf [At: NEGULICI / Pl: ~te / E: fr dot, lat dos] (Înv) Bun material dat (cu forme legale) unei fete când se mărită Si: zestre, (îvr) dotație (2), dotariu.
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare.
DÓTĂ, dote, s. f. Totalitatea bunurilor materiale date (cu forme legale) unei fete când se mărită; zestre. – Din fr. dot, lat. dos, dotis.
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare.
DÓTĂ, dote, s. f. Bun material dat (cu forme legale) unei fete când se mărită; zestre. – Din fr. dot, lat. dos, dotis.
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea (o instituție, o întreprindere etc.) cu cele necesare; a înzestra. Noua fabrică va fi dotată cu instalații sanitare, de ventilație și de apă, din cele mai moderne. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2848. Ambițiosul secretar de redacție voia să-l doteze cu diferite rubrici noi. REBREANU, R. I 240. 2. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. Natura l-a dotat cu inteligență. 3. A da dotă unei fete cînd se mărită, a înzestra.
DÓTĂ, dote, s. f. Avere (constînd în bani sau proprietăți) pe care femeia o aduce în căsnicie cu forme legale. V. zestre.
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dótă s. f., g.-d. art. dótei; pl. dóte
dotá vb., ind. prez. 1 sg. dotéz, 3 sg. și pl. doteáză
dótă s. f., g.-d. art. dótei; pl. dóte
DOTÁ vb. 1. a echipa, a înzestra, a prevedea, a utila, (înv.) a provedea. (A ~ o uzină cu cele necesare.) 2. a înzestra, (înv. și pop.) a dărui. (A ~ o fată de măritat.) 3. v. înzestra.
DÓTĂ s. v. zestre.
DOTÁ vb. I. tr. 1. A prevedea (o instituție etc.) cu cele necesare. 2. (Fig.) A înzestra cu calități intelectuale sau sufletești. 3. A da dotă unei fete la căsătoria ei. [Cf. fr. doter, lat. dotare].
DÓTĂ s.f. Bunurile aduse de o femeie în căsătorie; zestrea unei femei. [< fr. dot].
DOTÁ vb. tr. 1. a utila (o instituție, o întreprindere etc.) cu cele necesare desfășurării activității. 2. (fig.) a înzestra cu calități intelectuale sau sufletești. 3. a da dotă unei fete la căsătoria ei. (< fr. doter, lat. dotare)
DÓTĂ s. f. bunurile aduse de o femeie în căsătorie; zestrea unei fete de măritat. (< fr. dot)
A DOTÁ ~éz tranz. 1) (întreprinderi, instituții, laboratoare) A asigura (cu ceva) pentru a funcționa normal; a înzestra. 2) (fete) A pune în posesia unei dote. 3) fig. A prevedea în mod firesc (cu anumite avantaje spirituale). /<fr. doter, lat. dotare
DÓTĂ ~e f. Avere sau sumă de bani care se dă unei fete când se mărită; zestre. /<fr. dot, lat. dos, dotis
dotà v. a înzestra.
dotă f. Jur. zestre.
* dótă f., pl. e (lat. dos, dotis, de unde și fr. dot). Zestre.
* dotéz v. tr. (lat. dotare). Înzestrez.
DOTA vb. 1. a echipa, a înzestra, a prevedea, a utila, (înv.) a provedea. (A ~ o uzină cu cele necesare.) 2. a înzestra, (înv. și pop.) a dărui. (A ~ o fată de măritat.) 3. a înzestra, (fig.) a împodobi. (Natura l-a ~ cu multe însușiri.)
DO s. (JUR.) dotație, zestre, (pop.) parte, (latinism înv.) profecticie. (~ unei fete de măritat.)

dotă dex

Intrare: dotă
dotă substantiv feminin
Intrare: dota
dota verb grupa I conjugarea a II-a