dorn definitie

11 definiții pentru dorn

dorn sn [At: H III, 153 / Pl: ~uri / E: ger Dorn] 1 Unealtă de oțel ca o bară cu un capăt conic, pentru perforarea sau lărgirea găurilor materialelor metalice Si: (pop) priboi. 2 Unealtă ca o tijă cilindrică sau conică, cu rolul de a prinde, a degaja, a deplasa etc. o piesă.
DORN, dornuri, s. n. (Tehn.) 1. Priboi (1). 2. Unealtă de forma unei tije cilindrice sau conice, având rolul de a prinde, de a degaja, de a deplasa etc. o piesă. – Din germ. Dorn.
DORN, dornuri, s. n. 1. (Tehn.) Priboi (1). 2. Unealtă de forma unei tije cilindrice sau conice, având rolul de a prinde, de a degaja, de a deplasa etc. o piesă. – Din germ. Dorn.
DORN, dornuri, s. n. (Tehn.) 1. Unealtă de oțel cu care se fac sau se lărgesc găuri în tablă, în curele etc.; priboi. La nituitul cercurilor, găurile se fac cu dornul. 2. Unealtă care funcționează ca un burghiu de filetat și cu care se degajează o sondă blocată prin accident de o piesă rămasă înțepenită în interiorul ei.
dorn (instrument) s. n., pl. dórnuri
dorn (instrument) s. n., pl. dórnuri
DORN s. (TEHN.) 1. v. priboi. 2. (rar) valț. (~ de antrenare.)
DORN s.n. 1. Unealtă de oțel cu care se fac găuri în tablă, în piele etc.; priboi. 2. Unealtă care funcționează după principiul burghiului de tăiat filete, folosită la degajarea găurilor de sondă. [< germ. Dorn].
DORN s. n. 1. unealtă de oțel cu care se fac găuri în tablă, în piele etc.; priboi. 2. unealtă care funcționează după principiul burghiului de tăiat filete, folosită la degajarea găurilor de sondă. (< germ. Dorn)
DORN ~uri n. 1) Unealtă de perforat prin lovire, constând dintr-o bară de oțel ușor ascuțită la unul dintre capete; priboi. 2) Unealtă, de forma unei tije cilindrice, având multiple utilizări în tehnică (de prindere, de degajare, de deplasare etc. a unei piese). /<germ. Dorn
DORN s. (TEHN.) 1. priboi, (reg.) dușlag, (prin vestul Transilv.) sclidiritor. (~ pentru perforarea unei piese metalice.) 2. (rar) valț. (~ de antrenare.)

dorn dex

Intrare: dorn
dorn substantiv neutru