doritoare definitie

14 definiții pentru doritoare

doritor, ~oare [At: (a. 1747) URICARIUL I, 177 / Pl: ~i, ~oáre / E: dori + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care dorește. 3 a (Înv) Lacom. 4 a (Înv) Îndrăgostit. 5 sf (Reg) Plantă ierboasă târâtoare din familia scrofulariaceelor, cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia).
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor.
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor.
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. Care dorește; dornic (de ceva). Dascălul ar fi doritor să afle povestea lui Omu. SADOVEANU, P. M. 18. Se gîndea să vîndă, în taină, unui megieș doritor, cîteva pogoane din partea-i de pămînt. GALACTION, O. I 143. Sînt doritor de vești bune. CARAGIALE. O. VII 79. 2. Iubitor, drăgăstos. Gură tu! învață minte, nu mă spune nimărui, Nici chiar lui, cînd vine noaptea lîngă patul meu tiptil, Doritor ca o femeie și viclean ca un copil! EMINESCU, O. I 80. Se întoarce îndată, Cu inimă ne-mpăcată Și cu gînduri doritoare Pentru rumena lui floare. TEODORESCU, P. P. 171.
doritoáre (plantă) s. f., g.-d. art. doritórii; pl. doritóri
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritoáre (bot.) s. f.
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; f. sg. și pl. doritoáre
DORITÓR adj., s. 1. adj., s. v. amator. 2. adj. dornic, nerăbdător. (~ să plece.) 3. v. avid.
DORITOÁRE ~ f. Plantă cu tulpina târâtoare și cu flori mici, albastre sau liliachii. /a dori + suf. ~toare
DORITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care dorește; care manifestă o dorință. /a dori + suf. ~tor
doritor a. care dorește.
doritór, -oáre adj. Care dorește: doritor de studiŭ.
DORITOR adj., s. 1. adj., s. amator, dornic, iubitor, pofticios, rîvnitor, (pop.) poftitor, (reg.) poftăreț, poftos, pohtaci, (înv.) libovnic, rîvnaci. (~ de petreceri.) 2. adj. dornic, nerăbdător. (~ să plece.)

doritoare dex

Intrare: doritoare
doritoare substantiv feminin
Intrare: doritor (adj.)
doritor adjectiv
Intrare: doritoare
doritoare substantiv feminin