dóna1 sf [At: AR (1829), 471/8 / S și: donna / P: donia / E: it donna, sp doña] Titlu de onoare dat femeilor (nobile) în Spania, Portugalia și țările Americii Latine, care precedă numele de botez.

doná2 [At: MAIORESCU, CRITICE, 603 / Pzi: ~néz / E: fr donner, lat donare] 1-2 vtr (C.i. bunuri materiale) A dărui. 3-4 vtr (Spc; c.i. bunuri) A trece, printr-un act oficial, în posesia unei alte persoane sau instituții, fără să primească ceva în schimb. 5-6 vt (a)r (C.i. sângele) A accepta benevol extragerea unei cantități din organism, pentru folosirea la transfuzii. 7 vt (Îvr) A înzestra (cu bani, cu bunuri etc.).

DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare.

DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare.

DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A dărui (cuiva ceva),a face o donație (de obicei printr-un act public). La sfîrșit ne mai trage și chiulul și donează averea vreunui spital sau vreunei biserici! DUMITRIU, B. F. 42.

doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză

doná vb., ind. prez. 1 sg. donéz, 3 sg. și pl. doneáză

dónă s. f.

DONÁ vb. a da, a dărui, (înv.) a dănui. (A ~ un bun azilului.)

DOÑA s.f. Titlu cu care spaniolii se adresează femeilor. [Pron. do-nia. / < sp. doña].

DONÁ vb. I. tr. A face o donație; a dărui. [< fr. donner, it., lat. donare].

DONÁ vb. tr. a face o donație; a dărui. (< fr. donner, lat. donare)

DOñA DÓ-NIA/ s. f. titlu cu care spaniolii se adresează femeilor. (< sp. doña)

DÓNĂ s. f. 1. distribuire a cărților de joc. 2. cărțile de joc distribuite jucătorilor. (< fr. donne)

doná (-néz, -át), vb. – A dărui, a face o donație. Lat. donare (sec. XIX). – Der. donator, s. m. (persoană căreia i se face o donație); donativ, s. n. (donație); donator, s. m. (persoană care donează); donați(un)e, s. f., din fr.

A DONÁ ~éz tranz. (bunuri materiale) A pune la dispoziție, printr-o donație; a aduce în dar; a dărui; a da. /<fr. donner, lat. donare

donà v. a face o donațiune.

* donéz v. tr. (lat. donare). Dăruĭesc, fac o donațiune.

DONA vb. a da, a dărui, (înv.) a dănui. (A ~ un bun statului.)

DONA, Iosif (1875-1956), medic și colecționar de artă român. Împreună cu soția sa, Elena, a adunat timp de 50 de ani lucrări de pictură românească, alcătuind o valoroasă colecție (c. 30 de lucrări ale lui N. Grigorescu), ce se află în prezent la Muzeul Colecțiilor de Artă din București.

Don, -a, -ă, -e, -ea, -eci, -escu v. Antonie III 4 a-c.